Cuprinsul ANUARULUI Nr. XLVII din 2008

MEDIEVALIA
Susana ANDEA	Aprecieri pe marginea actelor emise de Cancelaria Regală în Transilvania (1377)	PDF rezumat
Adinel C. DINCĂ	Vicarii generali ai episcopului Transilvaniei în secolul al XVI-lea. Consideraţii generale	PDF rezumat
AVATARURILE MODERNIZĂRII
Loránd MÁDLY	Problema organizării Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania şi chestiunea "Constituţiei Bisericeşti" pentru evanghelicii saşi în perioada neoabsolutistăProblema organizării Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania şi chestiunea "Constituţiei Bisericeşti" pentru evanghelicii saşi în perioada neoabsolutistă	PDF rezumat
Ela COSMA	Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, consulul austriac la Belgrad şi Revoluţia paşoptistă din Serbia	PDF rezumat
Marin Iosif BALOG	Înalta birocraţie austriacă din Transilvania şi rolul ei modernizator la mijlocul veacului al XIX-lea	PDF rezumat
Bogdan MOŞNEAGU	Biserica Română Ortodoxă şi modernitatea. Procesul secularizării şi caracteristicile sale	PDF rezumat
Leonidas RADOS	Influenţa greacă în disputele istoriografice din spaţiul românesc în a doua jumătate a secolului XIX	PDF rezumat
Ana-Maria VELE	Reprezentarea diplomatică a Franţei în România (1866-1914)	PDF rezumat
CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE
Gelu NEAMŢU	Şcolile Blajului după Revoluţia paşoptistă (1849-1852)	PDF rezumat
Dumitru SUCIU	Aspecte privind situaţia şcolilor confesionale române şi problematica celor mixte din Transilvania în epoca lui Bach	PDF rezumat
Alexandre KOSTOV	Studenţii balcanici în şcolile tehnice franceze, sec. XIX - început de secol XX. Surse şi istoriografie	PDF rezumat
Manfred REHBINDER	Die rechts- und staatswissenschaftliche Fakultät der Franz-Josephs-Universität in Czernowitz. Ihr Beitrag zur Erforschung des Rechts in einer multikulturellen Gesellschaft	PDF rezumat
Cătălin BOTOŞINEANU	Recrutarea corpului profesoral al universităţii din Iaşi la începutul epocii interbelice. Cazul Petre Andrei	PDF rezumat
Veronica TURCUŞ	Vasile Pârvan şi contribuţia instituţională a Academiei Române la înfiinţarea Şcolii Române din Roma (1920-1922)	PDF rezumat
Irina NASTASĂ	Universităţile celui de-Al Treilea Reich şi propagarea ideologiei naziste. Câteva reflecţii asupra studenţilor români aflaţi la studiu în spaţiul german	PDF rezumat
Zoltán PÁLFY	Cluj Higher Learning in the Early Communist Period: Ethnic Division Reasserted in a Nationalized Market	PDF rezumat
Mihai Dinu GHEORGHIU	Schimbările frontierelor sociale şi de educaţie. Cazul României de după 1989 în perspectivă comparativă	PDF rezumat
POLITICĂ ŞI IDEOLOGIE
Victor NEUMANN	Exegeza trecutului ca militantism politic. Cazul gândirii lui Ioan Budai-Deleanu	PDF rezumat
Radu Florian BRUJA	Mişcarea legionară în Bucovina după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu (1939-1940)	PDF rezumat
Ottmar TRAŞCĂ	Ocuparea oraşului Odessa de către armata română şi măsurile adoptate faţă de populaţia evreiască, octombrie 1941 - martie 1942	PDF rezumat
ISTORIE ŞI ECONOMIE
Vlad POPOVICI	Finanţarea ziarului "Tribuna" din Sibiu şi afacerea "Fondului Iancu" (1884-1899)	PDF rezumat
Ludovic BÁTHORY	Contabilitatea secretă a societăţii Lupeni şi recalcularea producţiei de cărbune (1925-1930)	PDF rezumat
PENRU O ISTORIE A COMEMORĂRILOR
Gheorghe IANCU	Ziua de 24 Ianuarie 1954 sărbătorită la Bucureşti şi la Paris	PDF rezumat
ISTORIE ŞI IMAGISTICĂ
Robert OFFNER	O descoperire semnificativă la Wartburg: un portret necunoscut al principelui transilvănean Gabriel Bethlen	PDF rezumat
Gabriel BALACI, Dorin-Ioan RUS	Interpretarea psihologică a unei fotografii de grup din reghinul anilor interbelici	PDF rezumat
RESTIRUIRI
Petru MAGDĂU	Un manuscris al lui Ştefan Moldovan: "Schiţe istorice despre starea bisericească a districtului gr[eco]-cat[olic] a[l] Mediaşului în anul 1852"	PDF rezumat
INCURSIUNI BIBLIOGRAFICE
Alin CIUPALĂ	Revoluţia română de la 1821. Tudor Vladimirescu. Bibliografie generală	PDF rezumat
RECENZII	Volume recenzate	PDF
NOTE BIBLIOGRAFICE	Conţinut Note bibliografice	PDF
REVISTA REVISTELOR	Conţinut Revista revistelor	PDF
CĂRŢI PRIMITE ÎN BIBLIOTECA INSTITUTULUI DE ISTORIE ÎN ANUL 2007-2008	Cărţi primite în 2007-2008	PDF
ACTIVIATEA ŞTIINŢIFICĂ A INSTITUTULUI DE ISTORIE "GEORGE BARIŢIU" ÎN ANUL 2007	Activitatea ştiinţifică în 2007	PDF
Abstracts / Résumé / Zusammenfassungen Susana ANDEA « Back Aprecieri pe marginea actelor emise de Cancelaria Regală în Transilvania (1377) Autoarea a reuşit, printr-o analiză diplomatică şi sigilografică a documentelor emise de către regii maghiari în voievodatul Transilvania, să infirme concluzia unor studii mai vechi ce au acreditat ideea prezenţei regelui maghiar în Transilvania, în cursul anului 1377. Aceiaşi aserţiune este susţinută şi prin examinarea documentelor emise în timpul adunării generale voievodale din acelaşi an. Concluziile autoarei, bazate pe noi argumente, sunt de natură să relanseze discuţiile în jurul practicii de emitere a documentelor de către rege, dar în absenţa acestuia. Acest aspect este de o mare importanţă, deoarece suprimă, astfel, datarea unei pretinse expediţii militare a regelui Ludovic I împotriva prinţului Vladislav al Valahiei (1377). Key words: Middle Age, Transylvania, Royal Chancellery, Historical Documents Adinel C. DINCĂ « Back Vicarii generali ai episcopului Transilvaniei în secolul al XVI-lea. Consideraţii generale În acest studiu este efectuată o analiză a rolului vicarilor generali în Transilvania în secolul al 14-lea. În Ungaria medievală, vicarul episcopal a avut dreptul de jurisdicţie in spiritualibus, pe care îl avea de obicei oficialul (officialis) - deci diferit faţă de situaţia din Polonia, însă similar cu realităţile din Italia. Activitatea vicarilor este destul de bine susţinută cu izvoare pentru secolul al 14-lea. Dezvoltarea puternică a acestei forme de birocraţie este un indiciu interesant pentru gândirea oficialilor, orientată mai mult spre administraţie şi mai puţin pe pastoraţie. Instituţia vicariatului a fost cea mai importantă "inovaţie" în organizarea bisericească europeană a secolului al 14-lea şi a jucat un rol central în episcopatul transilvănean - o referire frumoasă la sincronismul dintre Transilvania şi Europa occidentală. Key words: Transylvania, Bishops, Middle Age, Ecclesiastical Hierarchy Loránd MÁDLY « Back Problema organizării Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania şi chestiunea "Constituţiei Bisericeşti" pentru evanghelicii saşi în perioada neoabsolutistăProblema organizării Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania şi chestiunea "Constituţiei Bisericeşti" pentru evanghelicii saşi în perioada neoabsolutistă Şi pe planul organizării bisericeşti a saşilor ardeleni, domnea la începutul "deceniului Bach" o nevoie acută de acţiune. Situaţia Bisericii se baza pe o lege din anul 1807, ale cărei dispoziţii nu mai erau corespunzătoare vremurilor şi noilor nevoi. În noile condiţii politice, se impunea restabilirea autonomiei Bisericii faţă de Stat, iar noua organizaţie, care trebuia să fie cuprinsă într-o "constituţie bisericească", trebuia să fie rezultatul unui consens între autorităţile superioare ale Bisericii Evanghelice şi ministerul de resort. În aceste condiţii, Consistoriul Superior a început elaborarea noii organizări; prima versiune nu a fost luată în considerare de către autorităţi, însă propunerile următoare au fost mult mai bine elaborate, iar discuţiile cu autorităţile din Viena, susţinute şi prin delegaţii de clerici trimise în Capitală, au început pe baza acestor proiecte. Un rol important a revenit şi ministrului pentru culte şi învăţământ, Leopold Thun, precum şi consilierului său de origine săsească, Joseph Andreas Zimmermann. Studiul de faţă urmăreşte principalele etape şi aspecte ale elaborării noii constituţii bisericeşti, care îşi va căpăta forma definitivă la scurtă vreme după sfârşitul deceniului neoabsolutist. Key words: Transylvania, Saxons, Evangelical Church, Church Constitution, 19th Century Ela COSMA « Back Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, consulul austriac la Belgrad şi Revoluţia paşoptistă din Serbia Fiind o continuare a investigaţiilor autorei asupra activităţii diplomaţiei austriece în timpul revoluţiei de la 1848 în Principatele dunărene, Ţara Românească şi Moldova, aflate sub suzeranitate otomană publicate în numerele anterioare ale "Anuarul Institutului de Istorie Cluj", studiul de faţă exploatează 61 documente referitoare la evenimentele de la 1848 1848 existente la Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca, cu privire la consulatul Austriei în Serbia. Studiul abordează următoarele teme: organizarea teritorială şi statutul politic al Serbiei, Voivodinei, Banatului înainte de revoluţie, evoluţia principalelor evenimente din Serbia în 1848 şi 1849, biografia a consulului austriac de la Belgrad, Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl ; rolul si activitatea consulului în revoluţia sârbă de la 1848. Key words: Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, 1848 Revolution, Serbian Revolution, Austro-Serbian Relations Marin Iosif BALOG « Back Înalta birocraţie austriacă din Transilvania şi rolul ei modernizator la mijlocul veacului al XIX-lea Studiul de faţă reprezintă o analiză preliminară, efectuată pe un plan general, asupra rolului birocraţiei austriece în procesul de modernizare a structurilor administrativ-birocratice în Transilvania secolului al 19-lea. În Transilvania s-a resimţit încă de la început o necesitate acută de personal administrativ şi birocratic, pe de o parte datorită lipsei de persoane calificate, pe de altă parte din cauza situaţiei dramatice rezultate în urma evenimentelor revoluţionare - care au ascuţit relaţiile dintre grupele de populaţie şi confesiunile provinciei cu o intensitate nemaiîntâlnită până atunci - şi aceste fapte au determinat analizarea acestei situaţii la nivelul Vienei, la cel mai înalt nivel fiind numite persoane cu o experienţă vastă, care aveau suficientă autoritate, dar care trebuiau să fie nepărtinitori şi cumpătaţi în aprecierea situaţiei, pentru a putea lua decizii în situaţii foarte complexe. Studiul prezintă cele mai importante caracteristici ale prezenţei şi activităţii înalţilor funcţionari mai însemnaţi din Transilvania în deceniul neoabsolutist, şi accentuează modul de acţiune al acestora, precum şi măsurile luate într-o perioadă, care a fost marcată de aceste personalităţi. În cele din urmă se poate afirma, că întregul proces al modernizării sistemului fiscal şi al edificării aparatului birocratic în această provincie după revoluţia paşoptistă, la mijlocul secolului al 19-lea, este caracterizat de măsurile luate "de sus", în mai vechea tradiţie iosefină şi iluministă, ca o continuare a unei strădanii permanente pentru control, raţionalizare şi uniformizare, politică urmărită de către Viena în Transilvania încă de la începutul secolului al 18-lea. Key words: Transylvania, 19th Century, Modernism, Modernization, Austrian Bureaucracy Bogdan MOŞNEAGU « Back Biserica Română Ortodoxă şi modernitatea. Procesul secularizării şi caracteristicile sale Lucrarea mea abordează un subiect destul de provocator, care a dat naştere la un mare număr de studii privind relaţia dintre Biserică şi stat. Prima secţiune a studiului meu descrie conceptul de modernitate, aşa cum a fost definit de către specialiştii din Europa din punct de vedere postmodern, şi explică de ce secularismul este un proces subsecvent în cadrele modernităţii. A doua secţiune a studiului meu vorbeşte despre modul în care secularismul s-a dezvoltat in tari precum Franţa, Rusia, Anglia şi Germania, din punct de vedere istoric, încercând să sublinieze că, chiar dacă secularismul a apărut şi s-a derulat în cursul secolului al XVIII-lea şi XIX-lea în Europa, a cunoscut forme diferite şi a dezvoltat trasaturi specifice pentru fiecare ţară. În sfârşit, ultima secţiune se referă la acelaşi proces, trasând o comparaţie între Franţa şi România cu descrierea asemănărilor şi diferenţelor secularismului în aceste două ţări. Pe de o parte, avem două trăsături majore, foarte asemănătoare, atât în Franţa şi România. La începutul secolului al XVIII-lea, în Franţa, şi din secolul al XlX-lea în România, statul a preluat controlul asupra posesiunilor Bisericii şi s-a impus în afacerile sale prin implicarea în numirea ierarhiei bisericeşti care devenea o chestiune politică. Pe de altă parte, în 1905, Franţa a realizat următorul pas spre un secularism total şi a adoptat o lege care prevedea separarea bisericii de stat, şi care a interzicea oficial guvernului să se implice în recunoaşterea, finanţarea sau susţinerea grupurilor religioase. Spre deosebire de Franţa, România nu a realizat aceeaşi etapă, lăsând astfel o cale prin care guvernul să intervină în treburile religioase. Key words: Orthodox Church, Modernity, Modernization, Secularization, Romania Leonidas RADOS « Back Influenţa greacă în disputele istoriografice din spaţiul românesc în a doua jumătate a secolului XIX Influenţa greacă a fost unul din subiectele predominante de dezbatere în societatea românească din a doua jumătate a secolului 19, accentul fiind pus pe criticismul generat de un astfel de subiect. Pe de o parte, influenţa greacă şi epoca fanariotă au fost considerate responsabile pentru dificultăţile ţării, chiar şi după 50 ani de la încetarea domniilor fanariote. Mai mult, fanarioţii au fost învinuiţi pentru toate complexele şi eşecurile românilor. Istorici proeminenţi, cum ar fi George Sion, George Bariţiu şi AD Xenopol au intrat în dezbateri cu istoricii greci, argumentele lor fiind bazate pe dovezi preluate din unele lucrări ale istoricilor occidentali. Astfel, ei erau convinşi că textele lor sunt dincolo de orice îndoială sau părtinire. La polul opus, istoricii greci subliniau importanţa infuziei culturale greceşti prin intermediul căreia s-au difuzat ideile occidentale, măsurile pozitive întreprinse de unii domni fanarioţi şi toate aspectele pozitive ale domniilor fanariote. Studiul de faţă încearcă să elaboreze o idee generală, să identifice caracteristicile principale, fără pretenţia de a epuiza subiectul unei perioade istorice foarte bogată în proiecte culturale. Perioada care a urmat nu a schimbat în mod dramatic percepţia formată pe parcursul delei de-a doua jumătăţi a secolului al 19-lea. Cu toate acestea, s-a încercat schimbarea accentului, cu scopul de a se pregăti terenul pentru cercetările mai riguroase care au urmat în perioada interbelică, continuate în mod activ în şcoli de renume, cum ar fi cea formată în jurul profesorului Demosthene Russo, mai puţin supusă presiunilor politice sau publice. Key words: Historiography, Romanian Space, 19th Century, Cultural Influences Ana-Maria VELE « Back Reprezentarea diplomatică a Franţei în România (1866-1914) Orice reprezentant diplomatic avea menirea de a proteja drepturile poporului său, în statul în care era trimis şi de asemenea acesta trebuia să întocmească rapoarte diplomatice care să includă informaţii semnificative despre aproape tot ce se întâmplă în respectiva ţară. Aceste repoarte erau întocmite de către personalităţi foarte importante şi rolul lor este de nepreţuit chiar în zilele noastre. Diplomaţii folosesc toate tipurile de surse, în scopul de a-şi atinge obiectivele, şi ei trebuie să fie persoane foarte capabile, înţelepte şi inteligente, deoarece aceştia trebuie să se confrunte cu situaţii complexe, astfel încât să ştie cum să gestioneze situaţiile de criză. Prezentarea întregului grup de diplomaţi francezi care au activat în România în perioada 1866-1914 constituie o iniţiativă foarte utilă pentru a se cunoaşte câţi şi ce fel de oameni a trimis aici Franţa cu scopul de a-i reprezenta interesele şi de a ne crea o imagine despre cât de importantă era la acea vreme România pentru Franţa şi interesele sale. Key words: Romania, France, Diplomacy, international relations, 19th Century Gelu NEAMŢU « Back Şcolile Blajului după Revoluţia paşoptistă (1849-1852) După revoluţia de la 1848-1849, jefuirea clădirilor şcolare în timpul revoluţiei, precum şi situaţia disperată a cadrelor didactice, care nu au fost plătite pentru o lungă perioadă de timp, a generat o situaţie extrem de dificilă pentru şcolile din Blaj. Cursurile au început din nou doar pe 02 ianuarie 1851. Lipsa de manuale şi dificultăţile materiale s-au perpetuat timp de mai mult de 2-3 ani, până când restructurarea sistemului de educaţie a adus primele semne de ameliorare. Key words: Greek Catholic Church, Blaj, 1848 Revolution, Transylvania Dumitru SUCIU « Back Aspecte privind situaţia şcolilor confesionale române şi problematica celor mixte din Transilvania în epoca lui Bach Studiul prezintă eforturile Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii din Viena, precum şi ale celor două biserici româneşti, unită şi ortodoxă, de a asigura toate condiţiile necesare pentru dezvoltarea unui învăţământ primar, conform cu spiritul timpurilor moderne. Autoritatea statului precum şi câteva cercuri româneşti au acţionat spre unificarea capacităţilor şi posibilităţilor financiare ale satelor româneşti, greco-catolice şi ortodoxe, pentru construirea, în comun, a şcolilor, respectiv plătirea salariilor pentru institutorii competenţi şi de un real merit în cazul în care uniţii şi ortodocşii singuri, din cauza sărăciei, nu au fost capabili să o facă separat. Cu alte cuvinte să susţină ei înşişi o şcoală greco-catolică sau ortodoxă. Dar în faţa manevrelor vieneze şi a celor din Blaj de a extinde unirea religioasă printre toţi românii din Transilvania, fapt care ar fi fost posibil doar prin atragerea ortodocşilor la catolicism, episcopul Andrei Şaguna s-a opus, cu înverşunare, faţă de existenţa şcolilor mixte. El a cerut clerului ortodox să acţioneze strict în interesul dezvoltării şcolilor confesionale greco-orientale. Aceiaşi atitudine s-a impus ca o reacţie de apărare împotriva iniţiativelor de a se obţine aprobarea pentru o Academie Română sau o facultate de drept, care să fie comună, unită şi ortodoxă deopotrivă. Ion Maiorescu, unul din cei mai abili leaderi români ai epocii, a criticat idea de a-i atrage pe ortodocşi la unire prin intermediul Sf. Scaun, sprijinit în demersurile sale de către Blaj, dar a şi combătut simultan obstrucţia impusă de Sibiu faţă de instituţile mixte de învăţământ românesc. El a propus o acţiune comună pentru dezvoltarea culturii naţionale şi a învăţământului, dar şi pentru a asigura existenţa şi egalitatea de şanse pentru cele două biserici româneşti. El a precizat că disputele confesionale sunt periculoase pentru progresul general al naţiunii române. Key words: Transylvania, 19th Century, Confessional Schools, literacy, basic education Alexandre KOSTOV « Back Studenţii balcanici în şcolile tehnice franceze, sec. XIX - început de secol XX. Surse şi istoriografie Lucrarea se referă la formarea studenţilor originari din statele balcanice în cadrul şcolilor tehnice franceze, înaintea primului război mondial. Se face menţiune la studenţii de origine balcanică proveniţi, în principal, din patru ţări ale regiunii: Bulgaria, Grecia, România şi Serbia, dar şi din Muntenegru, respectiv Imperiul Otoman. Cealaltă parte a lucrării se raportează la şcolile de ingineri din Franţa, în timpul perioadei investigate. Se are în vedere, în acest caz, mai ales două tipuri de stabilimente şcolare: 1. "Marile Şcoli" - Şcoala politehnică (EP) şi "Şcolile de aplicaţie": Şcoala de poduri şi şosele (EPC), Şcoala de mine (EM) etc. la fel ca şi Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi (ECAM), Şcoala Superioară de Electricitate, Şcoala de Poştă şi Telegraf etc. 2. Şcolile de ingineri de pe lângă facultăţile de ştiinţe ale universităţilor franceze, create după 1890, ca de pildă: institutele electrotehnice si de mecanică din Nancy, Grenoble, Toulouse, Lille sau institutele de chimie din Nancy, Toulouse etc. Key words: Technical Schools, Balkan Area, France, Historiography, Historical Sources Manfred REHBINDER « Back Die rechts- und staatswissenschaftliche Fakultät der Franz-Josephs-Universität in Czernowitz. Ihr Beitrag zur Erforschung des Rechts in einer multikulturellen Gesellschaft7 Odată cu dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar şi trecerea Bucovinei sub administraţie românească la sfârşitul Primului Război Mondial, Universitatea din Cernăuţi avea să treacă prin schimbări semnificative. Devenită "Universitatea Ferdinand I" după ce anterior se numise "Universitatea Franz Joseph" şi intrată sub conducere românească prin numirea unui rector român, această instituţie academică de renume suportă o rupere de trecutul, tradiţia şi spiritul austriac. Destinul Universităţii din Cernăuţi s-a împletit în mod necesar cu destinul corpului său profesoral. Un caz aparte a fost reprezentat de distinsul profesor de drept Eugen Ehrlich. Contribuţia ştiinţifică a acestuia recunoscută şi preţuită atât în cercurile academice europene cât şi americane şi notorietatea de care care s-a bucurat în perioada activităţii sale ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept şi ştiinţe Politice a Universităţii Franz-Joseph din Cernăuţi, i-au atras deopotrivă simpatii şi antipatii din partea colegilor universitari şi a studenţilor. Născut în Cernăuţi la 14 septembrie 1862 într-o familie de intelectuali evrei (tatăl Dr. Simon Ehrlich având profesia de avocat), Elias Ehrlich care avea să preia ulterior prenumele Eugen (în cinstea Prinţului Eugen) îşi face studiile la Cernăuţi, Lemberg şi Viena iar în aprilie 1886 primeşte titlul ştiinţific de doctor în drept din partea Universităţii din Viena. Cunoscut pentru contribuţiile sale ştiinţifice notabile, Eugen Ehrlich a fost una dintre personalităţile marcande ale Universităţii Franz-Joseph din Cernăuţi şi un teoretician de prim rang al sociologiei dreptului. Izbucnirea Primului Război Mondial este nefastă pentru distinsul jurist. Obligat să părăsească Bucovina în 1914 din cauza ameninţării armatei ruse, Ehrlich va încerca să revină la Cernăuţi după sfârşitul războiului însă tentativele sale de a se reangaja la Universitate nu au avut succes. Dispariţia Austro-Ungariei şi trecerea Bucovinei în componenţa Regatului României au atras după sine o resetare a relaţiilor şi raporturilor în mediul universitar din Cernăuţi. Confruntat cu ostilitatea noii conduceri a universităţii şi a unei părţi a studenţimii, profesorul Ehrlich se dedică cercetării reuşind să publice până la moartea sa prematur survenită, o serie de lucrări remarcabile în domeniul dreptului. Key words: Franz Joseph University, Cernowitz, Law Faculty, Political Science Faculty, Multiculturalism Cătălin BOTOŞINEANU « Back Recrutarea corpului profesoral al universităţii din Iaşi la începutul epocii interbelice. Cazul Petre Andrei Alegerile pentru posturile de profesori iniversitari în România, în perioada interbelică, au fost o preocupare foarte importantă a clasei politice, fiind văzută ca o garanţie a calităţii educaţiei academice. Punerea în practică a modelului german sau francez a fost principala problemă de dezbatere în această perioadă. Soluţia aleasă de legea învăţământului superior din 1912 a propus câteva modalităţi pentru alegeri inspirate de cele două sisteme, dar, de asemenea, a impus, prin articolul 81, o metodă originală. Un profesor era numit în mod direct, fără examinare, de către Ministerul Instrucţiunii, la recomandarea majorităţii din Consiliul profesoral. Aceasta era soluţia aplicată, chiar şi în situaţiila în care existau mai mulţi candidaţi. În practică, ambiguitatea acestor prevederi a deteerminat contestarea alegerii unor profesori şi ca atare, justeţea sistemului de recrutare era îndoielnică. Cazul numirii lui P. Andrei, ne arată o altă imagine de utilizare a căilor legale de recrutare, dincolo de competenţa ştiinţifică validată de către consiliul de administraţie de la Facultatea de Litere, şi, de asemenea, morfologia grupurilor de profesori de la Universitatea Cuza. Acesta a fost un caz special datorită faptului că recomandarea legală a lui G. Aslan pentru catedra de istoria filosofiei antice, etică şi sociologie nu a fost acceptată de către Minister, din cauza presiunilor foarte puternice ale unor profesori de la Facultatea de Litere. Grupul format de către Traian Bratu şi G. Ibrăileanu au aderat la poziţia lui I. Petrovici, care dorea ca Petre Andrei să fie ales pentru acest post. Succesul acestui grup s-a datorat faptului că I. Petrovici, era un lider politic important al Partidului Poporului, partid care era la guvernare în acea perioadă. Aceste lupte demonstrează faptul că orice mijlocire instituţională la Facultatea de Litere a însemnat, în acelaşi timp asumarea unui proiect de putere. În concluzie, numirea lui Petre Andrei a fost facută pentru a salva unele poziţii ierarhice, iar grupul favorabil lui şi-a mărit influenţa şi autoritatea în cadrul Facultăţii. Key words: University of Jassy, Professors, Interwar Period, Elites, Academic Life Veronica TURCUŞ « Back Vasile Pârvan şi contribuţia instituţională a Academiei Române la înfiinţarea Şcolii Române din Roma (1920-1922) Proiectul înfiinţării unui Institut Român în capitala italiană, după modelele francez, german, austriac, englez şi american s-a materializat în perioada 1920-1922. Apărută în anii 1912-1914, iniţiativa culturală românească i-a avut ca susţinători pe academicienii Vasile Pârvan, Ioan Bianu şi Duiliu Zamfirescu. Reluarea sa după primul război mondial, în anii 1920-1922, s-a datorat academicianului Nicolae Iorga, autorul unui proiect de iniţiativă parlamentară, susţinut în mod special de către Duiliu Zamfirescu, preşedintele Camerei în acei ani. Proiectul cultural ce prevedea fondarea Şcolilor Superioare din Roma şi Paris, de la aprobarea sa în Parlament (august 1920), la sancţionarea legii de fondare care a avut loc în octombrie 1920 şi până la numirea directorilor în octombrie 1921, în persoanele a doi academicieni (Vasile Pârvan la Roma şi Nicolae Iorga la Paris) evidenţiază rolul Academiei Române în funcţionarea celor două instituţii culturale. Regulamentul de funcţionare a celor două Şcoli române, pus în aplicare în vara anului 1921, în care un rol aparte a fost conferit directorilor celor două instituţii, confirma tutela celei mai înalte instituţii ştiinţifice române asupra institutelor din Roma şi Paris, numirea directorilor fiind făcută de Ministerul Instrucţiunii Publice la recomandarea Academiei Române. Locul în care avea să fie situată Şcoala Română din Roma a fost ales în apropierea parcului Villa Borghese, respectiv în vecinătatea Villei Giulia, concesionarea terenului fiind aprobată şi semnată în 12 ianuarie 1922, graţie tratativelor conduse de către ministrul României în Italia, Alexandru Lahovary. În schimb, ministrul României pe lângă Sfântul Scaun, D. Pennescu şi directorul Şcolii Române, Vasile Pârvan, avură un rol deosebit în tratativele purtate de statul român în primăvara lui 1922 pentru concesionarea mănăstirii Sfânta Susanna în favoarea comunităţii române din Roma, aceasta urmând să găzduiască şi bursierii români până la construirea edificiului Şcolii. Iniţiativele pe lângă Sfântul Scaun au condus la o adevărată dispută diplomatică cu Statele Unite, care la rândul lor urmăreau să obţină Sfânta Susanna ca sediu pentru biserica lor naţională din Roma. Şcoala Română din Roma a fost inaugurată la 1 noiembrie 1922 în palatul situat la numărul 11 în Via Emilio de' Cavalieri şi primele generaţii de bursieri au fost tutelate din punct de vedere ştiinţific de Academia Română, fiind îndrumate în mod direct în cercetările lor de către cel dintâi director, academicianul Vasile Pârvan. Key words: Vasile Pârvan, Romanian Academy, Romanian School in Rome, Culture, International Relations Irina NASTASĂ « Back Universităţile celui de-Al Treilea Reich şi propagarea ideologiei naziste. Câteva reflecţii asupra studenţilor români aflaţi la studiu în spaţiul german Regimul totalitar venit la putere în Germania în 1933 a încercat să controleze nu numai politica, ci toate domeniile vieţii umane, inclusiv cele personale. Schimbările care au avut loc în societatea germană, cu această ocazie au influenţat de asemnea educaţia, care a condus spre crearea unui "om nou" naţional-socialist. În acelaşi timp, ştiinţa era meniă pentru a servi scopurilor lui Hitler: purificare rasială, război, precum şi pentru declararea superiorităţii germane, nu numai politică şi militară, ci, de asemenea, economică şi ştiinţifică. Sistemul educaţional al celui de-al treilea Reich poate fi rezumat astfel: "Führerprinzip-ul" ca bază de organizare, eliminarea vechilor cadre didactice şi politizarea chestiunilor ştiinţifice. Un rol important în expansiunea culturală şi ideologică a regimului naţional-socialist l-au avut studenţii străini. Ei au reprezentat deopotrivă obiective şi mijloace de propagandă. Astfel, deşi numărul lor s-a redus în mod dramatic după 1933, ei au raspandit ideologia naţional-socialistă într-un mod foarte eficient. Un astfel de exemplu este Emil Cioran, care, deşi s-a declarat a-politic înainte de 1933, odată ajuns la studii în Germania în 1933, s-a apropiat de regimul naţional-socialist, trimiţând acasă articole care vorbeau extrem de pozitiv despre acel regim. Oricum, este dificil de spus dacă această atitudine a decurs din succesul politicii de propagandă a regimului sau din propriile dezamăgiri ale filozofului cu privire la situaţia din România. Ceea ce este sigur este faptul că mulţi oameni de cultură români care au studiat în al Treilea Reich nu au fost surzi la propaganda nazistă: Iosif Antochi, Pavel Băbălean, Ernest Bernea, Mircea Dimitriu, Dumitru Dumitrescu, Dionisie Ghermani, Ion Popescu-Zeletin, Călin Popovici, Petru Spacu, Gavril Toma şi mulţi alţii. Key words: Third Reich, Nazi Ideology, Romania, Germany, Elites Zoltán PÁLFY « Back Cluj Higher Learning in the Early Communist Period: Ethnic Division Reasserted in a Nationalized Market Această lucrare axată în special pe soarta învăţământului superior al minorităţii maghiare într-o perioadă controversată, care se încadrează aproximativ între 1945 şi 1955, are un scop circumscris care să surprindă o serie de fenomene simptomatice legate de politica etnică la adresa învăţământului superior, remodelarea cadrului instituţional şi clientelei din învăţămîntul superior. Lucrarea mea se bazează pe presupunerea că limitarea scopului afacerilor universitare la considerente etno-naţionale - sau, mai rău, angrenarea punctelor de vedere ale majoritatăţii împotriva minorităţii - nu garantează pe termen lung standarde calitative pentru nici una din aceste comunităţi. Această lucrare încearcă să răspundă la următoarele întrebări: Care a fost mesajul real al Şcolii Ardelene, în special al lui Budai-Deleanu - unul dintre reprezentanţii proeminenţi ai acestei şcoli, ce fel de motivaţii au invocat cărturarii români din Transilvania pentru a afirma ideea de naţiune, luând în considerare faptul că programul de combatere a analfabetismului în rândul populaţiei abia începuse;? A fost sustenabilă teza conform căreia religia, cultura şi politica şi-au dat mâna în secolul 18, în scopul de a genera o naţiune din elitele româneşti? care au fost consecinţele faptului că românii din clasele cultivate au beneficiat din avantajele emancipării şi modernizării;? Ce rol a avut protestantismul prusac de limba germană în formarea lui Budai-Deleanu şi a gândirii generaţiei sale;? Cât de justificabile au fost utilizarea geografiei şi istoriei ca instrumente ale competiţiei politice, cum a fost posibilă contopirea ideilor gândirii intelectuale în Transilvania, de vreme ce exista o incompatibilitate între orientarea iluminismului şi cea a romantismului? Key words: Cluj, Communist Period, Ethnicity, Higher Learning, Nationalism Mihai Dinu GHEORGHIU « Back Schimbările frontierelor sociale şi de educaţie. Cazul României de după 1989 în perspectivă comparativă Textul reia o parte din contribuţiile mele la "Raportul final referitor la cercetarea educaţiei şi crearea frontierelor sociale. Familii, lume asociativă şi instituţii şcolare", Paris, noiembrie 2007, realizată la Centrul de Studii ale Mişcărilor Sociale (EHESS) şi la Universităţile din Campinas (Brazilia), Iaşi (România) şi Uppsala (Suedia). Cercetarea prezentată a explorat, pentru prima dată, legătura existentă între crearea frontierelor sociale şi experienţele educative din mai multe ţări, dar fără a încerca să comparăm sistematic rezultatele. Deşi ofer aici întâietate studiului de caz românesc, îmi propun să pun în evidenţă elemente de comparatie cu rezultatele anchetei realizate în Franţa, eu însumi activând în ambele părţi. Aceste comparaţii sunt în măsură să lămurească aspecte legate de câteva forme hibride ale "mondializării" şi răspund, cel puţin în parte, la două întrebări ridicate în cadrul celei de-a doua axe a colocviului nostru, intitulat: "Societăţi mici şi manifestarea plurală a modernităţii". Conceptul de frontieră socială are o vizibilitate ştiinţifică relativ recentă, iar difuzarea sa a fost favorizată prin multiplicarea studiilor comparative şi interdisciplinare. Cercetarea noastră şi-a propus ca obiectiv să contribuie la cunoaşterea problematicii raporturilor între clasele sociale şi de a depăşi, astfel, raporturile interetnice unde şi-a demonstrat, la început, operaţionalitatea. Principalii autori care au folosit noţiunea ca paradigmă, spre exemplu Charles Tilly şi Michele Lamont, au şi dezvoltat-o în acest sens. Anchetele noastre, efectuate prin interviu, au vizat, astfel, modurile de separare si de comunicare între membrii principalelor categorii sociale, la fel ca şi mişcările de transmitere intergeneraţională, respectiv de transgresie în care familiile sunt actorii. Familia este, întradevăr, cadrul de reproducere al codurilor socio-culturale, dar şi acela care permite observarea efectelor schimbării poziţiei sociale. Sensul diferit atribuit acestor schimbări şi diferenţele de poziţie, dacă nu de condiţie ale "claselor medii" în diferite societăţi, constituie unul din obiectivele majore ale acestui demers comparativ. Key words: Social History, Cultural Changes, Education, Romania, 1989 Victor NEUMANN « Back Exegeza trecutului ca militantism politic. Cazul gândirii lui Ioan Budai-Deleanu Budai-Deleanu a fost inspirat de cultura protestantă germană, care a stat în spatele gândirii politice franceze şi britanice. Orientarea spre formularea drepturilor la libertate şi reprezentare politică egală a românilor cu alte grupuri a fost în consonanţă cu ideea libertăţii colective şi a fost justificată, în contextul în care a activat Şcoala Ardeleană. Prima modernizare intelectuală în spaţiul transilvan prin achiziţionarea de idei occidentale a fost o realitate, cu toate că acesta s-a produs într-un moment în care ideile iluministe au fost fie respinse sau înscrise într-un con de umbră. Afirmarea plenară a misticismului romantic, spre deosebire de mesajele Iluminismului a avut loc. Având în vedere că tranziţia de la un curent la altul, în spaţiile de limbă germană s-a produs rapid şi Transilvania se afla sub o influenţă culturală germană, principiile iluministe ar fi fost rapid uitate. În secolul al 19-lea, numai clasa urbană educată ar fi beneficiat de modernizare. Era o direcţie dominantă în Europa Centrală şi de Sud-Est. Prin urmare, asistăm la geneza unei gândiri politice diferite în comparaţie cu Occidentul, a unui mod diferit de înţelegere a identităţii colective. Ea a avut putin de a face cu spiritul liberal individual, fapt evidenţiat prin ignorarea filosofilor aparţinând de orientarea lui Locke sau a lui Montesquieu. Idei precum libertăţile civile şi drepturile omului nu a devenit dominante în mediul românesc. Key words: Ioan Budai-Deleanu, Cultural History, Iluminism, Transylvania, Political Thinking Radu Florin BRUJA « Back Mişcarea legionară în Bucovina după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu (1939-1940) Legiunea a încercat să-şi legitimeze acţiunile politice proprii, profitând de declinul democraţiei şi al partidelor politice româneşti. Dar Mişcarea Legionară s-a compromis singură în faţa adepţilor săi. După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu mişcarea s-a transformat dintr-un curent populist în grupuri de oportunişti. Perioada 1938-1940 a semnalat o schimbare în structurile de putere ale Legiunii. În timpul conflictului cu regele Carol al II-lea, mişcarea a pierdut unul dintre cei mai importanţi lideri.Vechiul grup al lui Corneliu Codreanu, a fost distrus violent şi înlocuit cu un mic cerc terorist condus de către Horia Sima. Sub presiunea regimului regelui Carol al II, Legiunea s-a transformat dintr-o mişcare populară, de masă, într-un partid condus de activişti. Acum, nu mai era nimic legat de idealurile lui Corneliu Codreanu. Faptul pozitiv în deciziile Legiunii de pe această perioadă a fost că au continuat să creadă în şansele lor şi pe timpul represiunii. Anii 1938-1940 au fost cruciali în istoria Gărzii de Fier. Liderii de o generaţie au fost înlocuiţi cu alţii de la nivelurile inferioare, care erau oamenii lui Horia Sima. Aceasta a schimbat direcţiile şi modalităţile de acţiune ale Legiunii ca mişcare, accentuând latura violentă a acesteia, compromiţând total extremiştii de dreapta în România. Key words: Corneliu Zelea Codreanu, Legionary Movement, Bucovina, Second World War Ottmar TRAŞCĂ « Back Ocuparea oraşului Odessa de către armata română şi măsurile adoptate faţă de populaţia evreiască, octombrie 1941 - martie 1942 Aşa cum foarte bine este cunoscut, armata română s-a alăturat Wehrmacht-ului în cadrul operaţiunii "Barbarossa". Operaţiile militare comune româno-germane pe flancul sudic al frontului de est, în care au fost implicate armata a unsprezecea germană, respectiv armatele trei şi patru româneşti, au dus până la finele anului 1941 la eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, cele două provincii româneşti care au fost anexate URSS în urma celor două ultimatumuri în iunie 1940. După eliberarea celor două provincii, care au fost din nou încorporate statului român, mareşalul Ion Antonescu a decis, în urma unui schimb de scrisori cu Adolf Hitler, că Armata Română va continua operaţiunile militare de partea Wehrmacht-ului şi va pătrunde mai adânc în teritoriul sovietic. În august 1941, unităţi ale armatei a treia române au continuat operaţiunile alături de armata a unsprezecea germană, prin participarea la străpungerea liniei fortificate "Stalin" şi apoi la marea luptă de învăluire de lângă Kiev, în timp ce armata a patra română a primit misiunea de a cuceri Transnistria şi cel mai important obiectiv - portul Odessa. Conform acordului germano-român din 30 august 1941, Transnistria, teritoriul dintre Nistru şi Bug, urma să fie supusă administraţiei româneşti. Deja la 19 august 1941, mareşalul Ion Antonescu a semnat un ordin prin care a fost introdusă aici administraţia românească, fiind numit guvernatorul în persoana lui Gheorghe Alexianu. Cu toate că în literatura de specialitate a fost subliniată de mai multe ori intenţia mareşalului Antonescu de a anexa Transnistria statului român, acest lucru nu se poate dovedi în mod sigur pe baza documentelor. Cel puţin în perioada războiului, Ion Antonescu a evitat orice referire la anexarea Transnistriei şi a amânat decizia privitor la această chestiune până după sfârşitul războiului. Transnistria a devenit însă în scurt timp un "veritabil mormând etnic al României", cum a afirmat Alexander Dallin, fiindcă aici şi-au găsit sfârşitul un număr mare de evrei deportaţi din celelalte provincii ale României - mai cu seamă din Basarabia, Bucovina de nord, Vechiul Regat şi Transilvania sudică. Evreii au devenit, încă din primele momente ale introducerii administraţiei româneşti în Odessa, o ţintă a persecuţiilor din partea noilor stăpânitori. În scopul "selecţiei" şi a deportării evreilor din Odessa, comandantul adjunct al diviziei a zecea româneşti de infanterie, generalul Constantin Trestioreanu, a emis un ordin la 18 octombrie 1941, care prevedea ridicarea unui ghetou în curtea închisorii din Odessa, aflată în strada Fontanskaia Daroga. Acest ordin stabilea de asemenea următoarele: "Toţi evreii, indiferent de sex şi vârstă, copii, femei, bărbaţi, vor fi evacuaţi împreună cu familia, şi în timpul evacuării vor lua cu ei strictul necesar pentru mâncare şi dormit" (ordinul nr. 14.420 din 18 octombrie 1941). Soarta evreilor din Odessa a fost pecetluită prin atentatul comis în după-masa zilei de 22 octombrie 1941. Deja din primele zile de după ocuparea Odessăi, autorităţile militare româneşti, mai ales comandamentul militar al oraşului şi comandamentul diviziei a zecea de infanterie, au primit diferite informaţii atât de la serviciile secrete româneşti, cât şi de la localnici. Conform acestor informaţii, clădirea în care s-a stabilit comandamentul militar românesc - fostul sediu al NKVD din strada Engels - a fost minată de către sovietici în momentul retragerii. Cu toate că clădirea a fost cercetată de către pionieri, negăsindu-se nimic suspect, aceasta a sărit în aer în după-masa zilei de 22 octombrie, la orele 17.45. În urma acestei explozii, comandantul diviziei de infanterie nr. 10, generalul Ion Glogojeanu, şeful statului major, colonelul Ionescu Mangu, patru ofiţeri germani şi 46 soldaţi români şi-au pierdut viaţa. Reacţia mareşalului Antonescu nu s-a lăsat mult aşteptată. Prin ordinele nr. 561-563 din 22-24 octombrie 1941, mareşalul Antonescu a ordonat execuţia evreilor şi comuniştilor din Odessa şi anume: - "Pentru fiecare ofiţer român sau german care a murit în explozie, vor fi executaţi 200 de comunişti, pentru fiecare soldat câte 100 de comunişti; execuţiile urmau să aibă loc în cursul zilei de astăzi. - Toţi comuniştii din Odessa şi câte un membru al fiecărei familii evreieşti vor fi luaţi ostateci. Acestora li se va comunica, că în cazul unei alte fapte asemănătoare, vor fi executaţi cu toţii". Urmarea acestor ordine a fost un masacru, care a avut loc la 24 octombrie 1941. Un număr de 22.000 de evrei (conform altor izvoare 26-40.000 de evrei) au fost ucişi de trupele româneşti. Mai târziu, evreii din Odessa care au supravieţuit evenimentelor amintite, au fost deportaţi în primele săptămâni ale anului 1942. Se poate afirma că stăpânirea românească a fost pentru evrei - între 16 octombrie 1941 şi până la începutul lunii martie 1941, sârşitul aproximativ al deportării evreilor din Odessa - un sinonim al regimului de teroare şi nimicire, care a însemnat uciderea a 25-40.000 de evrei (conform unui raport întocmit de către colonelul Erich Rodler) şi deportarea a circa 35.000 de evrei. Key words: Second World War, Odessa, Jews, Holocaust, Soviet Union, Nazi, Military Operations, Barbarossa Vlad POPOVICI « Back Finanţarea ziarului "Tribuna" din Sibiu şi afacerea "Fondului Iancu" (1884-1899) Studiul este un sinopsis al istoriei financiare a ziarului "Tribuna", de la Sibiu, în prima perioadă a existenţei sale (1884-1895). Până la criză majoră din 1895-1896, hârtia a fost susţinută financiar de la început de către un grup de oameni bogaţi din Braşov şi Sibiu, apoi prin fonduri de la Partidul Naţional Liberal din România şi din Partidul Naţional Român din Ungaria. Atunci când ambele surse au încetat finanţarea, în 1895, directorul, Tit Liviu Albini, a folosit banii din "fondurile Iancu" (un fond ridicat pentru un monument pe mormântul lui Avram Iancu) pentru a asigura hârtia zilnică, în speranţa că fondurile ulterioare de la Partidului Naţional Liberal din România va acoperi deturnarea. Dar, înainte ca banii să poată ajunge înapoi, pentru că editorii nu au fost de acord cu liderii Partidului Naţional Român din Ungaria, ei au fost concediaţi de la ziar şi, de asemenea, acuzaţi de către autorităţi pentru sumele lipsă. Ei au primit chitanţe false de la Bucuresti, dovedind că ar fi plasat banii în depozite la Banca Naţională din România, şi, în timp, unii membri ai Partidului Naţional Liberal a transmis suma lipsă de bani în Ungaria, unde au fost confiscaţi de către autorităţi. Pentru redactorii a fost un final fericit, deoarece, în loc să apară ca debitori au fost văzuţi ca eroi naţionali care au încercat să salveze bani de la poliţia maghiară, prin trimiterea lor în România. Key words: Transylvania, Sibiu, 19th Century, Tribuna Newspaper, Romanian National Movement Ludovic BÁTHORY « Back Contabilitatea secretă a societăţii Lupeni şi recalcularea producţiei de cărbune (1925-1930) The Lupeni Coal Company was set up in 1925, when the Urikány-Zsilvőlgyi Hungarian Coal Company, headquartered in Budapest, sold on credit 50% of its shares to a Romanian banking consortium led by Banca Românească. The secret accountancy of the Lupeni Company has been preserved until now and it offers plenty of data to establish that the total turnover and the amount of sales are exceeding at a very high rate the official figures. The data prove that there are great differences between the internal financial ratio and the published one. For example, the benefits published by the official accountancy amount to 550.315.050 lei between 1925 and 1930, but the secret computation reveals a total gain of 1.309.779.377 lei, i.e. 2.38 times more. Similarly, in 1930 the official depreciation fund reached the level of 257.892.185 lei, but the internal bookkeeping totalized 587.783.160 lei accumulated depreciation, that is 2.28 times more. Of course, this difference indicates a similar level of investment activity. The recorded investments amounted only to 242.662.100 lei between 1925 and 1930, but together with the unlisted investments the total amount reached 486.963.970 lei, which is two times more. By publishing considerably diminished figures of the official accountancy, the board of the Lupeni Company had a precise goal, which was to hide the real coal output in order to pay smaller taxes for the sales. That is why the company reported average sales of 530.220 metric tons per year, with an average value of 566 million lei. In contrast to that, our results reveal average sales of 1.464.624 m. tones and a value of 1.564 million lei per year, which is 2.76 times more. By tampering with accounts, by dwindling with the paid taxes, the company obtained a gross profit of 50%, and a clear profit of 30% for the annual rate of turnover. Even so, during the severe crisis of the 1930s, the Lupeni Company merged to the Petroşani Coal Company in 1931, building up a single large company in the Jiul Valley, the largest on the Romanian coal market. Key words: Jiu Valley, Interwar Period, Coal, Lupeni, Statistical Data Gheorghe IANCU « Back Ziua de 24 Ianuarie 1954 sărbătorită la Bucureşti şi la Paris În acest articol publicăm două documente consacrate zilei de 24 ianuarie 1859 (Unirea Moldovei cu Valahia), totalmente diferite în ceea ce priveşte concepţia şi conţinutul. Primul document, semnat de către Vasile Maciu, a fost publicat în ziarul "Scânteia", organ de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, pe data de 24 ianuarie 1954. Al doilea document este o prelegere dedicată aceleiaşi zile, ţinută la Paris de către Romulus Boilă, membru al Partidului Naţional Ţărănesc Român, care era în exil. Articolul din "Scânteia" era un produs ideologic specific "obsedantului deceniu". Partidul Comunist Român acceptase numai câteva momente ale istoriei naţionale printre care s-a numărat şi Unirea Principatelor Române. Cu toate acestea, fenomenul a fost tratat într-o manieră contrară spiritului ştiinţific pentru a servi propagandei partidului. Al doilea document, prezentat de către Romulus Boilă (1909-1963) într-o ţară liberă, a tratat subiectul cu un respect profund faţă de adevărul istoric. El spera că de fapt comunismul va cădea, iar ţara sa va deveni, din nou, liberă şi democratică. Key words: Bucharest, Paris, Stalinism, Communism, Romanian Principalities, Celebrations Robert OFFNER « Back O descoperire semnificativă la Wartburg: un portret necunoscut al principelui transilvănean Gabriel Bethlen Principele calvin Gabriel Bethlen (Bethlen Gábor) a fost una dintre personalităţile cele mai marcante ale istoriei transilvănene de la începutul secolului al XVII-lea, într-o Europă marcată de conflicte complexe şi variate. Descoperirea unui portret al principelui în seria de picturi a cetăţii Wartburg din Germania, în anul 2005, ar putea releva mai multe detalii şi legături ale principelui transilvănean cu spaţiul german. Portretul acestuia se află în seria celor care îi reprezintă pe stăpânitorii saxoni (seria principilor de Wettin) şi prezintă multe similitudini cu o gravură cunoscută din epocă. În acest studiu, autorul descrie evenimentele istorice din vremea principelui Gabriel Bethlen, şi încearcă, pe baza datelor existente în prezent, să cerceteze modul în care pictura a ajuns în seria Wettin, încercând să identifice persoana, încă necunoscută, a artistului care a creat acest portret. Key words: Gabriel Bethlen, Transylvania, Wartburg, Art, 17th Century, Habsburg. Gabriel BALACI, Dorin-Ioan RUS « Back Interpretarea psihologică a unei fotografii de grup din reghinul anilor interbelici Autorii analizează în articolul de mai sus câteva caracteristici surprinse în cazul unor personaje prinse într-o fotografie realizată cu ocazia unui carnaval în Reghinul interbelic. Mai întâi de toate, sunt descrise caracteristicile lor socio-profesionale, apoi caracteristicile existenţei lor cotidiene. Lucrând independent, autorii ajung la câteva concluzii cu privire la unele personaje ascunse în spatele măştilor, şi explică poziţionarea acestora involuntară în fotografie în funcţie de statutul lor socio-profesional. Key words: Transylvania, Reghin, Photography, Interwar Period, Czopelt, Gustav Müller Petru MAGDĂU « Back Un manuscris al lui Ştefan Moldovan: "Schiţe istorice despre starea bisericească a districtului gr[eco]-cat[olic] a[l] Mediaşului în anul 1852" Studiul analizează şi publică un manuscris inedit al lui Ştefan Moldovan. Manuscrisul întocmit sub forma unui raport aduce informaţii noi în câmpul istoriei ecleziastice a Transilvaniei, mai cu seamă în ceea ce priveşte eforturile românilor greco-catolici din scaunul Mediaşului săsesc pentru obţinerea de drepturi materiale şi susţinerea şi dezvoltarea comunităţilor din acest protopopiat. Informaţiile transmise de Ştefan Moldovan, prin intermediul acestei adevărate radiografii a protopopiatului greco-catolic al Mediaşului de la mijlocul secolului al XIX-lea, au o valoare istorică deosebită nu numai prin caracterul pozitivist al descrierii, ci şi prin semnificaţia lor analitică. Astfel, dincolo de date şi cifre, regăsim aici motivaţii şi cauzalităţi de profunzime ale comportamentului religios al acestor comunităţi, care ne dau posibilitatea creionării mecanismelor psihologice, dar şi sociologice, pe baza cărora funcţionează comunităţile confesionale. Key words: Ştefan Moldovan, Greek Catholic Church, Mediaş, Manuscript Alin CIUPALĂ « Back Revoluţia română de la 1821. Tudor Vladimirescu. Bibliografie generală The author presents a detailed and updated bibliography on an important topic of Romanian historiography, the 1821 Revolution led by Tudor Vladimirescu. Key words: Tudor Vladimirescu, 1821 Revolution, Bibliography, Historiography, Romania Go TOP