ABATELE ZAVORAL ŞI RĂNIŢII ROMÂNI DE LA STRAHOV

Dorin Goţia

Sibiu

 

Studiul limbii române

Dacă profesorul universitar de la Praga, Jan Urban Jarník a avut un impuls interior pentru studiul limbii române, Method Zavoral, abatele Mănăstirii Stahov din Praga a devenit un cunoscător al acestei limbi prin forţa împrejurărilor, în perioada primului război mondial, când în lazaretul său au fost aduşi şi soldaţi români din armata dualistă.

Abatele M. Zavoral a pus la dispoziţia armatei sala festivă a mănăstirii ca spaţiu pentru lazaret şi chiar în primul lot de răniţi s-au aflat 6 români, necunoscători de carte sau a limbilor cehe ori germane. La cei 53 de ani şi sub „povara multor obligaţii sociale”, M. Zavoral se simte responsabil pentru aceşti neajutoraţi soldaţi şi purcede la învăţarea limbii române pentru a-i ajuta să se facă înţeleşi şi să se poată integra spaţiului de limbă şi unor obiceiuri noi pentru ei[1].  „Mi s-a făcut milă de români, scria M. Zavoral, că n-au cu cine să vorbească, am început abecedarul român numai aşa de şagă, curând însă această limbă m-a încătuşat într-atât, încât m-am apucat de un studiu serios şi începând cu sfârşitul lunii noiembrie 1914 i-am consacrat până azi acestui studiu câteva ceasuri pe zi”. Rezultatul l-a surprins şi pe J. U. Jarník, căruia în 22 aprilie 1915 îi comunica un fapt impresionant, anume ca a citit răniţilor români şi cehi (acestora în traducere) articolul Un prieten al românilor: Ioan Urban Jarník publicat de „Foaia Poporului din Sibiu”. O lună mai târziu, Zavoral îi scria lui Jarník, cel care îl aproviziona cu ziare, reviste şi cărţi româneşti, direct în româneşte[2].

 

Valoarea limbii române pentru abate.  Sărbătorirea abatelui.

Ataşamentul şi spiritul de sacrificiu pentru ostaşii români răniţi de la Praga, eforturile sale pline de succes de a învăţa limba sărmanilor oropsiţi de soartă, corespondenţa pe care o poartă adesea chiar în româneşte cu personalităţi din Transilvania, informaţiile din gazete ori prin viu grai i-au adus prelatului M. Zavoral un prestigiu neobişnuit, asupra căruia vom zăbovi ceva mai mult.

a.  La Crăciunul lui 1915 sunt prezente personalităţi militare şi civile, se dau concerte, inclusiv de muzică clasică, se cântă colinzi şi cântece populare româneşti, iar Jarník le vorbeşte răniţilor cu „cuvinte neaoşe româneşti”. Într-un articol de A. Bârseanu găsim o mărturisire a abatelui: „Prin studiile mele nu numai că am cunoscut frumuseţea atât de bogată şi atât de neaşteptată a limbii voastre, dar am avut şi prilejul şi posibilitatea să văd şi să admir cât de bun la inimă, cât de răbdător şi de mulţumitor trebuie să fie neamul vostru”[3].

b.  De Sf. Method, în 5 iulie 1915, J. U. Jarník îi face abatelui o Urare în versuri, prezentată de ostaşi, iar 10 iulie 1915, când Zavoral sărbătorea 30 de ani de la hirotonisirea ca preot, o şezătoare aproape românească cuprindea şi două cântece populare româneşti, anume Ce te legeni, codrule şi Cucuruz cu frunza-n sus ce completau urarea în versuri a lui Jarník, devenită tradiţională[4].

c. „Gazeta Transilvaniei” va publica articolul şi „versurile ocazionale”, semnate de J. U. Jarník cu ocazia zilei de naştere a abatelui. O scrisoare din 18 ianuarie 1916 către Mela Popea din Braşov în legătură cu publicarea unui material în gazeta locală, îi permitea lui Jarník să observe că „d-l abate colindează prin spitale căutând tocmai pe soldaţii româneşti (sic). Are, la drept vorbind, şi mai multă vreme să facă aceasta decât mine, ş-apoi măriei sale se deschid şi porţile, care pentru mine ar rămâne închise”. Prin Mela Popea redacţia bra­şi­vea­nă e rugată să expedieze clişeele cu grupul de soldaţi din jurul abatelui şi a lui Jarník, necesare profesorului Josif Vévoda din Olomóuc, care pregătea un articol cu biografia abatelui.

d. La 10 ani de la numirea ca abate de Strahov, în 29 ianuarie 1916, românii îi organizează o serbare grăitoare şi emoţionantă, la sfârşitul căreia i se fac cadouri din parte românilor aflaţi la Praga, a Mitropoliei Ortodoxe Române din Sibiu, H. Petra-Pterescu, E. Dăianu. Din nou se impune, alături de cei doi filoromâni, personalitatea puternică a abatelui a fost remarcată de cei care l-au cunoscut direct ori mijlocit. Foarte impresionat se arată H. Petra-Petrescu faţă de Brutus Păcurar, care, nota în 16 februarie 1917 că, deşi s-a bucurat de amabilitatea profesorului J. U. Jarník, abatele i-a creat o impresie de excepţie, unică[5].

 

Cărţi donate de Academia Română

În 13 iulie 1916, pe marginea cărţilor primite de la Academia Română, M. Zavoral îi exprima lui A. Bârseanu gratitudinea pentru intervenţia sa: „pentru mine este într-adevăr un dar nepreţuit, fiindcă voi avea prilejul de a pătrunde mai adânc nu numai în limba poporală, care mă interesează mai mult, ci şi în sufletul nemaului însuşi, care se arată atât de lămurit în cântecele şi poveştile poporale”[6].

 

Prestigiul şi personalitatea abatelui

Personalitatea puternică a abatelui a fost remarcată de cei care l-au cunoscut direct ori mijlocit. Foarte impresionat se arată H. Petra-Petrescu faţă de Brutus Păcurar, care, nota în 16 februarie 1917 că, deşi s-a bucurat de amabilitatea profesorului J. U. Jarník, abatele i-a creat o impresie de excepţie, unică[7].

Salvarea lui Horia Petra-Petrescu

În lazaretul de la Strahov, Horia Petra-Petrscu, sibian cu serioase şi aprofundate studii în Germania, ocupa un loc aparte atât prin personalitatea sa, cât şi prin cultura şi firea sa sociabilă. Destinul a determinat o fericită întâlnire între renumitul abate şi prea tânărul român azvârlit de război în spitalul improvizat de la Strahov.

1. Cartea Povestiri alese (Braşov, 1892) de H. Petra-Petrescu, primită în dar, îl fac pe

Zavoral să-şi exprime sentimentele sale: „mă rog să-i spui cât de drag mi-e ploconul său şi cu câtă evlavie ascultau soldaţii români când citeam ieri Iubeşte-ţi naţia şi legea, Un exilat şi  Bătrânul şi soarta omenească”[8].

b. Autoritatea lui M. Zavoral, spiritul său generos şi gata de sacrificiu, răzbat printre rândurile scrise lui A. Bârseanu în 10 ianuarie 1918. Abatele praghez înţelegea că trebuie să-l sustragă sacrifiicilor umane de război pe un tânăr şi rasat intelectual ca Horia Petra-Petrescu. Credem că un extras, chiar dacă mai întins, din epistola abatelui i-ar pune neîndoielnic în lumină sufletul său spiritualizat: „Cu toate acestea pot să zic că a fost pentru dânsul <<un mare noroc din cer până în pământ>> că s-a rătăcit tocmai la mine şi are cu putinţă să <<slujească>> în lazaretul meu. La mine a aflat ce-i mai trebuie unei inimi atât de sensibile: atmosferă curată, prietenie adevărată şi dragoste a într-adevăr părintească. Să ştiţi dvs. că nu numai mie mi-a căzut cu tronc la inimă, dar şi surorilor de caritate şi tuturor cătanelor. Dacă l‑aţi vedea dvs. în mijlocul soldaţilor români, cetindu-le vreo poveste şi de aţi vedea cum îl ascultă pe el bieţii soldaţi cu gura pe jumătate căscată, cu ochii aprinşi, mai pufnind de râs, mai podidindu-i lacrimile, fără îndoială aţi zice şi dvs. <<Bun e Dumnezeu, bine a nimerit Horia al meu, n-are să se prăpădească în decursul războiului>>. Din pricina aceasta nu vrea nici el, Doamne fereşte, să i se dea un concediu mai îndelungat, fiindu-i teamă bietului că dacă părăseşte odată lazaretul meu, niciodată n-are să se întoarcă iarăşi acolo. Numai cu sila i-am smuls consimţământul să-şi ia un concediu de trei zile şi să se ducă la Viena ca să vadă cu ochii proprii că nu s-a prăpădit încă lumea întreagă şi că tocmai astăzi nu-i bine să scânceşti neîncetat şi să fluieri a pagubă. Încă o dată: să fiţi liniştit dvs., l-am luat odată sub aripile mele ocrotitoare şi n-am să-l părăsesc. Excelenţa sa, d-l comandant din Praga mi-a făgăduit că Horia are să rămână în lazaretul meu şi negreşit n-o să-şi calce cuvântul”[9].

 

Cărţi pentru soldaţii români din spitalele pragheze donate de abate

Să urmărim sentimentele abatelui faţă de români în contextul relaţiilor sale cu Astra şi cu personalităţile ei.

a.               Încă din primul an al războiului, de la Strahov, stareţul mănăstirii Method Zavoral

dădea glas dorinţei sale de a fi ajutat cu broşuri din „Biblioteca Poporală” pentru soldaţii români suferinzi, aflaţi în lazaretul aşezământului de cult[10].

b. Actul de caritate făcut de M. Zavoral este cât se poate de limpede: cumpărarea a 150 de cărţi româneşti de rugăciune în 1915 şi, în acelaşi an, colindarea spitatelelor pentru depistarea soldaţilor români. O parte din cărţile sale ajung în alte spitale din Praga ori Milevsko. Pentru cei 31 de soldaţi români aflaţi la un moment dat în mănăstire, M. Zavoral, J. U. Jarník şi H. Petra-Petrescu, intelectuali din Bucovina şi Transilvania – aflaţi acolo, apoi oameni înstăriţi, au pus bazele unui Comitet de ajutorare. O parte din donaţii vor fi folosite pentru tipărirea unor cărţi destinate soldaţilor români în colecţia „Lektüre für rumänische Soldaten”, unde îşi va publica şi H.  .Petra-Petrscu câteva din povestirile sale[11].

c. Recenzarea unei broşuri semante de J.  .U.  .Jarník îi permite lui A. Bârseanu să-l prezinte în cuvinte calde pe noul filoromân, M. Zavoral, abatele Mănăstirii Premonstratensilor de pe muntele Sion sau Strahov de lângă Praga, care „n-a pregetat a se interesa de soarta răniţilor noştri rătăciţi pe ţărmurii Moldavei, ajutându-i şi mângăindu-i în limba lor, pe care şi-a dat silinţa să o înveţe”[12].

 

Donaţii de carte din partea Astrei

a. O dată cu o telegramă de felicitare de ziua naşterii, în 10 februarie 1916, con­du­cerea Astrei decide să doneze spitalului din Strahov câte un exemplar din toate publicaţiile sale, iar în decembrie revista „Transilvania”[13].

b. Până la sfârşitul războiului H. Petra-Petrescu va juca rolul de intermediar, probabil, din cauza multiplelor obligaţii care-l împovărau pe înaltul prelat. După solicitarea a 50 de abecedare, care au şi ajuns la destinaţie, H. Petra-Petrescu, viitorul secretar al Astrei, aprecia ca fericită ideea de a i se publica abatelui „trei predici pe care le-au tradus împreună“ în revista Transilvania[14]. Materialul era „prin excelenţă un exegetic”: 1. Despre sărăcie o racilă socială deznădăjduitoare; 2. Dragostea faţă de aproapele...

 

Traducerea şi publicarea unor predici ale abatelui

Predicile sunt publicate de Andrei Bârseanu în „Transilvania”, probabil, şi la rugămintea lui H. Petra-Petrescu, tatăl lui Horia. Personalitatea spiritualizată a prelatului praghez este delicat şi fără obişnuitele exagerări din presă desenată de către tânărul sibian, exilat de război în capitala Boemiei, sub titlul Drept introducere. Predicile au fost astfel alese „ca să aibă cât mai multe puncte de atingere comune cu toate confesiunile creştine”. Problemele sociale, sărăcia nu numai că nu sunt omise, ocolite, ci sunt accentuate în raport cu atitudinea faţă de ele[15].

Titlul predicilor e legat desigur de motto-ul Charitas omnia vincit, adică Caritatea le învinge pe toate, iar îndemnul omului de cult este Ajută! Ridică! Responsabilitatea socială „e trasă în noroi şi batjocorită în zilele noastre”, deşi ea ar trebui să fie „ancora de care se mai leagă nădejdile celor ce încă nu şi-au pierdut cumpătul în ciclonul acesta de patimi prin care trece biata omenire”. Nu întâmplător H. Petra-Petrescu remarcă oportunitatea acestor predici pentru români, unde problemele sociale şi de ordin moral sunt asemănătoare cu cele din Cehia[16].

În prefaţa la cele trei predici ale abatelui Method Zavoral publicate de revista „Transilvania”, intelectualul sibian întăreşte imaginea conturată deja a celui care şi-a câştigat stima românilor din imperiu. Iată un citat revelator în acest sens: „Marele prieten al românilor nu s-a mărginit numai la vizitarea răniţilor români de prin spitalele din Boemia, nu s-a îngrijit numai de <<şezători>> româneşti în spitalul-lazaret al mănăstirii, în fruntea căreia l-a aşezat pronia cerească; a vrut să ne sară într-ajutor şi cu scrisul după ce ne-a ajutat cu vorba şi cu fapta, lăsându-ne să cetim în inimă./ În decursul <<şezătorilor>> i-a venit ideea să tălmăcească în româneşte câteva predici ţinute în faţa unui public compus din intelectuali cehi din Praga (Smichov), în anul 1913./ Problemele fundamentale de etică creştină, tratate în aceste trei predici-conferinţe, se pot referi prea bine şi la împrejurările noastre şi, dacă a pleda pentru caritatea creştinească este cu cale în timp de pace, câtă vreme nu zăngănesc armele, acum, în timpul războiului înfricoşat, este cu atât mai potrivit”[17].

 

Date biografice sumare

Studentul sărac, Zavoral, străbate prin multe privaţiuni anii de studiu şi prin vocaţia sa treptele carierei până la funcţia de abate, cu multiple legături sociale. Şansele sale de promovare au fost oprite doar de lipsa de înrudire cu familiile nobile austriece. Cunoştea latina, germana, franceza, engleza şi spaniola, călătorind în toată Europa şi o bună parte din America. Oare numai caritatea sa l-a determinat să investească atâta efort pentru învăţarea limbii române sau poate e ceva mai mult, neştiut, ceva din experienţa sa ancestrală? După război devine în 1921 membru de onoare al Astrei şi al Academiei Române, iar în 1922 membru fondator al Astrei, a cărei menire a înţeles-o, căci atât el cât şi Jarník au arătat o „mai mare şi mai trainică dragoste” care nu s-a stins, „ci e alimentată mereu” de înalte sentimente şi continue legături[18].

 

Concluzii

Actele sale de caritate îi aduc abatelui M. Zavoral în timpul războiului o aureolă deosebită, un prestigiu impresionant, câştigat numai în câţiva ani, dacă ne gândim la J. U. Jarník, care îi câştigase pe români prin legături care datau din secolul anterior. Incontestabil că nivelul său spiritual a prevalat, la care se adăuga şi posibilităţile oferite de funcţia sa socială şi legăturile sale la Praga.