STUDENŢII ACADEMIEI DE TEOLOGIE DIN BLAJ

ÎNTRE ANII 1806–1911

Cornel Sigmirean

Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş

Vizitând complexul arhiepiscopal din Blaj la începutul secolului al XX-lea, Nicolae Iorga ne-a lăsat una din cele mai complexe descrieri a şcolilor blăjene: “La stânga catedralei, vine la rând seminarul, în care intră tineri care au făcut gimnaziul întreg şi au dat examenul de “maturitate”, asemenea cu bacalaureatul nostru. Ei au odăi curate, bune săli de studii şi o frumoasă grădină de primblare, unde cutare frasin aminteşte pregătirile, în convorbiri aprinse, de tineri visători, a întâmplărilor de la 1848. Crescuţi în respectul unui trecut cultural care a fost mare, însufleţiţi de amintirile pe care le deşteaptă aici orice unghi, amintind de oameni săraci şi prigoniţi care au cheltuit toate puterile lor pentru trezirea şi înaintarea unui biet popor despreţuit, teologii aceştia nu pot fi decât nişte râvnitori ai neamului lor, nişte închinători călduroşi ai idealurilor româneşti şi nişte cetitori plini de înţelegere şi de iubire ai scrisului lor. Ce inimi bune şi cinstite bat supt lungile reverende negre ale viitorilor preoţi de sate …”[1]

Din păcate, şcolile Blajului, care de-a lungul timpului au stârnit admiraţia a numeroşi oameni de cultură – M. Eminescu le numea “Mica Romă”, pentru Voicu Niţescu erau “Sionul culturii româneşti”, iar în aprecierea lui George Călinescu erau “Mecca şcoalelor române din Ardeal”- au beneficiat, exceptând cercetările istoricului Iacob Mârza[2], de foarte puţine studii sistematice, eventual sumare sau emoţionale[3]. La această situaţie a contribuit “sentinţa politică” aplicată în 1948 Bisericii Greco-Catolice, dar şi situaţia precară a surselor documentare. Într-o primă încercare de istorie a şcolilor din Blaj, I. Antonelli mărturisea că: ”În cadrul acestui breviariu istoricu se ar cuveni a infacisia şi numerelu acelora, cari au absolvatu în aceste Institute, începundu de la intemelierea loru pana în diua de astadi; ci fatalii ani 1848 şi 1849 nu au uşuratu de acesta sarcina; de ora ce archivele Instituteloru de aici avuru sorte forte vitrega depredandu-se şi nimicindu-se totalmente”[4].

Totuşi, investigaţiile ulterioare au demonstrat posibilitatea reconstituirii listei cu foştii studenţi teologi începând cu anul 1806, pe baza Registrelor de clasificare a clericilor din Seminarul din Blaj[5]. Menţionăm doar că în Registrul de clasificare (Protocolorum classifficationum ductum pro Auditoribus Studiorum Theologicum in Seminario Diocesanis Blasiensi) pe anii 1806-1883, lipsesc paginile pentru anii 1802-1812, ceea ce afectează o reconstituire completă a studenţilor Seminarului din Blaj, din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Registrele de clasificare a clericilor de la Seminarul din Blaj reprezintă sursa principală a încercării în cazul nostru a unei reconstituiri statistice a studenţilor teologi de la Blaj în perioada 1806–1911.

Istoria Seminarului Teologic de la Blaj începe în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. După ce iniţial împăratul Carol al VI-lea donase Bisericii Greco-Catolice domeniile de la Sâmbăta de Jos şi Gherla, la 6 septembrie 1718, Roma, prin decretul Congregaţiei Consistoriale, a aprobat ca în schimbul domeniului de la “Bessembach” şi a celui din “Samosuivar” episcopia română să primească domeniul Blajului[6]. Prin realizarea acestui schimb de domenii, episcopia se obliga să susţină Catedrala Sf. Nicolae din Făgăraş, să cumpere la Blaj o casă pentru “călugării şi preoţii de legea grecească” (orientală), care sunt în locul canonicilor şi al capitlului. Schimbarea celor două domenii a durat aproape douăzeci de ani. De abia pe baza contractului din 31 august 1736, semnat la Blaj cu Camera aulică, domeniul Blajului a intrat în proprietatea Episcopiei Unite. Iniţial acestui moment, la Sinodul convocat de episcopul Inochentie Micu Klein , la 26 ianuarie 1736, preoţii şi protopopii s-au angajat să contribuie cu suma de 25 000 de florini la construirea unui complex episcopal la Blaj. La 30 martie 1738 s-a încheiat cu arhitectul Curţii imperiale de la Viena, Ioannes Martinelli, contractul prin care acesta se obliga să construiască mănăstirea, şcolile, catedrala şi reşedinţa episcopală, pentru suma de 61 000 de florini[7]. Zidirea complexului episcopal, inclusiv a Mănăstirii “Sfintei Treimi”, care va găzdui Seminarul blăjean, deschis la 1754, s-a început la 1741 şi s-a încheiat la 1747. Primii călugări care s-au stabilit la Mănăstirea Sfintei Treimi au fost Grigore Maior şi Silvestri Celiani, ambii cu studii la Roma, şi Gheronte Cotorea, care a studiat la Universitatea de la Nagyszombat (Tirnavia) din Slovacia[8]. Lor li s-a alăturat în 1756 Atanasie Rednic, care studiase teologia şi filosofia la Viena. În 1752 a devenit călugăr şi Petru Pavel Aron, dar care nu a locuit în mănăstire, fiind numit episcop în locul lui Inochentie Micu Klein.

În Mănăstirea “Sf. Treimi”, care cuprindea şi Seminarul Teologic în care s-au format preoţii români în secolul al XVIII-lea, au slujit călugării Francisc Filoteiu, din 1756, cu studii la Roma, Manase Meletie Neagoe (1757), Alexandru Alexiu Murăşan şi Ioan Iacob Aron (din 1756), ambii cu studii la Roma, Ioanitiu Edrődi (iniţial a fost de religie reformată), călugăr la “Sf. Treime” din 1760, Sabatiu Metz, cu studii la Roma, şi Ioan Inochentiu Bosi (ambii din 1761), Nicolae Remetei şi Antonie Macarie Papp, din 1762, Grigore Gherasim Pop şi Nicolae Nicefor Aron, din 1762, cu studii la Universitatea din Tirnavia, Petru Partenie, care a studiat la Roma, Isaia Ignatie Darabant (viitorul episcop), Ioan Ioanitiu Vişoli, Ştefan Pop, (cu studii la Viena) şi Grigore Gherman Péterlaki , toţi trei călugări din 1766, Mateiu Macarie (din 1768), Spiridon Farkas alias Fogarasi şi Basiliu Benedict Farkas alias Fogarasi, călugări din 1769, ambii cu studii la Roma, Epifaniu Birtok (din 1770), cu studii la Tirnavia, Gheorghe Şincai şi Petru Maior (din 1774), cu studii la Roma şi Viena, şi Athanasie Alexandru Aron, care studiase teologia la Tirnavia.

Al doilea seminar teologic din Blaj , numit şi diecesan, funcţiona în Mănăstirea “Buna Vestire”, fiind înfiinţat şi întreţinut aproape în totalitate de episcopul Petru Pavel Aron. Prin testament episcopul a lăsat Seminarului de la “Buna Vestire” domeniul de la Cut, cumpărat cu suma de 30 000 de florini, o tipografie, un împrumut de stat de 3 000 de florini, dat împărătesei Maria Tereza în timpul Războiului de 7 ani, şi o grădină în satul Sâncel[9]. Printre călugării Mănăstirii “Bunei Vestiri” s-au numărat Ioan Iosofat Devai, Auxentie Ambrosie Sadi (cu studii la Roma), Ioan Ioachim Pop (cu studii la Roma), Constantin Onesiu Kinces şi Samuil Micu (ambii cu studii la Viena), Toma Basiliu Keresztesi (cu studii la Roma) şi Anghel Augustin Kőrősi (cu studii la Tirnavia).

Datorită insuficienţei fondurilor necesare întreţinerii celor două mănăstiri şi seminarii, cât şi datorită disputelor care se năşteau frecvent între călugării celor două mănăstiri, în 1777 Mănăstirea “Buna Vestire” s-a desfiinţat, iar călugării au fost mutaţi la Mănăstirea “Sfânta Treime”. La 1781 s-au contopit şi cele două Seminarii, de la “Buna Vestire” şi de la “Sfânta Treime”. Aşa s-a născut Seminarul diecesan, instituţia de învăţământ în care s-au format preoţii Blajului[10].

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea rolul călugărilor s-a redus în învăţăntul blăjan. Prin decretul din 31 ianuarie 1784, Iosif al II-lea a eliberat şcolile de sub tutela călugărilor[11]. În deceniile următoare, şcolile din Blaj au funcţionat cu o conducere similară celorlalte instituţii de învăţământ din Transilvania. Dar, rămâne un fapt incontestabil, şi anume că istoria şcolilor şi implicit a renaşterii culturale a românilor din Transilvania a stat sub semnul călugărilor formaţi în colegiile şi universităţile din Europa Centrală şi de la Roma. La o sută de ani de la deschiderea şcolilor Blajului, Timotei Cipariu evocând istoria acestora nu uita să sublinieze rolul călugărilor basilitani: “Încă nici de tine nu pot să uit, în acest minut, cuvioasă societate a marelui Basiliu, căruia de la început fu încredinţată soarta acestui institut. Măreaţă plantă verde înfloritoare, care aşa curând te-ai uscat; căci vermele împărăcherii a ros la rădăcina taşi tu te-ai veştezit. Acest edificiu destinat să fie azil celor ce numai religiunii şi ştiinţelor şi-au închinat Zilele lor, a rămas aşa curând deşert de tine! O! şi câtă speranţă avea în tine diecesa şi naţiunea! O! şi câtă lipsă avea să rămâi până în zilele noastre,- zile, în cari spiritul s-a schimbat, când sacrificiile sunt aşa de rari! Sacrificii pentru religiune, sacrificii pentru ştiinţe: baza societăţii şi baza culturii omeneşti. Tu te-ai stins, dar începutul faptei mâinilor tale a rămas. Fie memoria ta binecuvântată”[12]. În aceeaşi idee, preluând aprecierile lui Gheorghe Şincai despre călugării basilitani, profesorul blăjean Ioan Raţiu remarca în 1912: ”Ei sunt primii călugări româneşti în această ţară, de la care şi statul aşteaptă rezultate. Lor li se cere mai întâiu între monahii noştri să fie vestiţi prin învăţătură, să cunoască mai multe limbi şi să ducă o viaţă fără prihană, prin care deie pildă bună şi clerului şi poporului românesc. Ei au făcut prin hărnicia şi erudiţia lor, din acest orăşel nou şi neânsemnat un centru de cultură naţională. Din sânul lor au eşit mulţi bărbaţi mari, a căror nume va rămâne totdeauna în istoria bisericii şi literaturei române“[13].

Seminarul diecesan, organizat la sfârşitul secolului al XVIII-lea conform Seminarului de la Sancta Barbara, asigura cursuri pe o durată de doi ani (până în 1792), a trei şi apoi din 1832 a patru ani. Ca obiecte de studiu în prima jumătate a secolului al XIX-lea figurau Arheologia biblică, Theologia dogmatică, Historia eccllesiastică, Hermeneutica, Exegesa Veteris Testamenti, Theologia moralis, Lingua greaca et hebraica, Introductio in Novum Testamentum, Studiu biblicum, Jus canonicum . În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în anii 80 , se studia Theologia dogmatica generali, Historia revelationis divinae, Hermeneutica, Linqua et analysi hebraica cum exegesi vulgari et subliniori Historia ecclesiastica, Theologia pastorali, Methodica, Paedagogia, Catechetica, Theologia morali, iar ca “studia extraordinaria” Medicina pastorali, Aeconomia rurali şi Jure civili tradito cursu quarto.

În cei peste o sută de ani de istorie a seminarului din Blaj, între anii 1806–1911, exceptând anii 1808–1812, au studiat teologia 1525 de viitori cărturari şi preoţi greco-catolici, proveniţi din aproape toate ţinuturile Transilvaniei, Banatului, Maramureşuluişi Partiumului. Respectând principalele etape ale împărţirii administrative a Transilvaniei din anii secolului al XIX-lea, repartizarea studenţilor teologi de la Seminarul teologic pe unităţi administrative se prezintă astfel:

1832-1848

Comitatul Comitatul Scaunul Districtul Comitatul Districtul

Alba de Jos Alba de Sus Arieş Bistriţa Cetatea de Baltă Chioar

62 2 6 5 18 6

Scaunul Comitatul Comitatul Comitatul Districtul Scaunul Comitatul

Ciuc Cluj Crasna Dăbâca Făgăraş Gheorgheni Hunedoara

1 49 7 25 2 1 5

Scaunul Scaunul Scaunul Scaunul Scaunul Districtul Scaunul

Mediaş Mercurea Mureş Odorhei Orăştie Rodna Sibiu

5 1 8 3 3 5 5

Comitatul Comitatul Comitatul Comitatul Comitatul

Solnocul Interior Solnocul Mijlociu Solnocul Exterior Turda Zarand

18 17 1 32 1

1850-1854*

Districtul Districtul Districtul Districtul Districtul

Alba Cluj Odorhei Reteag Sibiu

19 20 3 19 1

1854-1861

Prefectura Prefectura Prefectura Prefectura Prefectura Prefectura

Alba Bistriţa Cluj Dej Lugoj Odorhei

21 10 17 8 1 1

Prefectura Prefectura Prefectura Prefectura

Orăştie Sibiu Sătmar Târgu Mureş

1 11 1 17

1861-1876

Comitatul Comitatul Comitatul Scaunul Comitatul Comitatul Comitatul

Alba de Jos Alba de Sus Arad Arieş Bihor Caraş Cetatea de Baltă

100 3 1 12 1 6 11

Scaunul Comitatul Comitatul Comitatul Districtul Comitatul Scaunul Comitatul

Ciuc Cluj Crasna Dăbâca Făgăraş Hunedoara Mediaş Turda

2 55 1 7 11 4 6 60

Scaunul Scaunul Comitatul Scaunul Comitatul Comitatul Comitatul

Mureş Orăştie Sătmar Sibiu Solnocul Interior Solnocul de Mijloc Târnava

9 1 1 4 8 1 25

Repartiţia pe comitate a studenţilor: 1876-1911

Alba Arad Bihor Bistriţa Năsăud Braşov Caraş-Severin Ciuc Cluj

138 5 5 4 1 15 9 70

Făgăraş Hunedoara Mureş-Turda Satu-Mare Sălaj Sibiu Solnoc-Dîbâca

30 16 33 12 6 11 15

Târnava Mare Târnava Mică Timiş Turda Arieş Ugocea jud.Argeş (România)

7 56 11 60 1 1

Este evident că, indiferent de organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei, teologii Blajului cu toate că provin din majoritatea ţinuturilor Transilvaniei, predomină cei originari din comitatele Alba, Cluj, Turda-Arieş, Târnava-Mică; fapt explicabil prin apropierea geografică faţă de şcolile Blajului şi prin ponderea greco-catolicilor în această comunitate. Pentru tinerii din comitatele din partea de nord a Transilvaniei, din Bistriţa Năsăud, Sălaj, Maramureş, Sătmar apariţia Seminarului de la Gherla a constituit varianta studiilor teologice în centrul episcopal nou înfiinţat la 1854.

Deosebit de relevantă pentru cunoaşterea formării intelectualităţii eclesiastice este originea socială a acesteia.Analizele noastre s-au raportat la două perioade distincte, 1833–1853 şi respectiv 1853–1911, considerând că desfiinţarea iobăgiei în 1853 a produs importante mutaţii în stuctura societăţii transilvane, ca dealtfel întreaga dezvoltare socio-economică a provinciei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Originea socială a studenţilor de la Seminarul Teologic din Blaj în perioada 1833–1853:

Nobili Ţărani liberi Ţărani dependenţi Preoţi Diaconi Cantori

19 25 32 96 3 19

Învăţători Inspectori Notari Orfani

1 1 1 45

Originea socială a studenţilor de la Seminarul Teologic din Blaj în perioada 1853-1911:

Agricultori Proprietari de pământ Administratori de pământ Preoţi şi protopopi

333 14 1 297

Arhidiaconi şi diaconi Prepozit capitular Cantori Vicerectori Profesori Învăţători

13 1 27 1 3 22

Notari Jurişti Avocaţi Asesori judiciari Grefieri Vicearhivari Orăşeni Militari

7 1 1 2 3 1 7 1

Controlori Metalurgişti Măcelari Orfani

1 1 1 149

Comparând cele două perioade, constatăm ampla diversificare a provenienţei sociale a studenţilor teologi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, urmare firească a dezvoltării societăţii transilvane, a cuprinderii ei în procesul de modernizare, sub impactul consacrării realităţilor economico-sociale ale societăţii capitaliste. Dar, este evident că, în ambele perioade, ponderea cea mai mare o deţin cei care provin din familii de agricultori şi preoţi, reprezentând 74,64% din totalul studenţilor. Din familii de agricultori provin 39,64%, iar din rândul preoţilor 35%. Raportate aceste procente la originea socială a intelectualităţii laice, unde studenţii proveniţi din familii de preoţi reprezintă circa 28,3% , iar cei din familii de agricultori 25,93%[14], constatăm interesul constant ridicat al satului românesc pentru cariera de preot. Pentru o familie de agricultori, în ierarhiile meritocratice o carieră de preot reprezenta o mare realizare. Sigur, contribuia la acest interes pentru preoţie şi situaţia socială a multor familii care preferau pentru fiii lor seminariile teologice din Transilvania, de la Blaj sau Gherla, în cazul greco-catolicilor, sau de la Sibiu, Arad şi Caransebeş în cazul ortodocşilor, faţă de o carieră laică realizată prin studii la universităţile şi academiile din Imperiu, cu cheltuieli mult mai mari. În cazul preoţilor era încetăţenită o adevărată tradiţie , ca cel puţin unul din fii să urmeze o carieră eclesiastică, formându-se astfel pe parcursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea dinastii de preoţi, cuprinzând mai multe generaţii.

La formarea profilului intelectual al preotului român din Transilvania, absolvent în cazul nostru al Academiei de Teologie din Blaj, o etapă importantă au reprezentat-o studiile gimnaziale. Din această perspectivă, studenţii teologi de la Blaj au absolvit următoarele gimnazii:

Gimnazii absolvite de studenţii teologi din Blaj în perioada 1880–1911