ŞTEFAN PASCU ŞI DEMOGRAFIA ISTORICĂ ÎN ROMÂNIA*
Sorina Bolovan, Ioan Bolovan
Demografia istorică este una dintre cele mai tinere ştiinţe, ce a apărut ca un domeniu autonom de cercetare în deceniul şase al secolului XX, cu lucrările de pionierat ale lui Louis Henry şi Michel Fleury. Astfel, majoritatea specialiştilor plasează cronologic geneza demografiei istorice o dată cu publicarea în anul 1956, de către demograful Louis Henry si istoricul-arhivist Michel Fleury, a lucrării Des registres paroissiaux et l’histoire de la population. Manuel de depouillement et d’exploitation de l’etat civil ancien, Paris, INED, 1956, în care se propunea o metodă modernă, inedită, de despuiere şi valorificare a registrelor parohiale de stare civilă. Proiectând metoda reconstituirii familiei, L. Henry şi M. Fleury au revoluţionat domeniul care se ocupa de studierea populaţiei[1]. Progresele acumulate de analiza demografică impuneau atunci noi exigenţe faţă de reconstituirea populaţiei din perioada prestatistică, devenind tot mai necesar apelul la izvoare istorice şi statistice neglijate anterior. Inovaţia metodologică permitea restituirea în întregime a vieţii biologice a familiei, o instituţie fundamentală a societăţii moderne, ce a devenit un microlaborator de observaţie atât pentru istorici, cât şi pentru demografi.
Prin urmare, încă de la apariţia sa, demografia istorică s-a definit mai puţin prin obiectul său (populaţiile din trecut) cât prin sursele sale (registrele parohiale) şi metodele preconizate (microanaliza longitudinală). “Provocând” unele surse neutilizate şi introducând microanaliza bazată pe cuplarea datelor nominative, L. Henry si M. Fleury au făcut să progreseze cercetarea ştiinţifică spre zone total neglijate până atunci. O apreciere autorizată asupra importanţei metodei celor doi compara introducerea microscopului în biologie, cu microanaliza longitudinală în demografie, prin despuierea exhaustivă a registrelor parohiale de stare civilă[2]. Istoricilor şi demografilor li s-au asociat ulterior sociologii şi antropologii, care au extins considerabil perspectivele de abordare ale comunităţilor umane şi ale familiei.
Cu prilejul Congresului mondial al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Stockolm din 1960, L. Henry a realizat o expunere sintetică a metodelor demografiei istorice. Cu acest prilej, specialiştii prezenţi la manifestare au decis înfiinţarea unei Comisii Internaţionale de Demografie Istorică sub patronajul Comitetului mai sus amintit. În anul 1963, a fost înfiinţată la Paris Societatea de Demografie Istorică şi s-au pus bazele revistei Annales de démographie historique, revistă ce a îndeplinit, după 1965, un rol determinant în consacrarea internaţională a noii discipline. L. Henry, E. Gautier, J. Meuvret, M. Reinhard, P. Goubert, E. Hellin, J. Dupaquier, M. Livi-Bacci ş.a. au avut meritul de a continua organizarea demografiei istorice prin măsuri deopotrivă administrative dar şi profesionale: introducerea în curricula universitară a unor cursuri speciale de demografie istorică şi înfiinţarea unor centre de cercetare, desfăşurarea periodică de reuniuni ştiinţifice, publicarea de volume tematice şi monografii speciale etc. La scurtă vreme dupa fundamentarea demografiei istorice ca ştiinţă de sine-stătătoare prin eforturile specialiştilor francezi, metodologia ei a fost adoptată, perfecţionată şi diversificată în afara Franţei.
În 1964, la
Încă de la începuturile individualizării ei ca disciplină aparte în deceniul şase al secolului XX, caracterul particular al demografiei istorice a fost imprimat deci de sursele utilizate (registrele parohiale) şi de metodele specifice de analiză: reconstituirea familiilor, observaţia longitudinală etc. La noi în ţară, registrele parohiale de stare civilă au fost utilizate nesistematic şi parţial, în perioada interbelică, de către echipele de monografişti coordonate de către eminentul savant D. Gusti, cu intenţia completării informaţiilor referitoare la evoluţia demografică a satelor cercetate. Evident, utilizarea registrelor parohiale s-a făcut dintr-o perspectivă unilaterală şi cu o metodologie diferită de cea care a prezidat mai târziu la constituirea demografiei istorice.
La scurt timp după apariţia lucrării lui L. Henry şi M. Fleury şi a consacrării internaţionale a demografiei istorice, şi în România s-au înregistrat primele “reacţii”. În anul 1952, pe baza unei legi, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din România începuse procesul preluării de la parohii a registrelor de stare civilă în vederea inventarierii lor şi a unei conservări mai judicioase. Importanţa registrelor parohiale de stare civilă din Transilvania, ca izvoare istorice şi demografice, a fost semnalată constant, începând cu deceniul şase al secolului trecut, de către L. Moldovan[5]. El a reconstituit istoricul registrelor din spaţiul transilvan, urmărind mai ales aspectele administrative legate de evoluţia acestor surse arhivistice de la simple liste de nume până la registre cu rubrici şi informaţii diversificate, momentul când bisericile şi autorităţile habsburgice din Transilvania au impus obligativitatea consemnării momentelor fundamentale din viaţa indivizilor etc.
Cu toate acestea, impactul ştiinţific nu a
fost spectaculos, istoriografia românească, în marea ei majoritate
înfeudată ideologic şi metodologic regimului comunist, nu s-a
grăbit să se apropie de noul domeniu al
demografiei istorice. La Congresul Mondial de Ştiinţe Istorice de la
Stockolm (1960), unde s-a decis înfiinţarea Comisiei de demografie
istorică, a participat, printre alţi istorici din România, şi
Ştefan Pascu. Prezenţa acestuia la forumul unde L. Henry
expusese metodele demografiei istorice, dar mai ales după
participarea la Colocviul Internaţional de Demografie Istorică
de la Ličge (1963), unde s-a analizat din perspectivă istorică
fenomenul mortalităţii, l-au făcut pe profesorul Ştefan
Pascu să conştientizeze nu numai importanţa demografiei istorice
ca o disciplină în plină expansiune, dar şi pragmatismul
acesteia pentru istoria românilor. Trebuie să
menţionăm şi faptul că la Ličge, profesorul Ştefan
Pascu a avut mai multe intervenţii în care a realizat o sinteză
asupra surselor demografice şi a cercetărilor de istoria
populaţiei din
Este adevărat că la Cluj, Sibiu, Iaşi sau Bucureşti existau specialişti care au început să abordeze diverse aspecte ale istoriei populaţiei României, dar, deocamdată, distincţia între demografie (cu înţelesul de istoria populaţiei) şi demografie istorică era greu de realizat. Inclusiv Ştefan Pascu se remarcase anterior prin interesul studierii şi publicării unor izvoare istorice cu conţinut statistico-demografic (conscripţii, urbarii)[8]. Lui Ştefan Pascu îi revine însă meritul de a fi coagulat la Universitatea şi Institutul de Istorie din Cluj un nucleu, o echipă de cercetători, care au acordat populaţiei Transilvaniei, în anii ‘70 ai secolului trecut, un spaţiu larg în activitatea lor. De asemenea, la Facultatea de Istorie şi Filosofie a fost introdus cursul de demografie istorică, iar studenţii au fost îndrumaţi să-şi aleagă teze de licenţă în domeniul istoriei populaţiei şi demografiei istorice.
Materializarea acestor preocupări o putem
regăsi într-un prim volum de studii demografice apărut la Cluj în
1972, sub redacţia lui Ştefan Pascu,
intitulat sugestiv Populaţie şi societate[9].
Lucrarea este deschisă de către profesorul
Pascu printr-un amplu studiu în care se trec în revistă principalele
curente şi teorii privind evoluţia populaţiei din antichitate
până în prezent, precum şi o expunere a caracteristicilor regimului
demografic din Ţările Române din evul mediu până în epoca
modernă. Volumul mai conţine, printre alte materiale
ştiinţifice consistente semnate de Gheorghe Platon, Ştefan Ştefănescu ş.a., un studiu
elaborat de Natalia
Conştient de importanţa diseminării disciplinei demografie istorică spre categorii cât mai largi de intelectuali şi specialişti, Ştefan Pascu publică în acei ani mai multe articole şi studii în reviste de cultură sau volume tematice[13]; dincolo de pledoaria pentru noua ştiinţă, autorul a relevat şi dimensiuni necunoscute sau neabordate până la acea vreme ale habitatului din spaţiul transilvan. Aprecierea internaţională de care s-a bucurat producţia sa ştiinţifică, dar şi activitatea organizatorică de la Cluj în domeniul demografiei istorice, au determinat comunitatea academică în anul 1975, la Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice de la San Francisco, să-l aleagă pe profesorul Ştefan Pascu în funcţia de preşedinte al Comisiei internaţionale de demografie istorică. Cu responsabilitate şi bucurându-se de respectul colegilor străini, istoricul clujean a rămas timp de un deceniu în fruntea acestei prestigioase asociaţii, organizând mai multe reuniuni şi conferinţe tematice atât în România cât şi în alte ţări. De altfel, la Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Stuttgart din anul 1985, după ce, firesc, a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisiei internaţionale de demografie istorică, Ştefan Pascu a fost numit preşedinte de onoare al acestei asociaţii, calitate pe care nu o mai primise nimeni până atunci.
În septembrie 1977, prin eforturile profesorului Ştefan Pascu şi ale Comisiei internaţionale de demografie istorică, s-au desfăşurat la Cluj-Napoca lucrările unui amplu colocviu internaţional de demografie istorică, în cadrul căruia o secţiune a fost dedicată registrelor parohiale (au participat nume de referinţă în demografia istorică mondială precum J. Dupaquier, S. Sogner, A. La Rose, G. Cabourdin, E. Hčlin ş.a.)[14]. De asemenea, în cadrul Congresului Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Bucureşti (1980), secţiunea Comisiei de demografie istorică a fost una dintre cele mai consistente. Sub impactul acestor manifestări, beneficiind şi de şansa unor stagii de documentare în Franţa, Belgia, Ungaria, Germania sau SUA, câţiva istorici s-au străduit, alături de Ştefan Pascu, să impună şi în istoriografia românească noua direcţie de cercetare (Gheorghe Platon, Ecaterina Negruţi, Simion Retegan, Ştefan Ştefănescu, Louis Roman, Elek Csetri, Istvan Imreh, Akos Egyed, Haralambie Chircă etc.
Fireşte, producţia ştiinţifică a profesorului Ştefan Pascu pe tărâmul demografiei istorice s-a multiplicat în acei ani, însemnând înainte de toate o diversificare a problemelor abordate. Lucrările publicate atât în ţară cât şi în străinătate au avut în vedere un bilanţ al cercetărilor româneşti în materie de demografie istorică, au relevat dinamica şi structura populaţiei din Transilvania şi Bucovina între revoluţia de la 1848 şi Primul Război Mondial, au abordat problema recăsătoriei la românii ortodocşi în epoca modernă, habitatul şi compoziţia etno-
demografică a Transilvanie de-a lungul evului mediu etc.[15]
Paralel, la Bucureşti, în cadrul Universităţii şi al Institutului “N. Iorga”, prin strădaniile lui Ştefan Ştefănescu, Paul Cernovodeanu şi L. Roman, în anii ‘80 ai secolului trecut s-au pus bazele Laboratorului de demografie istorică, prima instituţie de la noi ce şi-a propus şi a reuşit să promoveze constant şi coerent noua orientare ştiinţifică. Activitatea Laboratorului a reprezentat în deceniul nouă al secolului trecut, alături de acţiunile profesorului Pascu, cea mai importantă contribuţie românească la demografia istorică universală, lui Louis Roman revenindu-i meritul de a o face cunoscută şi pe plan mondial prin inventarierea celor mai consistente studii româneşti în cunoscuta Bibliografie internaţională de demografie istorică, prin publicarea de materiale în
Annales de démographie historique sau alte volume tematice din străinătate[16]. Prin simpozioanele organizate anual, prin ciclurile de conferinţe periodice etc. s-a instituţionalizat la Bucureşti cercetarea de demografie istorică, în jurul Laboratorului gravitând specialişti din
întreaga
Şi la Cluj, în jurul lui Ştefan Pascu, deceniul nouă a consemnat continuarea eforturilor de a impune în istoriografie această direcţie de cercetare. Alături de studiile profesorului, un merit deosebit le revine lui Simion Retegan care, prin cercetările de istorie a satului ardelean, a atras atenţia asupra posibilităţilor multiple de explorare a registrelor parohiale de stare civilă şi a Fondului Episcopiei greco-catolice de Gherla, precum şi lui Aurel Răduţiu şi Ladislau
Gyémánt[19]. Rezultatele prelucrării registrelor parohiale pentru cîteva sate din Câmpia Transilvaniei în secolul al XIX-lea au relevat aspecte interesante ale evoluţiei natalităţii şi mortalităţii din aceste comunităţi înainte şi după abolirea iobăgiei. Dincolo de reconstituirea dinamicii şi a mişcării naturale a populaţiei, ilegitimitatea, ciclul vieţii familiale şi alte teme s-au oferit cu generozitate celor care au dorit să valorifice parţial sau plenar aceste surse demo-istorice, în special celor aparţinând noii generaţii de istorici.
După 1989, în contextul renovării discursului istoriografic românesc emancipat de sub orice constrângere ideologică sau politică, s-a conturat clar o tendinţă constantă la Universitatea “Babeş-Bolyai”, la Institutul de Istorie şi Centrul de Studii Transilvane de a promova studiile de demografie istorică, istoria mentalităţilor, imaginar şi antropologie istorică. Astfel, asistăm la o adevărată “redescoperire” a registrelor de stare civilă, la abordarea unor subiecte marginalizate sau mai puţin cercetate anterior. Câteva iniţiative editoriale colective, datorate în primul rând reprezentanţilor tinerilor istorici, au supus dezbaterii ştiinţifice concepte, metodologii ori surse neexplorate până acum. Fie că avem în vedere doar grupaje de studii din aceste lucrări sau chiar volumele în întregime, problematica specifică istoriei familiei şi demografiei istorice ocupă un loc privilegiat: căsătoria şi recăsătoria, reconstituirea familiei, concubinajul, prostituţia, divorţul, ilegitimitatea, imaginea şi statutul femeii în societatea tradiţională dar şi în prezent, mişcarea feministă, feminitate şi masculinitate etc. Prin teze de doctorat, lucrări de licenţă sau master, teme de plan sau lucrări de perfecţionare ştiinţifică pentru obţinerea gradului I, demografia istorică dar
şi celelalte domenii novatoare şi-au consolidat
poziţiile la
universitare transilvănene, între care se
evidenţiază prin cercetările interdisciplinare
O importanţă considerabilă pentru dezvoltarea studiilor de demografie istorică a Transilvaniei o reprezintă iniţiativa unui grup de cadre didactice şi cercetători de la Facultatea de Sociologie a universităţii clujene, coordonaţi de către Traian Rotariu, de a publica în limba română recensământurile efectuate în Transilvania după 1850. Volumele editate până acum[22], referitoare la recensământurile efectuate între 1850–1941, cuprind informaţii ample privind numărul şi compoziţia populaţiei din toate localităţile transilvănene, facilitând redactarea de micromonografii demografice şi compararea cu informaţiile obţinute din registrele parohiale privind mişcarea naturală a populaţiei. În acelaşi timp, după 1995, specialiştii beneficiază de un instrument de lucru extrem de util, respectiv de monumentala lucrare elaborată de Aurel Răduţiu
şi Ladislau Gyémánt[23], care inventariază toate documentele cu caracter statistico-demografic ce au legătură directă cu Transilvania.
Chiar dacă bilanţul studiilor de demografie istorică din România ultimelor decenii nu este comparabil cu cel din Ungaria, Polonia sau Cehia, pentru a ne raporta doar la ţările din Europa Centrală, totuşi deschiderea a fost realizată, iar perspectivele de dezvoltare ale noii discipline în viitor ne îndreptăţesc să sperăm că atât la Bucureşti, cât şi la Cluj, Iaşi sau în alte centre ştiinţifice se vor remarca echipe de cercetători care să recupereze handicapul faţă de demografia istorică universală. În acest context, rolul lui Ştefan Pascu în difuzarea şi implementarea demografiei istorice la Cluj-Napoca şi în general în România este unul excepţional, orice tentativă de a oculta contribuţiile şi acţiunile iniţiate de Profesor timp de aproape 4 decenii s-ar situa, cu siguranţă, în sfera subiectivităţii, subiectivitate inerentă totuşi firii umane…
* Ideea acestui articol are o vechime de circa 15 ani şi geneza lui a fost motivată din cel puţin 2 puncte de vedere. În primul rând, apropierea noastră de demografia istorică s-a datorat într-o anume măsură îndemnurilor pe care profesorul Ştefan Pascu ni le-a adresat, iar lărgirea orizontului bibliografic în acest domeniu, înainte de 1989, am realizat-o şi prin intermediul unor reviste şi lucrări străine pe care profesorul, cu multă bunăvoinţă, ni le-a pus la dispoziţie. Pe măsură ce iniţierea noastră în demografia istorică s-a lărgit, am “descoperit” importanţa activităţii profesorului în difuzarea acestei discipline în mediile ştiinţifice din România. Al doilea mobil care a impulsionat proiectarea acestui material înainte de 1989, a venit ca o reacţie sinceră din partea a doi tineri pe care profesorul Ştefan Pascu i-a ajutat printr-un gest de o mare generozitate dezinteresată, într-un moment dramatic din biografia lor profesională. Gândul nostru, atunci, a fost să ne exprimăm în acest mod “recunoştinţa” pentru ajutorul primit, însă vremurile în care se practica cultul personalităţii risca să-i confere unui asemenea articol alte dimensiuni decât cele la care noi ne gândiserăm. Aşa se face că, după ezitările şi îndoielile de dinainte de 1989, proiectul a prins abia acum contur …
[1]Massimo Livi-Bacci, New Dimensions for Historical Demography, în vol. Historiens et populations. Liber Amicorum Etienne Hellin, Louvain-la-Neuve, 1991, p. 405 sqq
[2] Dictionnaire
de sciences historiques,
sous la direction de Andre Burguiere, PUF,
[3] Roger Schofield, Group for the History of Population and Social Structure, în “SSR Newsletter”, nr.44, November, 1981, p.10.
[4]Pierre Chaunu, Populaţia Europei clasice, vol. I, Bucureşti, 1989, p. 212sq
[5] Liviu Moldovan, Registrele confesionale de stare civilă din Transilvania, în “Revista arhivelor”, 1, nr.1, 1958, p.159–185; Idem, Registrele confesionale de stare civilă din Transilvania (1607–1942), în vol. Din istoria statisticii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 273–296.
[6] Ştefan Pascu, Les sources et les récherches démographiques en Roumanie (Periode prestatistiques), în vol. Problčmes de mortalité. Méthodes, sources et bibliographie en démographie historique. Actes du colloque international de démographie historique, Ličge, 18–20 avril 1963, Ličge, 1965, p. 280–303
[7] Ştefan Pascu, Les recherches de démographiques historique en Roumanie, 1944-1964, în vol. Etudes et chroniques de démographie historique, Paris, 1964, p. 237–250; Idem, A propos des migrations en Europe Orientale, în “Annales de démographique historique”, 1970, p. 119–121
[8] Ştefan Pascu, O conscripţie de la 1733, în “Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj”, X, 1945, p. 376–391; Idem, Urbariul satului Cetan din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în “Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca”, III, 1960, p. 171–253
[9] Populaţie şi societate. Studii de demografie istorică, vol. I, sub red. Şt. Pascu, Cluj, 1972, 356 pag.
[10] Natalia Giurgiu, Populaţia Transilvaniei la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, în Populaţie şi societate, vol. I, p. 97–137.
[11] Populaţie şi societate. Studii de demografie istorică, vol. II, sub red. Şt. Pascu, Cluj, 1977, 483 pag.
[12] Din păcate, autorul
nu a avut acces direct la cartea lui L. Henry si M.
Fleury, expunând esenţa metodologiei demografiei istorice pe baza unor
recenzii ample ale cărţii respective apărute în Ungaria. Vezi L.
Moldovan, Registrele parohiale de stare civilă. Izvoare de date
demografice, în Populaţie şi societate, vol.II, sub red. Şt. Pascu,
[13] Ştefan Pascu, Demografia, în “Tribuna”, XIV, nr. 16, 1970, p. 6; Idem, Însemnătatea demografiei şi a statisticii istorice pentru studiul istoriei, în vol. Cercetările multidisciplinare şi interdisciplinare. Originea, dezvoltarea şi perspectivele lor, Bucureşti, 1972, p. 133–142; Idem, Habitatul transilvan, în “Lucrări ştiinţifice. Seria Istorie”, Institutul Pedagogic Oradea, 1972, p. 9–30; Idem, Demografia istorică – ştiinţă umană aplicată, în “Tribuna”, XXII, nr. 8, 1978, p. 3 şi nr. 9, 1978, p. 7; Idem, Demografie şi ecologie, în “Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător”, 28, nr. 1, 1984, p. 5–9; Idem, Demographie et histoire, în “Revista de istorie”, XXXIII, nr. 4, 1980, p. 707–723
[14] Comunicările
prezentate la acest colocviu au apărut în Populaţie şi
societate. Studii de demografie istorică, vol. III–IV, sub red. Şt.Pascu,
[15] Ştefan Pascu, Cercetările de demografie istorică din România în ultimii 15 ani, în “Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca”, XX, 1977, p. 127–162; idem, Siebenbürgen und die Bukowina im Rahmen des Habsburgerreiches. Geographiches-ökonomische und ethno-demographiche Grundlagen, în Die Habsburgermonarchie, 1848–1918, Band 3, Wien, 1980, p. 1339–1351; Idem, The ethno-demographic structure of medieval Transylvania. Statistical and documentary argument, în “Nouvelles Etudes d’Histoire”, vol. 6, Bucureşti, 1980, p. 265-281; Ştefan Pascu, Viorica Pascu, Le remarriage chez les orthodoxes, în vol. Marriage and Remarriage in Populations of the Past, London-New York, 1981, p. 61–66; Ştefan Pascu, Mutations démographiques au Haut Moyen Age: Peuple sedentaires et populations migratrices, în vol. Comité international des sciences historiques, Stuttgart, du 25 aout 1-er septembre 1985, Stuttgart, 1985, p. 813–820
[16] L. Roman, Le
Laboratoire de Démographie Historique de Bucarest, în “Annales de
Démographie Historique”, 1988, p.360-361; Idem, Fécondité et statut de la
femme en terre roumaine et européenne, XVIIe-XIXe sičcles, la Conference
On Women’s position and demographic change in the course of development, Asker
(Oslo), Norvegia, 15–18 iunie 1988;
Idem, Les communautes de parenté aux Pays Roumains et en Europe, XIVe–XVIIIe sičcles”, în
vol. Les modčles familiaux en Europe aux XVIe–XVIIIe sičcles. Les
actes du colloque international de Nieborów, 23–26 oct. 1989, publiés par Cezary Kuklo,
[17] L. Roman a prezentat constant, în mai multe numere, în paginile Revistei de istorie (vezi bunăoară nr. 12 din 1984 sau nr. 11 din 1987) activitatea laborioasă a Laboratorului de demografie istorică; a se vedea în acest sens şi Costin Feneşan, Laboratorul de demografie istorică în al optălea an de activitate, în “Revista de istorie”, XLII, nr. 11, 1989, p.1143–1145, precum şi Şt. Ştefănescu, Activitatea Laboratorului de demografie istorică în contextul istoriografiei româneşti actuale, în “Revista de statistică”, XXXVII, 1984. H. Chircă, Mişcarea naturală a populaţiei în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, în satul Şura Mare, jud.Sibiu, în “Revista de istorie”, XXXVII, nr.12, 1984, p.1234; M. Chiriţă, Despre starea civilă a populaţiei comunei Bistreţ-Dolj (1832-1985), în “Mitropolia Olteniei”, 40, nr.1, 1988, p.104–112. Şarolta Solcan, Registrul parohial de botezuri al bisericii reformate din Făgăraş, sursă pentru demografia istorică a sec. al XVII-lea, în “Hrisovul”, I, 1995, p.90–100.
[18] Ecaterina Negruţi, Satul moldovenesc în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Contribuţii demografice, Iaşi, 1984; Idem, Migraţii sezoniere la lucru în România (1859–1918), Bucureşti, 1991; Gheorghe Platon, Populaţia oraşului Iaşi de la jumătatea sec. al XVIII-lea până la 1859, în Populaţie şi societate, vol. I, 1972; Idem, Populaţia oraşului moldovenesc la mijlocul sec. al XIX-lea, în “Carpica”, III, 1970
[19] S. Retegan, Realităţi demografice ale satului românesc din nordul Transilvaniei la mijlocul sec. al XIX-lea (Solnocul Interior), în vol. Civilizaţie medievală şi modernă românească. Studii istorice, îngrijit de N. Edroiu, A. Răduţiu, P. Teodor, Cluj-Napoca, 1985, p.166–173; L. Gyemant, Evoluţia situaţiei demografice aTransilvaniei în sec. al XVIII-lea, în “Crisia”, XX, 1990, p.175–194; Idem, Evoluţia situaţiei demografice a Transilvaniei în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în “Crisia”, XXI, 1991, p.106–138; A. Răduţiu, L. Gyemant, Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania, 1690–1847, Bucureşti, 1995; Ioan Bolovan, Sorina Bolovan, Aspecte privind căsătoria în satul românesc din nord-vestul Transilvaniei la mijlocul sec. al XIX-lea, în “Acta Musei Porolissensis”, XII, 1988, p.845–850.
[20]Prezentăm, fără a intenţiona o inventariere completă, câteva dintre lucrările elaborate în spiritul istoriei familiei şi demografiei istorice: Sorina Bolovan, Ioan Bolovan, Consideraţii demografice asupra localităţilor Brăişor şi Iclod în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în “Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XXX, 1990–1991, p.267–269; Idem, Registrele parohiale de stare civilă din Transilvania – izvoare de demografie istorică, în “Revista arhivelor”, seria a III-a, vol. I, nr. 1–2, p.47–51; Sorina Bolovan, Aspects of the family life cycle in north-western mid 19th Century Transylvanian villages, în “Transylvanian Review”, III, no.1, 1994, p.101–107; Idem, Reconstituirea familiei în satul românesc din Transilvania în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în vol. Studii istorice. Omagiu Profesorului Camil Mureşanu, îngrijit de N. Edroiu, Cluj-Napoca, 1998, p.329–350; idem, Familia şi relaţiile matrimoniale în satul românesc transilvănean în a doua jumatate a sec. al XIX-lea, în “Anuarul Institutului de Istorie Cluj”, XXXV, 1996, p.209–224; idem, Familia în satul românesc din Transilvania, Cluj-Napoca, 1999; Ioan Bolovan, Transilvania între revoluţia de la 1848 şi Unirea din 1918. Contribuţii demografice, Cluj-Napoca, 2000; Adriana Florica Muntean, Consideraţii privind problema familiei şi a structurii ei de-a lungul sec. al XIX-lea în satele Gilău şi Alunişu (jud.Cluj), în vol. S.Manuilă, istorie şi demografie, p.135–143; idem, Divorţul la românii ortodocşi din protopopiatul Turzii (sfârşitul sec.XIX), în vol. Studii de istorie a Transilvaniei, p.176–178; idem, Familia şi ciclul vieţii familiale în zona rurală a comitatului Sătmar: a doua jumătate a sec.XIX, în vol. Studii istorice româno-ungare, editat de L. Nastasă, Iaşi, 1999, p.139–151; Idem, Condiţia femeii măritate în societatea tradiţională transilvăneană din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în vol. Prezenţe feminine. Studii despre femei în România, editori G. Cosma, E. Magyari-Vincze, O. Pecican, Cluj, 2002, p.157–167; Vari Sandor, Alice în oglindă sau repere pentru o imagologie a femeii în mediile urbane transilvănene de la sfârşitul sec. al XIX-lea, în vol. Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania, p.284-292; Bogdan Crăciun, The Transylvanian Saxon Community of Şaeş in the 19th Century, în “Transylvanian Review”, IX, No. 2, Summer, 2000, p.40–57; idem, Aspecte privind statutul femeii în comunitatea săsească din Şaeş (sec. al XIX-lea), în vol. Prezenţe feminine. Studii despre femei în România, p.335–345; F.V.Mureşan, Familia şi condiţia femeii în districtul românesc al Bistriţei la mijlocul sec. al XVIII-lea; Ibidem, p.139–158; Simona Stieger, Mişcarea feministă românească din Transilvania (1850–1914); Ibidem,237–266
[21] Barbu Ştefănescu,
Lumea rurală din Crişana între Ev Mediu şi modern,
[22] Recensământul
din 1850, 1857, 1880, 1900, 1910, 1941 Transilvania,
coord. Traian Rotariu, Bucureşti, 1996–1999,
[23] A. Răduţiu, L. Gyémánt, Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania, 1690–1847, Bucureşti, 1995.