CORESPONDENŢA LUI IOAN BOROŞ

CU  GEORGE BARIŢ (1879-1883)

 

Gheorghe Naghi

S.U.A.

           

Ioan Boroş a fost un ales truditor in Ogorul  Domnului, ca preot, canonic şi arhiereu, dar si un istoric bisericesc înzestrat, mai puţin cunoscut însă în lumea ştiinţifică, o personalitate aparte a Banatului, prin adopţie, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Activitatea sa istorică nu s-a bucurat până acum de o atenţie specială, dar lucrările sale, bazate pe îndelungi cercetări de arhivă, au fost apreciate şi folosite de unii istorici consacraţi. Dintre aceştia putem menţiona pe Nicolae Bocşan¹, D. Prodan, I. D. Suciu², Vasile V. Muntean³, Gabriela şi Ioan Mircea⁴ sau în corpusul epistolar de importanţă naţională, George Bariţ şi contemporanii săi⁵. Unii i-au creionat activitatea în scurte articole din timpul vieţii⁶ iar alţii în necroloage sau comemorări: I. Moga⁷, D. Neda⁸, Aurel Bugariu⁹, Virgil Ţurcan¹⁰, ca în cele din urmă să-i fie recunoscută recent prodigioasa activitate de către Mircea Păcurariu, într-o lucrare de circulaţie¹¹.

                Timid deocamdată, a început şi valorificarea mai consistentă a operei sale, prin reeditarea lucrării Unirea românilor din Lugoj. Istoria parohiei în anii 1836 –1860, apărută iniţial la Lugoj în anul 1926, intreprindere sprijinită de Fundaţia Europeană Drăgan¹².  Această unică lucrare care i-a fost reeditată nu poate oferi, din păcate, o imagine coerentă pentru cititorul de azi, despre activitatea prodigioasă a lui Ioan Boroş.

            Datele biografice existente ne trimit la originea sa în Carei, unde s-a născut la 20 octombrie 1850, efectuându-şi studiile gimnaziale la Carei şi Beiuş, iar cele teologice la Universitatea din Viena, între anii 1869 – 1873. Aici s-a iniţiat în jurnalistică, prin colaborarea la “Sionul Românesc”, în care îi vor apărea primele lucrări¹³. Nu putem trece cu vederea că la Viena, alături de alţi tineri, Boroş a găsit un mediu academic elevat, cu ziare şi reviste româneşti, cu diferite societăţi de lectură¹⁴, cu mentori remarcabili precum Grigore Silaşi¹⁵, profesor la Colegiul "Sfânta Barbara" din metropola Imperiului. Prin  “Sfânta Barbara”, promovarea culturii naţionale de către Biserica Greco-Catolică a fost rodnică încă de la început şi a constituit un real sprijin în formarea şi educarea noilor generaţii de români care, nemijlocit, vor duce la emanciparea poporului din care au ieşit.

            Este hirotonit preot celib, ocupând diferite funcţii administrative la episcopia din Lugoj  între anii 1873 – 1880. În această calitate, bucurându-se de încrederea deosebită a episcopului Victor Mihali, este delegat de acesta să rostească panegiricul renumitului pictor bănăţean Nicolae Popescu (1835 – 1877), mort prematur la Lugoj¹⁶, în Decembrie 1877. Episcopul Mihali s-a îngrijit personal, pe spesele sale, de înmormântarea celui care

 

îi făcuse un portret reuşit, păstrat şi astăzi, după multe peripeţii, la Lugoj¹⁷. Deşi în protocolul consemnat la parohia din Lugoj cu privire la pictarea Bisericii aflăm că pictorul s-a născut ortodox, totuşi înmormântarea lui a fost săvârşită de către patru preoţi greco-catolici. Dorind cu ardoare să picteze biserica mare a Lugojului, se recomandă la concurs drept “un fiu al Banatului, născut în comuna Zorlenţul Mare, ca român gr[eco] or[iental]". Ulterior se pare că şi-a schimbat, confesiunea, deşi oficiosul Vaticanului, vorbind cu entuziasm despre el, nu precizează acest amănut¹⁸. Va obţine contractul oricum, datorită talentului şi execuţiei artistice prin care a entuziasmat consiliul parohial al Lugojului, inclusiv pe episcopul Ioan Popasu al Caransebeşului, căruia îi execută un portret admirabil, păstrat, şi el până astăzi¹⁹.  Prezenţa lui Ioan Boroş , ca reprezentant al episcopului său, la această înmormântare, la care a participat toată intelectualitatea din Lugoj, reflectă preţuirea de care se bucura chiar de la începutul activităţii sale.

            Numit paroh la Zăbrani în 1880, funcţionează aici până la 1897, unde găseşte un teren prielnic cercetărilor sale istorice, întocmind de altfel şi monografia parohiei. În paralel, desfăşoară o activitate jurnalistică intens. La scurt timp va fi promovat secretar al episcopiei şi canonic, iar  în anul 1903 prelat papal, în fine, preposit şi vicar general în 1909. Din 1922 devine arhiereu onorar, depunând jurământul în 8 decembrie 1922, la Nunţiatura Apostolică reprezentată prin monseniorul Vittorio Cavagnis, asistat de părintele Huber şi de martorii Zenovie Pâclişanu şi George Dănilă de la Blaj. Se consemnează cu această ocazie mulţumirea Bisericii Române Unite faţă de Papa Pius XI, care "a înţeles să dea răsplata cuvenită unei activităţi preoţeşti de o frumuseţe rară", referirea fiind desigur la Ioan Boroş.  Ca ierarh, a ctitorit biserica   cu hramul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul  din cimitirul Lugojului, care este şi cripta sa, fiind reparată de Mitropolia Banatului în 1957 şi rectitorită de marele mecenate român şi fiu al Lugojului, Iosif Constantin Drăgan, în 1997.

            Arhiereul Ioan Boroş nu numai că a cercetat cu pasiune istoria  neamului său, dar a şi făcut-o, aflându-se printre cei 359 de delegaţi oficiali participanţi la  Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918²⁰. Odată România Mare realizată, el activează cu pasiune sporită pe trenul investigării trecutului naţional. Din 1922 până în 1936 este implicat substanţial – un capitol important din viaţa lui! – în Comisia Monumentelor Istorice, Secţia Banat, alături de Gh. Mateescu, Constantin Daicoviciu şi Ioachim Miloia, susţinând cercetările arheologice şi de istoria artelor. Poartă o corespondenţă extrem de valoroasă cu somităţile timpului, printre care chiar Vasile Pârvan, pe teme de istorie locală. Documentele adunate cu migală de Ioan Boroş au avut o traiectorie ciudată. În anii '80 am găsit în arhiva Mitropoliei Banatului, printre valorile patrimoniale provenite de la Episcopia Lugojului, documente legate de activitatea acestei Comisii, al cărei preşedinte a fost Ioan Boros la un moment dat, puse laolaltă şi legate în volum de format mare, cât un ziar, cum se obişnuia în secolul al XIX-lea, conţinând aproximativ 250-300 file. Documentele se refereau la rapoartele de săpături arheologice complete, efectuate în acei ani la Tibiscus-Jupa de lângă Caransebeş, cu descrierea în detaliu a tuturor obiectelor arheologice găsite. Practic, se regăsea acolo întreaga documentaţie referitoare la activitatea locală a Comisiei Monumentelor Istorice: rapoarte, scrisori şi alte surse de o valoare inestimabilă²¹. Din nefericire, astăzi la Mitropolia Banatului nimeni nu mai ştie nimic de acest fond.

            Activitatea de creaţie a lui Ioan Boroş cuprinde două laturi fundamentale, cea teologică şi cea istorică. Teologia sa cuprinde în special înterpretări sau explicaţii de natură liturgică, aproape o sută de predici şi polemici de natură bisericească, multe volume şi recenzii. Este suficient să amintim că una din aceste recenzii are ca obiect celebra carte Symbolae... a profesorului iezuit de la Universitatea din Innsbruck, Nicolaus Nilles²², pe care l-au ajutat cu documente şi informaţii învăţaţi români ca George Bariţ, Ştefan Moldovan, Ioan Boroş alţii.

            Preocuparea sa pentru istorie s-a concretizat, după ani de cercetări, în mai multe volume apărute în limbile română şi maghiară, ca şi în articole publicate în presa vremii. L-au interesat cele mai importante momente din istoria poporului român, pleacând chiar de la perioada romană, cu consemnarea cercetărilor efectuate la Tibiscum, pe care le şi publică. S-a oprit aspra unor teme esenţiale privitoare la continuitatea şi vechimea românilor în Transilvania şi Banat, tăgăduită după cum ştim de condeie adversare şi deloc dezinteresate. Dar partea de substanţă a operei sale istorice se referă la vremurile apropiate, la zbuciumatul secol al XIX-lea, la lucrurile şi întâmplările locale, în special la trecutul Bisericii Române Unite. ²³ De bun nume se bucura şi în rândul istoricilor maghiari. Elemér Jakabffy îi apreciază eforturile pentru cercetarea istoriei comitatului Caraş, în prefaţa la cartea din 1928 despre evenimentele anului 1848 în acest comitat. Jakabffy reproduce chiar o replică lui Boroş: "Am 78 de ani, trebuie să mă grăbesc, fiindcă foarte multă muncă m-ar aştepta, dacă aş avea putere şi timp" ²⁴ .

                Pentru că nimeni n-a făcut-o până acum, amintim câteva din lucrările sale istorice în volum (cu alt prilej ne vom opri la articolele sale, în număr de peste 130):

            1. Monografia parochiei româneşti unite din Timişoara, Tipografia lui Iacob Csendes, Timişoara, 1907, 80 p.

2. Történeti feljegyzések Lugos városárol és Udria Konstantin nevü birájáról az 1848/9 évi szabadságharccal kapcsolatban (Însemnări istorice despre oraşul Lugoj şi despre judele său Constantin Udrea, în legătură cu războiul de libertate din 1848–1849), Lugoj, 1917, 107 p.

3. Unirea Românilor din Lugoj. Istoricul parohiei în anii 1836–1860, Editura Sionul Românesc, Lugoj, 1926, 119 p. Reeditată în 2001 (vezi supra, incl. n. 12).

4. Evenimentele revoluţiei de libertate din anii 1848–1849 desfăşurate la Lugoj, Tipografia. Naţională, Lugoj, 1927, 56+VIII p.

5. "Constituţia". Societate secretă română în Lugoj, 1830–1834, Tipografia Minerva  Gh. Ţăran, Lugoj, 1928, 45 p.

6. Az 1848-év eseményei Krassó vármegyében (Evenimentele anului 1848 în comitatul Caraş), ediţie îngrijită de Elemér Jakabffy, Lugoj, 1928, 103 p.

7. Biografia lui Eftimie Murgu, 76 p. + documente.

8. Lugosi szinház épitése (Construcţia teatrului lugojan).

Manuscrisele lui Ioan Boroş s-au împrăştiat, după cum s-au împrăştiat arhiva şi biblioteca Episcopiei Greco-Catolice a Lugojului, după desfiinţarea ei în 1948. Martorii oculari²⁵ spun că lucrurile au fost aruncate de pe fereastră într-un camion şi depozitate la Timişoara. Au ajuns în turnul catedralei mitropolitane şi, după mulţi ani, când s-a creat un spaţiu adecvat, au fost depozitate acolo. Ulterior, prin grija Mitropoliei din Timişoara, documentele de arhivă au fost prelucrate, dar manuscrisele bibliotecii s-au împrăştiat într-un mod incredibil, desigur şi ale lui Ioan Boroş. Redescoperirea lor este imprevizibilă în timp.  Unele din ele se pot reconstitui după diverse articole ale altora în care sunt amintite, apoi cele care au fost trimise la Expoziţiunea Astrei – al cărei membru al secţiei istorice era – de la Sibiu din 1906, în fine, din alte scrieri ale sale cu caracter istoric,²⁶ 

 

confruntate cu propriile însemnări²⁷.

            Arhiva Mitropoliei Banatului dispunea, prin anii '80, de manuscrisul lui Ioan Boroş conţinând colaborarea sa la Şematismul istoric al diecezei Lugojului (1903) şi la Enciclopedia lui Diaconovich. Acum un sfert de veac erau încă la Timişoara. Părintele V. V. Muntean foloseşte şi el lucrările lui Ioan Boroş, unele în manuscris, aflate în posesia sa: Încorporarea Banatului la Ungaria, mss. dactilografiat şi Repertoriul istoric despre oraşul Lugoj şi districtul, respectiv vechiul judeţ al Caraşului (1332-1850). Mai existau, prin anii '80, două manuscrise ale lui în arhiva Branişte din Braşov.

            Activitatea jurnalistică a lu Ioan Boroş a fost de asemenea prodigioasă. Fără a putea menţiona totalitatea revistelor şi ziarelor la care a colaborat, lucru care ar necesita o cercetare sistematică, sunt de amintit aici numele celor mai importante. Dintre cele bisericeşti se pot menţiona: "Cultura creştină" de la Blaj, "Foaia bisericească", tot de la Blaj, "Preotul Român" de la Gherla, "Sionul Românesc" de la Viena, "Telegraful Român" de la Sibiu şi "Unirea" de la Blaj. Principalele reviste de cultură şi ziare la care a colaborat sunt: "Analele Banatului" şi "Curierul Banatului" din Timişoara, "Deşteptarea", "Drapelul", "Foaia Diecesană", "Răsunetul" şi  "Semenicul" din Lugoj, "Şcoala Bănăţeană" din Caransebeş, "Transilvania" din Sibiu, "Krasso- Szörény Lapok" éi altele. În general, colaborările sale nu au fost semnate, ceea ce va face dificilă detectarea lor, şi e de presupus că vor rămâne probabil necunoscute o parte dintre colaborări. Situaţie similară cu corespondenţa pe care o publicăm cu această  ocazie şi care de fapt este colaborarea anonimă a lui Ioan Boroş la "Observatoriul" lui George Bariţ de la Sibiu²⁸.          Corespondenţa lui Ioan Boroş a fost vastă. Cea oficială ar trebui să fie acum la sediul reînfiinţatei episcopii de la Lugoj. Însă cea particulară a fost răvăşită în acelaşi moment fatal al desfiinţării Bisericii Române Unite, respectiv a Episcopiei de Lugoj. Piese dispersate, probabil diverse scrisori trimise, se mai pot găsi prin fondurile rămase. Din păcate, nu s-au putut găsi scrisorile lui George Bariţ către Ioan Boroş, ca şi către Ştefan Moldovan, sau cele ale lui Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, ş.a. Alţi corespondenţi identificaţi, în afară de George Bariţ, au fost Grigore Silaşi, Gh. Mateescu, Ioachim Miloia, Constantin Daicoviciu, Coriolan Bredicianu şi Valeriu Branişte. Printre ierarhi, bune relaţii a avut cu episcopii Victor Mihali şi Vasile Hossu, unchiul cardinalului martir Iuliu Hossu, cu istorici maghiari, precum şi legături de natură erudită cu profesorul iezuit Nicolaus Nilles de la Universitatea din Innsbruck, autorul cunoscutei şi celebrei lucrări despre unirea românilor cu Biserica Romei.

                Destinatarul scrisorilor lui Ioan Boroş pe care le publicăm cu această ocazie este George Bariţ. Ele datează din timpul când Boroş a păstorit la Zăbrani, în Banat. Bariţ conducea ziarul "Observatoriul" din Sibiu şi era patriarhul respectat al publicisticii româneşti ardelene. Nu am avut posibilitatea de a cerceta dacă această colaborare  – fructuoasă  – s-a extins pe mai mulţi ani decât cei menţionaţi în aceste scrisori. Le-am depistat în anii '80 la Biblioteca Academiei din Bucureşti²⁹, în uriaşul fond epistolar al ardeleanului, alături de alte mii de scrisori trimise lui Bariţ. Cele 11 epistole se referă cu precădere la situaţia şi întâmplările din Lugoj petrecute în anii 1879 – 1883 cât şi la aspecte de interes mai larg din Monarhie, cade pildă scandaloasa Lege Trefort despre obligativităţii limbii maghiare, asupra căreia episcopul Victor Mihali voia să se pronunţe în casa magnaţilor (anexa I), ceea ce s-a şi întâmplat. Cu următoarea ocazie, îi împărtăşeşte lui Bariţ buna impresie pe care a făcut-o printre români cuvântarea episcopului în privinţa limbii (anexa II). Boroş trimite la "Observatoriu" comentarii despre fondurile aflate în litigiu, în special despre  Fundaţiunea Iovaiană,  prin care Iova Popovici din Lugoj şi-a donat întreaga avere pentru scopuri filantropice. Adună abonamentele pentru ziar. Relatează despre moartea canonicului Mihail Nagy şi despre corupţia din vremea episcopului Ioan Olteanu, emite aprecieri asupra ziarelor nou apărute, ca "Luminătoriul" din Timişoara³⁰ şi "Deşteptarea" din Lugoj, informează asupra părerii unor ziare maghiare despre şcoala românească din Hunedoara etc. O surprinzătoare atitudine exprimă faţă de actul Unirii de la 1700 cu Biserica Romei şi eventuala lui falsificare de către factori externi, deşi nu i se poate reproşa lipsa de loialitate şi ataşament faţă de confesiunea română unită. Este perspectiva istoricului asupra autenticităţµii actului în sine, fără conotaţii confesionale (anexa VIII).

            Scrise toate în respectul adevărului şi spre îndreptarea lucrurilor greşite, prin care acţiune să se aducă foloase naţiei, redactate într-un limbaj elegant, cu şarmul arhaic al epocii, într-o formă manuscrisă îngrijită, aceste corespondenţe se constituie într-un capitol important din activitatea eminentului fiu al bisericii şi om de cultură bănăţean care a fost Ioan Boroş.

ANEXE

I

                Lugoş, 13/1 Mai 1879

                Stimate domnule redactor!

Aici alătur una corespondenţă despre decurgerea procesului scandalos al Institutului Cassei de păstrare din Lugoş, cu rugare că, de vei afla cu cale şi la loc, să o dai publicităţii,  adnotănd că causa căderei şi furăturelor despre care e vorba în corespondenţa să zice a fi alegerile de la 1872 începând şi că, de s-ar fi nădit lucrul, mulţi oameni înalţi, între cari şi Szende trebuiea să vină în joc – dar aceasta numai ca secret public – destul că s-a mâncat banii, spre ruinarea causei naţionale.

                Îţi mai notific că, după cunostinţa ce am, causa lăsământului Iovaian ³¹, prin împăcăciune între erezii legali şi testamentary, e apropae de deslegare şi s-ar putea face o fundaţiune ca la 3o mii.

În causa limbei din multe părţi a ajuns la Episcop adrese de aderinţă şi, precum sum informat, la caz când Ilustritatea sa episcopul va vorbi în Casa Magnaţilor, îl vor primi românii de aci, fără distingere de confesiune, cu solemnitate.  Despre ce la tempul său vă voi încunoştiinţa,  de va fi bine primit.

Rămân al st[imatei] d[omniei] voastre stimătoriu,

                                                                                                I. Boroş,

                                                                                                v[ice]-notar consistorial.

Mă rog corespondenţele să remână anonimă, cu  “- y –“.

 

Cu  însemnarea lui Bariţ: “I. Boroş, Lugoş, 13/v. Ob[servatoru]l 367”.

(Biblioteca Academiei Române – B. A. R.– ms. rom. 1008, f. 189-189v.)

 

II

Lugoş, 20/5 1879

Stimate domnule redactor!                                 

Amăsurat promisiunei mele din 13/5 a. c., am onoare a vă comunica descrierea actului de primire şi de ovaţiune din 15 şi 18 mai, facută din partea românilor de aci episcopului nostru ³². Sum în acea posiţiune a vă notifica, că vorbirile şi răspunsurile sunt autentice, autografe. La început nu avui la mână răspunsul episcopului la vorbirea lui Brediceanu³³ din 18, însă chiar când voiam a espeda corespondenţa aceasta, îmi veni la mână, şi iute descriândul, vi-l aclud sub B).

Cu mare bucurie am scris această corespondenţă, că e rar a vede pre la noi asemene lucruri, unde coruptiunea politică introdusă de Olteanu et consortes³⁴ e în floare, şi apoi nu mai lipseşte neci frecare confesionale. Altcum, episcopul Mihali aievea că merită ovaţiunea şi stima românilor în genere, căci portarea lui politică e cea pasivă faţă cu matadorii unguri, şi împlinindu-şi chemarea sa, să nisuiaşte a pune stavilă corupţiunei politice introduse pre la noi de antecesorul său. El e patriot şi român bun. Puseţiunea lui e foarte grea şi critică, şi cea ce nu poate zice, simţeşte şi face. Pentru aceea românii îl şi iubesc.

                Cuget că corespondenţa alăturată să formeze două corespondenţe, astfel tocmită ca şi cum ar fi venită de la persoane diferite, pentru acea una e subscrisă “- s.”, alta cu  “Un martor”.  Numai cu numele să nu figurez eu.

                Pre lângă profound respect, am rămas al il[ustrei]  d-voastre deoblegat,                                                                                                   I. Boroş,

                                                                v[ice]-notariu consistorial.

 

               

Cu însemnarea lui G. Bariţ: “1879. I. Boroş, Lugoş, 20 mai, R. 25 mai”.

(B. A. R. Mss. rom, 1008, f. 242-242v.)

                                               

 

III

 

Lugoş 27 iuliu 1879

Preastimate Domnule Redactor!                                                       

Cu poşta de ieri am espedat o[noratei] redacţiuni a  “Observatoriului” 16 fl. v. a., ca preţul de prenumeraţiune pentru următorii:

1. Iacob Coşgaria, căpitan c. r. în pensiune, în Lugoş.

2. Teodor Pop, proprietariu mare de Kékes, în Lugoş.

3. Demetriu Grecu, protopop g. cat. al Buziaşului, în Silha, p. u. Lugoş.

4. Cancelaria gr. cat. Diecesană, în Lugoş; pentru toţi pre semestrul iuliu-decembrie.

                Aceste prenumeraţiuni am fost silit a trămete aşa târziu, din causa că unii dintre cei ce-mi promiseră că se vor prenumera erau depărtaţi de acasă şi neci până acum nu se reîntoarseră, şi aşa prenumeraţiunile acelora – de vor sta la vorbă – numai mai târziu le voi putea espeda³⁵.

                Am avut de cuget a vă scrie mai pre larg despre causa propunerei limbei române la Gimnasiul r[omano] cat[tolic] de aci şi a atinge tendenţia aceluia, dar tempul nu mi-a iertat, până mai târziu, ce cred că nu va strica neci acuma.

                Dar vă amintesc ceva despre  Fundaţiunea Iovaiană. Cred că aveţi notiţa despre testamentul lui Iova Popoviciu din Lugoş, care, precum s-a amintit şi în “Gazeta Transilvaniei” din 1870, toată averea sa, pre atunci 100.000 fl., ar fi testat pentru scopuri filantropice româneşti. Testamentul din partea neamurilor s-a atăcat şi procesul curge de 8 ani, fără a se fi ajuns de cât la replica massae curatorului, dr. I. Major. Massa, pe cât se poate presupune, nu creşte ci scade. Episcopul Victor Mihali, interesându-se de toată causa, ca să se poate descurca toată treaba procesului în toamna anului 1878, la recercarea advocatului neamurilor, a indus pertractare pre jumătate a massei între neamuri şi fundaţiuni de şcoale de fetiţe g[reco]-cat[olice] rom[âne] şi stipendie.

                Pertractările, după multe vorbe, acuma se văd a fi şi întrerupte, deoarice advocatul neamurilor, din oareşicareva temere şi prepus religionariu, nu voieşte a primi condiţiunea Ordinariatului, ca la fundaţiunile înfiinţânde  să aibă neamurile prerogative. Şi aşa, petractarea şi împăcăţiunea doarmă, până când doară se consumă massa!

                Aceasta pentru aceea vă notific, că, de cumva cugetaţi că vocea publicităţii va folosi –precum cred eu – pentru grăbirea causei, să preluaţi între noutăţi ori diversele din ziarul cel redijaţi, întrebarea că din unele părţi se întreabă că cum stă causa lăsământul Iovaian şi la ce resultat a ajuns procesul ori împăcăciunea cercată, însă aceste să se combineze astfel, ca să nu se presupună că doară din Lugoş aţi primit stirea. Altcum neamurile repausatului ştiu despre împăcăţiune intenţionată.

                După moartea Canonicului Mih[ail] Nagy³⁶, propunerea pentru suplinirea scaunului vacante s-a

 

 

făcut şi, precum de comun se zice, cu preferarea bărbaţilor demni ca vicarul din Haţeg, Densusianu³⁷ şi alţii, după un principiu neaprobaveru de bănăţian şi transilvanian, căsătorit şi celibe, care denumiri însă nu cred că pot suplini meritele şi ustenelile bărbaţilor demni. Şi cu dorere trebuie să zic că, încât cunosc tonul în diecesă, asemene procedură unilaterală, dualistică, numai resens şi apatie va avea de urmă, care ambele împedecă buna administrare. De voiţi, luaţi notiţiă publică, numai şi aci bine se însemnaţi şi vă rog ca în aşa mod să se espună iearăşi sub  “diverse”, ca să nu pot fiu espus la suspicionări, care, ca pre un subaltern, totdeuna mă vor putea apăsa, deşi eu numai cea ce e drept şi sincer zic.

                Pre lângă stima profundă,  remanu al preast[imatei] d[omniei voastre stimătoriu,

                                                                                                                                Ioan Boroş.

 

Cu însemnarea lui Bariţ: “1879. Io. Boroş. Lugoş, 27 Juliu.

(B. A. R., ms. rom., 1008, f. 275-277.)

                                                                               

IV

Lugoş, 26/1 1880

Stimate domnule redactor!

În 14 Januariu am fost trămes preţul de prenumerare, între alţii, şi pentru Ilustritatea sa dr. Victor Mihali, episcopul Lugoşului, iar numerul I şi II-le din acest an nu l-a primit. Mă rog a se espeda aceştia pentru numitul d. eppiscop. Asemene, am trămes pentru Teodor Pop, proprietariu mare de Kékes; pentru acesta vin sub adresa smintită, deci mă rog a se espeda sub adresa: Teodor Pop, proprietariu mare de Kékes, în Lugoş.

                Acuma ceva de pre la noi. Ca adaus la cele publicate în nr. ultim despre refreudările din aceste părţi, vi notific că contra lui Pause curge cercetare, şi pân acuma […]³⁸ se descrie mai pre larg decursul acestui sinod-consistoriu plenariu, unic în această diecesă.

                Inteligenţia de aci începe a desvolta oareşcareva activitate şi a părăsit indiferentismul periculos. Acuşi vom avea şi ziariu.

                Avem un stal canonical vacant şi toţi cei necualificaţi pentru aceasta dignitate îmblă pre după spatele episcopului, răzemaţi pre inimicii episcopiei şi a românilor, ca să devină denumiţi, ameninţă în public, că şi cu bani corump ca să reiasă. Apoi puteţi gândi câte promisiuni netrebnice se fac!

                Asemene îmblă şi după parohia din centru, că prin patronagiul lui Uifalusy se doboară auctoritatea episcopului. Ar fi bine a lua notiţă despre aceste în ziariu, ca să se ia bine de seamă cei competenţi a direge diecesa.

                Rugându-vă a supleni cele la început adnotate, pre lângă stima cuvenită, răman al d-voastre stimătoriu,

                                                                                                                               

                                                                                                                                Ioan Boroş,

                                                                                                                                v[ice]-notariu consistorial.

 

Cu însemnarea lui Bariţ: “1880. Boroş. Lugoş, ad Obs[servatoriul]. R. 4/II”.

(B. A. R., ms. rom. 1009, f. 27-28.)

 

 

V

 

                Lugoş, la 21 Februariu 1880

                Stimate domnule,                                                                                 

Aici în alăturare îţi comunic o scurtă schiţiare din desbaterile şi decurgerea şedinţelor congregaţiunei comitatului Caraş şi, deşi în numărul ultim al  "Observatoriului", care chiar acum îl primii la mână, este oreşcareva notiţă despre aceste lucruri, totuşi îţi trămet. De vei cugeta a fi de lipsă publicarea celor comunicate, îţi las spre propria deliberare.

                La preţuita-ţi epistolă din urmă, răspunzând, vă notific că massa Iovaiană e în lichidare, încât adecă curatorul massei, dr. Major, e constrâns a da raţiuni, cari preste puţin temp sunt gata.  După aprobarea raţiunelor, împăcăciunea e gata, dacă va fi de pre ce! Consistoriul nu face dificultăţi. Data ocasiune comunică cu cei interesaţi.

 "Luminătoriul"³⁹ mă tem că nu va prea lumina, căci programa a făcut rea sensaţiune în inteliginţa de aci, când, în contra statoririlor conferinţei, adausă că nu va turbura apa domnilor. Şi cum sum informat, redacţiunei s-a dat a înţelege că dacă nu va avea prenumeranţi, programei să şi-o atribuie. Mi-ar parea rău când nu am potea susţine un jurnal aci în Banat.

                La   "Desceptarea"⁴⁰ lucră toţi câţi fără sistema. În   "Hon"⁴¹, mai în zile[le] trecute, a ieşit o corespondenţă despre şcoalele române din Hunedoara, în care se face asmuţire în mod sarcasm şi de Eîepiscopia din Lugoş. La aceasta, ca răspuns, ar fi când în Varietăţi   aţi  prelua, stimate d-le redactor, numai ca notiţă, fără a anunţa că de unde ai primit, cumcă  "în consistoriul plenariu din 28 novembrie 1879 s-a decis ca, pre baza arătărilor autentice, să se facă o representare la Ministerul de Culte ca, în înţelesul legei, să delăture pre învăţătorii calvini magiari de la şcoalele de stat şi comunale, unde e comuna curat română şi limba propunerei e numai cea magiară eschisivă". Şi această resoluţiune s-a şi făcut de aci.

                Cu poşta de azi îţi trămet 2 cercularia, una în care se publică starea fundurilor diecesane pre 1878 şi altu în care e vorba de mulţirea fond-cassei diecesane. Foloseşte-le la tempul oportun, însă odată pentru totdeuna vă rog ca, la cazuri când vi-aşi comunica unele lucruri de atari, să nu faceţi amintire că de unde le-aţi primit, deoarece, ca oficiante din centru, trebuie să mă păzesc.

                Acuma pregătesc un conspect despre mişcămentul poporului din diecesă şi altu despre averea basericelor. La tempul său, după potenţă, vi le voi comunica spre folosire.

                După cari, prelângă stima profundă, am rămas al stimat d[mniei] voastre  stimătoriu,

 

                                                                                                                I. Boroş.

 

(B. A. R., ms. rom.1009, f. 62-63.)

 

VI

                                                                           Zábrany, p. u. Hidegkut, comitatul Temiş, la 21/VI  1881    Preastimate domnule redactor!

Simţindu-se în băserica noastră lipsa unei lucrări, prin ajutoriul căreia tinerimea să se instrueze în cunoaşterea însemnătatei ceremonielor sacre băsericeşti⁴² şi să pătrundă că acelea sunt forme pline de însemnătate tainică morală, amăsurat dorinţiei arhipăstoriului meu, am elucrat opişorul care am onoare în un esemplariu a vi-l oferi şi d-voastre, rogandu-mă ca să binevoiţi a lua notiţă despre ieşirea aceluia şi a insera în preţuitul ziariu ce redijaţi, ca toţi cei ce l-a prenumerat să poată avea cunostinţă despre aceea.

                După cari cu deosebită stima sum al d-voastre stimătoriu,

Ioan Boroş,

                                                                                                                   paroc şi ases[sor] cons[is]t[orial].

 

                (B. A. R., ms. rom. 1009, f. 383.)

 

VII

Zábrany, p. u. Temes-Hidegkut, la 20/X 1882

Preastimate domnule redactor,

Poate că ştirea îmbucurătoară despre convocarea sinodului nostru diecesan îţi este cunoscută,  totuşi am socotit ca să-ţi comunic cercularul emis în această privinţă, adăugând la acela puţină observare.

                Aceea observare o am compus în aşa formă, ca să nu se vadă a purcede din partea direct interesată. Publicarea acelora îţi comit preastimat d-tale, deacă vei cugeta a fire la loc ori ba? Eu am descoperit convingerea mea şi a altora cu mine.

                Publicarea să rămână  "anonimă" şi cerculariul mă rog a mi se retrămete, căci acela se ţine de arhivul meu parohiale.

                Noi vom ţine conferinţă în 2 novembrie, de voi fi ales, şi ca atare voi lua parte la sinod. Încât mi se va potea, bucuros voi comunica câte ceva. Ar fi bine dacă inteligenţa noastră s-ar mai mişca  şi ar reînnoi cererea sa pentru sinoade mestecate⁴³, cum a făcut şi la sinodul provincial.

                Arhiereul nostru în această privinţă are principie acceptabile şi bune. El e un bărbat care, în cât îl cunosc, are intenţiuni foarte bune şi se interesează de trebile băsericei sale, pre orice cale admisibilă.

                Cu deosebită stimă sum,

                                                                                                Ioan Boroş,

                                                                                                paroc şi ases[or] cons[is]t[torial].

 

Cu adnotarea lui Bariţ: "1882. I. Boros, Zăbrani, 30 oct. Resp. 27 nov. Actul remis".

(B. A. R., ms. rom.,1010, f. 128 r+v.)

 

VIII

 

Zábrány, p. u. Temes-Hidegkut, la 10/XII 1882

                Preastimate domnule,

Mai nainte cu vro 3 ani vi-am mai fost comunicat odată starea fondurilor diecesane, iarăşi cu unele observări, cum a dovedit urmările, bine nimerite. Acuma iară vi-o comunic tot despre acelea fonduri, cele coprinse in Cercularul şi observările ·/· accluse. Observări şi dorinţe descoperite şi la sinod, în convorbiri private, de cătră unii fraţi preoţi, cari afară au tot curagiul, însă când e la adecă , pitulesc.

                Cei interesaţi vor precepe din acelea observări cele de preceput şi nu mă îndoiesc că-mi vor şi cunoaşte peana, dar eu nu am ce le face. Pre lângă toate acestea, am convingere că stim[ata] redacţiune şi de asta dată va dovedi încredere faţă de persoana-mi, cum o am eu aceea faţă de aceea. Şi aşa, deacă observările acelea doresc a se da publicităţii ca anonim, cred că nu-mi veţi zice ca la maramuroşeni că: "Neîncredere pentru neîncredere".

                După ce gătai observările din cestiune, am cugetat întru mine că mai bine ar fi deacă acelea observări să nu se publice în unul şi acelaşi număr cu starea fondurilor, ci întru-n număr mai târziu, spre esemplu al 3-le după aceea, şi-atunci se i se deie o titula deosebită, ca:  Observări şi dorinţe faţă de administrarea fondurilor din Diecesa Lugojului, făcând redacţiunea ceva introducere conjuctivă şi acomodată.

                Causa acestei despărţiri o aflu în aceea ca să fie mai bătătoriu la ochi şi spre a evita supunerea ca şi cum ar veni de la unul şi acelaşi.

Dar să trec la altele. După  "Allgemeine Zeitung  "din München,  "Observat[oriul]" a publicat ceva despre starea Banatului. Voiesc să ştiţi urzirea acelor articlii. Auctoriul acelora e un german-şvab de naştere din Guttenbrunn, cu numele  Müller⁴⁴. Acesta de presente e oficiant de telegrafist în Viena. Numitul Müller, în vara trecută, a petrecut în Guttenbrunn vroo 3 luni şi a făcut excursiuni în Banat. Spun oameni competenţi că până când a petrecut în Guttenbrunn, a portat o corespondenţă foarte estinsă şi cu bărbaţi germani tare însemnaţi. Altcum, respectivul e totodată şi scrietoriu de opere teatrale şi altele. De atunci a mai scris şi despre români în  "Deutsche Zeitung " din Viena. Încât m-am informat, respectivul e un agent a Schulvereinului din Berlin, şi aceasta şi de acolo conchid, că a şi esoperat o suma de bani de la acea reuniune, pentru cărţi care ar fi de a se împărţi în comune germane. Iată şvabii noştrii! Şi mai una de  Schulverein.  Stii când s-a făcut comediele în Banat, cu demonstrări contra Schulvereinului. Pre atunci s-a ţinut o adunare şi în Aradu Nou. Acolo fură duşi şi şvabi din unele comune, aşa din comuna Traimau⁴⁵. Când era să se subscrie resoluţiunea de protest, unii din acei şvabi nu au voit a subscrie protestul, zicând că nu, azi-mâne, să li se deie un jude ungur. Se zice că aceştia fură mai nainte instruiţi de agenţii Schulvereinului. Atâta, pentru orientare confidenţială.

                Vi-am fost scris că voi să vă comunic ceva despre decursul sinodului din Lugoj, de va fi cu potinţă. Eu cu adevărat am fost la acel sinod, din partea Protopopiatului Temişoarei, ca deputatul clerului; am fost deodată şi notariu. Mă crede, stimate d-le, că vi-aşi fi comunicat mai demult tot decursul sinodului, dar suntem legaţi cu 7 aţe, prin câte juramente seci şi invenţiuni absolutistice, de a ţine secret. Am jurat pre onoarea preoţească şi aşa decursul nu vi-l pot comunica, până ce cele statorite nu se vor publica. Văd că Ilustrisimul Pavel nu se teme de publicitate şi neci că face secret din pertractările sinodali. E drept că episcopul nostru e om cu caracter şi român de treabă, da tot se cunoaşte că a fost în colegiul din Roma. Se zice că de nu ţinea episcopul nostru cu Szabo la sinodul provincial, când o noapte întreagă l-a capacitat pe Mihali episcopul Szabó, azi era decisă causa participarei mirenilor în sinoade. Nu e, că mitropolitul cu Pavel a ţinut morţiş pre lângă participare şi aşa, fiind voturile egali, causa a rămas nedecisă. Altcum şi mirenii ar trebui să se sufulce mai bine din toate părţile. Rândul e pe inteliginţa din Deva, ca să comenteze răspunsul cel vom primi de la Lugoj pre petiţiunea lor.

                Canoanele sinodului provincial l-am cetit din fir în păr şi m-am convins că Roma a rămas morţiş conservativă, iară noi am cedat, de nu chiar am falsificat actul Unirei. Bine ar fi deacă s-ar publica şi la noi actul Unirei, aşa cum l-a descoperit mai decurand Densuşianu, ca să fim chiar faţă de pretensiunea Romei că  "credunt omnia quaecumque credit S. Ecclesia Romana," ş. c. l., care adaus, încât ştiu, e de mână streină făcut la actul Unirei⁴⁶.

                În deosebi decretele sinodului provincial cu gravitate a specificat drepturile episcopilor, aşa cum fac canoniştii cei mai absolutistici, iară unde e vorba de dreptul clerului, sau să trece cu vederea, sau să pune într-o formă cât episcopii esplică cum li place. Aşa e şi faţă de introducerea sinodalităţii. Că, spre esemplu, nu ca să se zică că sinodul provincial este de a se ţine la 3 ani iară sinodu diecesan în fiecare an, ci că l-ar fi de dorit să se ţină şi că de regulă se ţine – espresiuni lacse! – şi aşa mai departe.  Cu ajutorul lui Dumnezeu, am de cuget a le forfeca.

                Sinodul diecesan din Lugoj a ţinut din 11 până în 18 nov. S-au facut statute diecesane, care însă neci Capitulului nu s-a împărtăşit decât cu vro 3 zile înainte de sinod. Lucru nedesbătut, nu mult plăteşte!

                Cele scrise despre sinod au fost bine venite, s-a şi făcut interpelare cu resultat îndestulitoriu. Pertractările au curs în ordine, oamenii noştrii nu-s dedaţi încă la aşa ceva, fricoşi şi nededaţi la desbateri, însă şcoală bună a fost sinodul. Noi forurile le-am primit şi încă am cerut ca să fie for ordinariu şi nu delegat, dar n-am reuşit, că sinodul provincial ne-a tăiat crenga de sub pecioare. Ruşine pre orădeni! Foruri protopopeşti nu le trebuie, dar le trebuie for de a III-a instanţă. Strigoniu, ca mai nainte! Ştie Roma pentru ce a insistat, în 1858 şi până azi, ca să se trămetă teneri în Colegiul din Roma, ca să capete a' la Lauran şi Szabo et consortes, cari n-au natiune, numai cosmopolitism, şi nu vor să ştie că ce legătură strânsă este la noi între băserică şi naţiune. Parola noastră: "Unitatea credinţei, dar aperarea drepturilor faţă de latini şi gr[eco]- orientali!" Har Domnului, avem "Foaia băsericească", numai nu-mi place că e sub controla arhiereilor şi nu e în mult neatârnatoarie. Va aduce totuşi folos, numai să nu scrie după poruncă⁴⁷. Multe din aceste împărtăşiri s-ar cere. Vă rog a le reserva până la tempul oportun.

Mai multe de altă dată.

Deacă observaţiunile rămase pentru raţiuni le aflaţi la loc, daţi publicităţeii, de nu, în corfa redacţiunei cu ele!

 

                Răman sincer stimătoriu,

I. Boroş.

 

(B. A. R., mss. rom.1010, f. 197r-199 v.)

 

IX

 

Zabraniu, la 15 mai 1883

Preastimate domnule redactor!

Ieri primisem ştirea tristă de la Lugoj despre moartea canonicului Gavriil Pop⁴⁸. Casul acesta cred că până acum vi este cunoscut, cu toate acestea am cugetat a-l aduce acela prin această corespondenţă la cunoştinţa publicului ziarului ce-l redijaţi. Biografia repausatului nu-mi e deplin cunoscută, pentru aceea făcui alusiune ca să o facă cei competenţi. Dacă însă nime nu va ieşi cu aceea, voi comunica eu datele mele. Pre când eram la episcopia din Lugoj, de repeţite ori consvătuiam cu repausatul şi-i dedeam ajutoriu întru lucrările sale istorice, şi îmi dedea îndemnuri folositorie.

                Ce se va fi ales cu lucrările şi notele istorice ale repausatului, nu-mi e cunoscut, cred însă că acelea, dacă numai nu va fi pus cineva mâna pre ele, vor ajunge a bună seamă în biblioteca diecesană, unde se mai păstrează şi alte manuscrise.

                În partea a II-a a corespondenţei am făcut nescari reflesiuni la complinirea stalului canonical vacant. Să mă justific pentru ce? Pentru-că doresc, şi cu mine mulţi, a atrage atenţiunea celor competenţi şi pre calea jurnalistică, ca nu cumva să ajungă la acel stal vreun atare care doreşte numai să poarte numele de canonic, dar să nu lucre nemica pentru naţiune şi băserică, ci numai să facă intrigi şi scandale. Dorim ca acel canonic să fiă bărbat vrednic, român la loc şi nu ca cei vro doi-trei denumiţi mai în urmă, numai ca de noroc. Capitulul din Lugoj au avut bărbaţi harnici, cei vechi mor pre rând şi abia mai sunt vro 2 cari să lucre ceva, să fie la loc, deşi sunt înaintaţi în etate.

                Cunosc pre oamenii vrednici ai diecesei, dar cunosc şi pre cerşitori şi linguşitori, cari la fiecare vacanţă aleargă la episcop, în sus şi în jos, cerşesc, pretind, ameninţă, numai să capete demnitatea canonicală, altcum nu chiar splendidă. Apoi mai fac denunţări şi intrigi pre la Guvern şi altele.

                Publicarea acestei corespondenţe, carea doresc a rămâne anonimă, o las deliberărei d-voastre.

                După cari cu deplină stimă sum  al d-voastre stimătoriu,

I. Boroş.

 

(B. A. R., mss. rom.1010, f. 345-346.)

 

X

Preastimate domnule redactor!

Deoarece până acuma nu am cetit în ziarele noastre coprinsul epistolei ministeriale îndreptate cătră episcopul Szabo, am cugetat a fi de lipsă ca acel comentariu ministerial, destul de caracteristic, să nu treacă fără ceva răspuns. Eu am făcut în grabă puţină reflecsiune la aceea epistolă. Nu ar strica însă deacă însăşi redacţiunea să o foarfece şi să deie un răspuns cât de lămurit şi retuns, ca să nu-l pună la urechiă neci scrietoriul epistolei, neci cel decorat. Relaţiunile diecesei Gherlei nu mi-s cunoscute deplin şi aşa neci că m-am potut demita în detai faciă de caracterisarea guvernărei înţelepte. Deacă nu mă înşel, Episcopul Szabo⁴⁹  conlucră la ceva plan cu cei de la potere, vre să ajungă de metropolit cu vreame, chiar şi cu călcarea dreptului de alegere.

                Deacă doreşti, d-le redactor, pot să-ţi împărtăşesc originalul text al epistolei ministeriale şi comentariul făcut la aceea în  "Magyar Állami".

                Vă rog, deacă aceasta reflesiune se va publica, să rămână anonimă.

                Cu deosebită stima sum al d-voastre,

Ioan Boroş.

Zabraniu la 10/VII

               

(B. A. R., ms. rom.1010, f. 379r-379v.)

 

XI

 

Zăbraniu la 4/X 1883

Preastimate domnule redactor!

Aci ·/· aclusul tractat vi tămet, cu aceea că de cumva îl aflaţi de acomodat, să-l folosiţi spre publicare. La p. VI se amintesc neşte casuri. Pentru cunosciinţa confidenţială vi notific că unul din acele se refereşte la un scandal public de necurăţie, ajuns până la judecătorie, iar celălalt la defraudare de bani publici diecesani. Casul acesta din urmă, încât sciu, e sub cercetare şi se complanează. Le-am atins, însă, pentru aceea ca respectivii să se iee a seama şi să-şi retragă coarnele. Altcum, vi pot zice că în cler este o mişcare, ca la sinodul mai de aproape să facă interpelare în casul de imoralitate. Şi aşa, am cugetat a da motiv la aceea mişcare.

                Am scris cât se poate de obiectiv şi cam în sens cât să nu fiu suspicionat de cei interesaţi, pentru aceea şi de astădată mă rog să rămână anonimă.

                În 6 sept., la invitarea episcopului Lugojului pentru revisiunea raţiunilor fondurilor diecesane⁵⁰, am fost chiemat la Lugoj.  A mai fost chiemaţi vicarul din Haţeg, advocatul Venteţ din Arad şi Simeon Horvat, procuror de stat din Deva. Fondurile noastre nu sunt in disordine, dar se află nescari pretensiuni periclitate şi pentru aceea am făcut şi alusiune la licuidarea acelora. Altucum vă rog ca de această notificare faţa de revisiune deocamdată să nu luaţi notiţiă publică. Va veni tempul la aceea.

                După cari cu deplină stimă sum,

I. Boroş.

 

                (B. A. R., ms. rom.1010, f. 431-431v.)