EPISTOLIERUL GEORGE BARIŢ

 

Ioan Chindriş

Institutul de Istorie "George Bariţ" din Cluj-Napoca

 

 

            Trecutul epistolei se confundă cu al creaţiei literare, epistola însăşi topindu-şi partea consistentă a esenţei sale în aria largă a literaturii. Fie epistola o chestiune de modă sau gest efectiv de corespondenţă, ea a îmbrăţişat structuri şi cuprinsuri literare majore în toate timpurile. Cei vechi corespondau cu voluptate, propensiunea accentuându-se la latini, încât cea mai lizibilă parte a poeziei lui Horaţiu o constituie tocmai vestitele-i epistole. Mai apoi, ce sunt toate versurile din exil ale lui Ovidiu, decât nişte scrisori către umbrele dragi ale celor rămaşi la Roma? Marile crize de conştiinţă din istorie au dus, de altminteri la, accentuarea înclinaţiei epistolare. Lettres provinciales ale lui Blaise Pascal, adresate jansenistului Wendrock, sunt etalonul a ceea ce constituie uriaşul patrimoniu epistolar al Umanismului, în care se regăseşte şi corespondenţa lui Nicolae Olahus cu un Erasmus din Rotterdam, Gasparus Ursinus sau Francisco Sforza. Epoca luminilor este postulată de corespondenţa lui Voltaire, care are meritul de a fi descoperit, în conversaţiunile sale epistolare cu regii şi prinţii Europei, dimensiunea viitoare a scrisorii neliterare sau nu neapărat literare. Cu el se emancipează conţinutul civil, banala scrisoare profană, încât vechea accepţie cade desăvârşit sub semnul strictei creaţii literare, ca în Scrisorile persane ale lui Montesquieu, precursoare romanului epistolar modern.

            În cultura noastră, epistola este semnul începutului însuşi, prin Scrisoarea lui Neacşu din 1521, simbol al comunicativităţii de tip latin a românilor. Chiar dacă aleatorie, legătura e totuşi cu putinţă între psihologia unui popor şi întâiul său monument scris ce s-a păstrat: la francezi Jurământul de la Strassbourg (842), Cartea capuană la italieni (960), Haloti beszéd la unguri, deschid cu sau fără voie o fereastră spre mentalităţile acestor popoare. Neacşu, negustorul din Câmpulung, este un pasionat al comunicării. Scrisorile bistriţene, care îşi aşteaptă încă ediţia lor critică, arată cât de acut este impulsul comunicării la românii evului de mijloc, în sistem de colectivitate organizată către lumea organizată, exact în perioada când „cârtitorii” asupra trecutului nostru îi văd împrăştiaţi cu turmele în munţi şi pe coclauri, rupţi din contextul demersului istoric.

Aceasta este scrisoarea care va face la noi epocă spre mijlocul secolului al XIX-lea, într-un climat naţional care se leagă de numele lui George Bariţ. Epistola ca vehicul literar se impune paralel în aceeaşi perioadă, mărturie Peregrinul lui Ioan Codru Drăguşanu sau scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, dar o competiţie subsidiară clădeşte şi impune genul şi stilul civic, legat de determinări şi cerinţe sociale concrete şi diverse. Eşantionul ilustrativ este corespondenţa lui George Bariţ, cea mai vastă din cultura noastră şi în acelaşi timp prima legată la scară naţională.

            Corespondenţa lui George Bariţ este o amplă cercetare a tuturor elementelor de viaţă naţională. Între 1827 şi 1893, câteva epoci distincte se reflectă în zecile de mii de scrisori trimise şi primite, oameni, instituţii şi curente îşi definesc statutul naţional în grai frust, fără echivocuri. El însuşi este arhitectul noii hermeneutici, prin efortul de a-şi deprinde contemporanii în arta epistolei de conţinut politico-social. Viaţa lungă, firea comunicativă, aria panromânească a activităţii sale prin "Gazeta de Transilvania" şi "Foaie pentru minte inimă şi literatură", ca şi neegalatul său talent politic, i-au pregătit ascendentul asupra contemporanilor, până la a deveni un lider spiritual de o forţă aproape hipnotică. Orice român care ştia carte se simţea obligat să-i scrie lui Bariţ. Numărul expeditorilor este impresionant, nelipsind dintre ei vârfurile scrisului românesc al vremii: Vasile Alecsandri, Aron Florian, Gheorghe Asachi, Simion Bărnuţiu, Gheorghe Sion, Ioan Bianu, Timotei Cipariu, Ioan Codru Drăguşanu, Nicolae Densuşianu, Ion Ghica, B. P. Haşdeu, A. T. Laurian, Costache Negruzzi, Alexandru Odobescu, Aron Pumnul, V. A. Urechia, Iosif Vulcan şi mulţi, foarte mulţi alţii. Dar nu scrisorile acestora sunt coloana de susţinere a marelui epistolar, ci ale celor mulţi, anonimi sau aproape, dar care constituiau, în lanţ legat, imaginea vie a conştiinţei unui popor, a unor formae mentis exprimate în idei şi structuri de gândire. Bariţ a aprofundat hermeneutica epistolară a naţiunii sale din imperativul orientării acesteia prin impasuri istorice mereu umbrite de spectrul tiraniei politice. La scară general românească până la 1859, în Transilvania până în ultima clipă a vieţii lui George Bariţ , pulverizarea, atomizarea fără drept de apel a conştiinţelor a fost metoda esenţială pe care s-au rezemat acaparatorii străini ai puterii politice, lipsiţi de legitimitate istorică. Visul sempitern al tiranilor, adică un popor de indivizi care nu comunică între ei, nu-şi are leacul decât în reversul său. Vastul fundal de relaţii interpersonale pe care-l luminează corespondenţa lui Bariţ spulberă acest vis malefic, iar spectaculoasele izbânzi naţionale împotriva tiraniei de dinlăuntru şi de dinafară au fost posibile datorită colocviului liber al naţiunii cu sine însăşi. Înţelegerea este izvorul opoziţiei conştiente, iar aceasta organul soluţiilor istorice.

            „Voim să avem o patrie, viaţă naţională şi libertate”, scrie Bariţ în momentul de grea cumpănă al anului 1879, când o legiuire nefastă ţintea la uciderea culturii româneşti din Transilvania. Epistolarul civic al marelui român, axat în întregime pe acest deziderat, este un îndreptar pentru verificarea puterilor în luptă cu forţele destructive, un îndemn la asumarea răspunderii pentru prezent şi viitor, atitudine fără de care libertatea nu era cu putinţă. Căci, după cum se exprimă unul dintre corespondenţii epistolari ai lui Bariţ, nu mai puţin monumentalul ardelean Simion Bărnuţiu, într-o scrisoare din 1842, o naţiune care nu vrea să-şi asume povara libertăţii, o va purta de bună seamă pe aceea a robiei.

Există dovada  că George Bariţ primea, spre bătrâneţe, uneori câte  100 de

scrisori pe zi. Fondul de corespondenţă al său de la Biblioteca Academiei din Bucureşti, din care am publicat până acum nouă volume şi se află în fază de publicare al zecelea, dovedeşte un fapt stupefiant. Nu numai că învăţatul ardelean a citit şi adnotat la sfârşit fiecare scrisoare, dar a şi răspuns la toate, indiferent de talia socială a persoanei care îi scrie. Aceasta în condiţiile când redacta, singur sau aproape singur, cel puţin două publicaţii periodice masive, “Transilvania” şi “Observatoriul”. În aceeaşi perioadă el lucra la marea operă istorică Părţi alese din istoria Transilvaniei, care avea să se publice în trei volume, între 1889 – 1891. Un asemenea volum de muncă ar fi inexplicabil, dacă cultura noastră nu ar fi repetat fenomenul în cazul lui Nicolae Iorga.

Corespondenţa a condimentat toată viaţa publică şi privată a lui Bariţ, făcând corp moral comun cu opera şi fiind un instrument inestimabil de cercetare  nu doar a activităţii sale, dar mai ales a apocii în care a trăit. Prin sinceritatea genului, ca lectură neconvenţională, se oglindesc câteva răstimpuri cardinale din trecutul cultural românesc, desigur ardelean în primul rând. Deceniul de dinaintea Revoluţiei de la 1848, privit prin prisma epistolarului bariţian, ni se înfăţişează ca un răstimp de elaborare a solidarităţii dintre intelectualii români din toate provinciile. Sunt cele mai preţioase scrisori din întregul lăsământ. Parcurgându-le conţinutul, înţelegem mult mai limpede cazul unităţii de gândire şi acţiune a revoluţionarilor români de la 1848, în pofida opresiunii exigente a trei imperii tutelare. Acelaşi epistolar reflectă resurecţia ideilor şi oamenilor din familia revoluţiei, în marea operă de edificare a instituţiilor moderne în cadrul naţional nou, pe toată scara verticală a societăţii, inclusiv statul unificat în primă fază, la 1859. Acum corespondenţa devine colocviu deschis la scară naţională, aura de mister şi complot i se estompează sensibil, dar câştigă expresia maturităţii civice şi politice a convorbitorilor. De neeludat este, repet, faptul că un transilvănean a constituit forţa de atracţie a acestei mari dezbateri, memento al rolului moral pe care teritoriul vechii Dacii şi oamenii acestuia l-au jucat în cadrul operei de dificare a naţiunii române moderne, începând cu Inochentie Micu-Klein şi cu Şcoala Ardeleană.

            Nu există domeniu sau sector al vieţii publice româneşti care să nu fie reflectat cu bogăţie de informaţii şi idei în corespondenţa lui George Bariş, fie ea trimisă sau primită. De la literatură la economie, dela şcoală şi educaţie la politică, de la cea mai modestă parohie de sat la Academia Română, mii de date, conexiuni şi idei se regăsesc, într-o unitate pe care o asigură carisma şi prestigiul neegalat al lui Bariţ. Am scris undeva că portretul integral al lui George Bariţ este imposibil de realizat. Revin cu precizarea că, în orice caz, nu se poate scrie în bună cunoştinţă de cauză despre acest impresionant personaj românesc, făra cercetarea corespondenţei acestuia. Publicarea ei integrală, începută în 1973, rămâne încă un deziderat al viitorului şi se pare că se va realiza de către mai multe generaţii. Până acum au fost şi sunt implicate două, dar s-a publicat doar o zecime din numărul scrisorilor.

            Condiţii istorice distincte au hotărât ca edificarea culturii noastre moderne să beneficieze mai puţin de specia pur artistică, literară, a corespondenţei. Alte literature excelează în acest sens. Focul continuu al unui destin care trebuia consolidat tocmai în anii vieţii precursorului nostru ardelean a dat pondere şi câştig de cauză epistolei cu caracter civic, din care George Bariţ a ştiut să creeze instrumentul unei eficiente hermeneutici naţionale. Cazul corespondenţei poetului Gheorghe Sion cu Bariţ, reprodusă mai jos drept ilustrare a celor afirmate, este unul obişnuit, tipic. La fel ca la alţi mulţi corespondenţi ai marelui ardelean, se semnalează şi aici fenomenul polarizării dense a scrisorilor în jurul unor momente-cheie din viaţa societăţii româneşti. Într-un prim grupaj de scrisori, autorul Suvenirelor contimpurane este preocupat până la alertă de prăbuşirea Revoluţiei de la 1848 în Moldo-Valahia, prin intervenţia brutală a armatelor ruseşti. Ca lucru obişnuit în tot epistolarul bariţian, din textele acestea destinate efemerului se desprind multe informaţii şi idei pe care nu le găsim în  documentaţia istorică obişnuită. Exemplul soldaţilor basarabeni din armata ţaristă, spânzuraţi numai pentru că au fost prinşi vorbind între ei româneşte, este zguduitor şi definitoriu pentru esenţa barbară a puterii ruseşti în toate timpurile. Suspiciunea şi antipatia lui Sion faţă de ruşi este şi mai fondată în al doilea grupaj de scrisori, focalizat asupra Războiului de la 1877 – 1878. Şi aici survin amănunte pe care nu le găsim în alte surse. Importantă este însă  intuiţia poetului, în focul evenimentelor, asupra celor două aspecte pe care istoriografia ulterioară le-a clasificat drept acte de samavolnicie rebarbativă şi de trădare a aliatului belic de către Rusia în acest război, prin invazia în stil cotropitor a teritoriului Principatelor Române Unite, fără vreun preaviz diplomatic oarecare, mai apoi încercarea – reuşită! – de a submina calitatea de beligerant a românilor într-un război pe care l-au câştigat practic fără ajutorul ruşilor. La fel ca poetul nostru, sute de corespondenţi trimit spre Bariţ asemenea informaţii din cele mai diverse momente şi segmente sociale, nu mai puţin idei, tropisme, frânturi de viaţă politică, socială, culturală, familială, încât la nevoie, în lipsa altor surse documentare, istoria românilor din perioada în cauză ar putea fi scrisă pe baza noianului, diversificat dar şi repetitiv, cantitativ, al ştirilor din această corespondenţă. În cvasitotalitatea lor, la toţi cei care îi scriu lui Bariţ  întâlnim tonul deferent al lui Gheorghe Sion, de apel la o autoritate morală nelimitată, la un prestigiu pe care nu l-a avut nici un alt român al vremii. "Vor trece mulţi ani şi generaţiunea venitoarie va recita numele lui Bariţ", este de părere Sion, care avansează chiar o afirmaţie aparent temerară: "Servind pe Bariţ, servesc pe naţiunea mea". După o boală gravă, de care Bariţ a scăpat cu bine la o vârstă înaintată, poetul şi colegul său de Academie, Gheorghe Sion, îl felicită cu următoarele cuvinte: "Cred că provedinţa a voit să te păstreze românilor, căci mare necesitate au, bieţii, de stâlpii lor". Această unică imagine de stâlp naţional, onorată şi consolidată prin viaţa exemplară şi activitatea impresionantă a ardeleanului George Bariţ, explică acumularea marelui tezaur care este corespondenţa sa, fie trimisă, fie primită, la care cercetătorul trecutului poate face oricând apel fructuos, ca la o adevărată fântână a darurilor.

 

 

ANEXĂ

Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ*

1

Cernăuţi, 1848, iulie 14

                Domnul meu,

                Pe când constituţiunea Valahiei ne aducea în deliruri de bucurie şi ne hotăriam cu planuri pozitiv pozitive a intra în ţară, deodată primim nuvela că la 11 a curgătoarei, în deseară, ruşii, în număr de 5 mii şi zece tunuri, au intrat în Moldova pe la Sculeni şi au intrat în Iaşi. Asta e pozitiv, ne-au spus oamani care i-au văzut cu ochii. Unia scriu că pe la Leova au intrat 25 mii, pentru Valahiea. Unia scriu că au intrat şi turcii, pe la Galaţi, pentru ca să oprească venirea ruşilor în Valahiea. Dv. aceste le veţi fi ştiind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu ştiu. Sântem tare îngrijiţi de jertfele care trebuie să urmeză. Cât pentru Moldova noastră, sântem foarte dezolaţi, că nu ştim când  vom putea face o mişcare naţională, care tot românul trebuie să o găndească.

Mare criză! Peste noi ruşii şi turcii, peste voi maghiarii, slavonii şi nemţii! Vai şi amar! Sigura nădejde ce o avem este la mişcările Poloniei şi la cele dinlăuntru a Rusiii, unde se aude că sânt mari comploturi: vreo 50 ofiţeri s-au spânzurat, din porunca împăratului.

                Ne spun cum că ruşii, intrând în ţară, ar fi manifestat că ei ne vin ca prieteni, pentru ca să depărteză pe domn şi să stea până se va alege alt domn. Nu rămâne decât, după aceea, să mai facem ceva, cu toate că mintea omului ameţeşte când gândeşte la elementele care sânt în ţară, nevrednice pentru simpatiile altor popoară. Dar vei [232] zice: „Cum?” Ştii foarte bine că la noi nu sânt mai mult decât ca 50 tineri (restul sânt exilaţi) care gândesc că ar trebui să facem o Românie din ţara lor şi un popor cu principii democratice, iar încolo nu sânt decât nişte bătrâni orbi, care se închină  la cavaleriile ruseşti şi se tem să nu se închine la cel mai de pe urmă muscal. Pe popor cine poate să-l numere între elementile lumei? El geme de mult în robie şi s-a deprins cu patimile, încât nu ştie ce să mai gândească, cu cât  să mai facă o demonstraţie naţională.

                Holera în Moldova face mari pustiiri. Numai în Iaşi se numără la 14 mii morţi, iar încolo, pe la sate şi târguri, nu se mai ştie. Ea s-a apropiat de Cernăuţi cale de doă oare: aceaste o să ne facă să venim iar la Braşov.

                Aud că aveţi un domn la Braşov. Adevăr e? Ce hulă pentru el, să-şi lasă ţara pentru că poporul şi-a cerut drepturile! El, care putea să fie domn României întregi!

                Împ[ăratul] muscal e la Varşoviea, unde are 250 mii soldaţi.

                Acum primim vestea că ruşii ar fi venit chiar pe la graniţele Bucovinei şi că graniţa de pe Prut o ar fi rădicat. Ce este de făcut? Povăţuiţi-ne, mângăieţi-ne cumva!

                Fraţilor Mureşani, salutări.

                Al d-tale frate şi serv,

G.Sion. [232v]

 

2

Cernăuţi, 8/20 iuliu 1848

Domnul meu!

Nu ştiu de ai corespondenţi carii să-ţi fi scriind pe altă cale noutăţile Moldovei, şi de aceea acum a treia oară îţi mai scriu de lucruri ce ştiu că te interesează.

Aice sântem o colonie bunişoară de moldoveni, dar nu ştiu până când, căci de ieri au început holera a ne înspăimânta, şi vom începe a ne împrăştiea pe la ţară.

Aud că la Braşov aveţi şi voi o colonie mare de procleţi valahi, duşmani constituţiei ce s-a proclamat acolo. Să vă trăiască!

„Gazeta” d-tale pentru ce vine pe la Viena? Toţi bucovinenii îţi împută d-tale căci nu o regulezi să vie de-a dreptul. Cred că, făcând aceasta, veţi avea mulţi abonaţi. Eu pot să-ţi recomând de aice un corespondent vrednic, pe d. G. Hurmuzachi, care poate să iae asuprăşi orice sarcină naţională.

Nuvelile de la Bucureşti cred că le ştiţi înaintea noastră. Noi abia ieri am aflat de contrarevoluţiea ce urmă şi de restabilirea Guvernului Provizoriu. Abia ieri am primit declaraţiunea făcută în numele poporului şi N^o 59 a „Gazetei” d-tale, cu cele de pe urmă amănunturi. Toate înlesnirile ce aveam în Moldova mai înainte, de a ne corespunde, s-au curmat din pricina teroarei ruşilor şi a holerei, care a împrăştieat pe toţi pe la ţară.

În Moldova acuma avem holeră, lacustră, boală de vite, ruşi, turci, într-un cuvânt toate palmele dumnezeieşti. Bietul popor, îngenunchiat subt atâta străşnicie de eleminte contrarii! D-zeu numai să-şi facă milă. Mihai Sturza e puternic, ruşii şi turcii îl sprijinesc, pentru că nu pot găsi mai bun sbir pentru vremile aceste. Acuma caută prin [234] ţară să prinză 24 persoane, pentru care ar fi căpătat firman să-i dea peste Dunăre, la cetate. Numele persoanelor n-a însemnat prin firman, dar sânt anumite de el, care, pre cât ştiu, sânt vreo 4 Sturzeşti, doi Ghiculeşti, Aslan, Kogălniceanu, Istrati şi alţi tot din familiile cele mari.

Turcii au venit ca la 12 mii în Galaţi, dar stau pe loc. Ruşii, ca 20 mii, iarăşi stau pe loc, la Bărlad. Pe mâni ruşii aşteaptă poroncă definitivă de la imp[ăratul], ca să treacă sau ba în Valahiea. Holera au săcerat pănă acum numai vreo 500 ruşi.

La Constantinopol au protestat toţi consulii pentru această invaziune, cu cuvânt hotărâtor că dacă până în 24 zile prinţipatele nu vor fi deşertate de oşti streine, apoi ei îşi coboară pandierile. Se adevereşte că cabinetul de Stambul are tot un suflet ca cel de la Neva.

La Bărlad ruşii ş-au spănzurat în public 7 soldaţi, din pricină că ei, fiind români din Basarabiea, ar fi vorbit între ei şi cătră alţii că ei nu s-ar îndura să meargă asupra fraţilor lor din Valahiea. Unul dintre dănşii era ofiţir. Armiea toată e compusă din recruţi besarabeni (români) şi leşi din Varşaviea.

Boierii din Moldova au privit cu mare indignare constituţiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind  de precauţile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiţii că fără popor nu pot să aibă nici patrie, nici drepturi.

Primeşte acest vers pe care îl făcusăm pentru un jurnal ce era să ieasă aice, sub titlu de „Daco-Romăniea”, şi care apoi a rămas. Te rog publică-l, de va avea loc în foaiea d-tale.

Al d-tale frate şi serv,

G. Sion. [234v]

 

3

Iaşi, 11. nov. 1849

Scumpul meu domn!

Pe când erai în Molvova, mă măguleam cu spranţa că vei veni să vezi şi Iaşiul, dacă nu şi amicii. Dar de când te-ai dus, nu mai ştiu ce faci. Am văzut o scrisoare a d-tale la Gheorghiu, din care am aflat că ai trecut la Cronstad şi că cugeţi să reîncepi „Gazeta”.Trebui să ştii că toţi o aşteptăm cu dorinţă. Numai un lucru, frate, este la mijloc, şi care mă grăbesc a ţi-l comunica. Când s-au oprit gazetele în ţeară, ştii că categorice au fost numite acea de Transilvania şi acea de Bucovina. Aceste două jurnale sânt spânzurate şi nesuferite încă în ţeară, si, după toată silinţa ce şi-a dat partida naţională, nu s-a putut face nici măcar pentru „Bucovina” să intre în ţeară, cu toate că ea este tolerată de guvern, pe sub mână. Aşadar, să-ţi dau ideea mea: aş fi de socotinţă, domnul meu, ca „Gazeta” d-tale să ieasă sub numele altui cuiva, necunoscut încă la noi şi necuprins în legea ce a proscris „Gazeta de Transilvania” şi „Bucovina”. Fă cercarea aceasta pentru vreo şese luni, şi vei vedea că vei reieşi la scop. Eu îţi promit că-mi voi da toată silinţa a te servi, ca fratele d-tale, atât ca corespundinte, cât şi ca panegirist al foaiei. În curând vom avea aice o nouă gazetă: d. P. Cazimir, asociat cu o parte din profesori, vor să scoată un jurnal şi să fundeze o tipografie.

Domnul meu, te rog înştiinţează-mă despre hotărârea ce ai luat pentru „Gazetă”, despre soartea de faţă şi venitoarie a românilor, despre Murăşanu, despre puseţiunea d-tale chiar...

Nu uita că acei ce te iubesc nu te vor uita.

A d-tale frate,

Georgiu Sion. [236]

 

4

Iaşi, 16 dec. 1849

Scumpul meu mice!

Am  primit N^o 18 al foaiei d-tale, precum şi epistola ce mi-ai adresat. S-a împlut inimele tuturor românilor de bucurie văzând că iearăşi apare stimabila „Gazetă” a lui Bariţ, acel organ care de 12 ani au legănat speranţele şi iluziile  şi viitoriul românului. Însuşi acei ce sânt în contra principiilor secolului şi a naţiunalităţei s-au bucurat, căci oricum, sunt români, bată-i toaca! Sunt români, deşi au suflet de antiromâni, şi natura-i tradă fără de voiea lor. Toţi, care de care, voiesc să o capete. Dar nime nu ştie prin ce ocaziune şi prin [ce] mijloace. Ieată-mă şi eu, care aş voi cu orice preţ să potiu  căpăta numerile de la începutul anului, care, precum ştii, nu le-am primit, căci am fost în emigraţiune.Ce să fac? Trebuie să te rog pe d-ta, acela [ce] mă onori cu numele de amic, să faci toate chipurile să-mi trimiţi culegaţiunea întreagă, şi să trimiţi şi mai multe dacă se poate, căci sunt mulţime de amatori. Îţi rămân îndătorit să te servesc cu toate puterile mele, pentru că sunt convins că [238] servind pe Bariţ, servesc pe naţiunea mea.

Resemnaţiunea ţi-e lăudabilă: nici mai cutez să mai vorbesc de propunerea ce-ţi făcusem, pentru că cuvintele ce-ţi dai sunt foarte tari, cu toate că aceea am făcut-o din bună credinţă cătră dragostea ta personală şi cătră interesul comun al „Gazetei”.

Pe la noi nimica nou. Eroul nostru, generalul Liuders, a sosit aseară, şi astăzi primeşte vizitele şi felicitările principelui şi ale miniştrilor noştri. Din Ţara Românească venind în Moldova, a mers drept la Mănăstirea Neamţului, de a dus stareţului de acolo o decoraţiune (ordin) ce i-a trămis împăratul muscalilor, pentru vrednicii necunoscute nouă.

Pentru cele dinlăuntru ale noastre, te poţi informa din gazeta „Bucovina”, care cred că nimic nu te opreşte de a o primi.

Spune Mureşanului că cartea sa abia ieri a scăpat de la censură; de mâine m-apuc de a opera trecerea ei. Salută-l din partea mea şi şi arată-i că încurând vine şi Alecsandri de la Paris.

Adio!

G. Sion. [238v]

 

 

5

   Iaşi, 1850, febr. 6/18

Scumpe Bariţe!

Crezi poate că te-am uitat? Crezi poate că bariera censurei, care a întrerupt mijloacele de a aduce „Gazeta” ta în ţeară, a desfăcut simţemintele de stimă  ce bunii moldoveni îţi păstrează? O, nu! Cei ce te-au cunoscut nu te uită, cei ce ţi-au cetit atâţia ani gazeta nu te uită. Vor trece mulţi ani, şi generaţiunea venitoarie va recita numele lui Bariţ. Ţi-o spun fără făţărie, frate, căci nu am auzit om care să nu tânguiească oprirea „Gazetei de Transilvania”. Nu am auzit om care să [nu] repeţească totdeauna câte ceva din lucrul mânilor tale, care lucrul sufletului tău se poate zice. Mi-ar fi fost ruşine, şi niciodată nu ţi-aş fi scris aceste rânduri, de nu mi s-ar fi întâmplat decurând chiar lacrimi într-o societate, apropo de numele tău şi al gazetei tale. Cu toate aceste bunii români, cărora nu le-a rămas decât resemnaţiunea, se află tot încredinţaţi că Bariţ lucrează şi că, curând sau târziu, lucrul său va fi de folos naţiunei, căci el aste omul ei, trimis de la providenţă pentru dânsa.

Nu ţi-am scris, frate, nimica şi de demult, şi-ţi sunt dătoriu. Dar causa nu a fost alta, decât că, aflându-mă în serviciu, am fost cuprins de ocupaţiuni. Acum însă sunt liber. Sunt vreo zece zile de când m-am desfăcut de chiverniseală. Am avut, precum zic frâncii, un  démélé d’ amour propre cu ministrul meu. Ştii că nu-s ciocoi şi nu sufer să-mi dea cineva o lovire, fără să i-o întorc cu camătă.

Acum şi ceva noutăţi. [240] Alaltăieri ne veniră şi comisarii imperiali, Duhamel şi Fuad-Efendi, şi-i primirăm cu toate onorile la câte poate nu se aştepta. Până acum nu se ştie ce s-a mai plănuit pe la Petersburg pentru bietele ţerile noastre, dacât atâta se înţelege, că Convenţiunea de la Balta-Liman, fără nici o schimbaţiune, are să aibă lucrarea sa. Nu se ştie dacă comisarii aceştia se vor apuca de vreo treabă aice, dar se ştie că pe dumineca venitoarie or să fie desfătaţi cu un bal ce se dă la Curte, foarte strălucit, şi după aceea se vor duce la Bucureşti.

Altfeliu, trebile la noi merg tot ca mai nainte, cu osebire că mita nu se iea pe făţiş, ca atunce.Deşertăciunea luxului, intrigele şi dorinţa de supremaţie a partidelor gioacă tot acea rolă ca mai nainte. Nime nu se mai ocupă cu idealul naţionalităţei, afară de câţiva băieţi carii sunt devotaţi pentru dânsa şi cărora astăzi nu le-a mai rămas decât speranţa în viitoriu. Trăim între ruginitele noastre instituţiuni şi între baionetele străinilor, ca morbidul lângezătoriu care, după suferinţe multe, cade în apatie.

Amice! Sunt vreo zece zile am fost   pe la Roman, unde m-am întâlnit cu N. Ghica de la Bucureşti, carele foarte m-a rugat să-ţi aduc aminte despre făgăduinţa ce i-ai dat, că-i vei găsi un instructor pentru copiii săi.

Pe poşta venitoarie îţi voi trimite şi vreo poezie pentru „Foaie”, care, pre[240v]cum văd, s-a făcut cu totul numai politică, şi nu găsesc că în politică este mintea, inima şi literatura.

Adio, frate, nu mă uitaţi!

G. Sion. [241]

 

6

Bucureşti, 24 febr. 1868

Iubite Baritz!

Când am făcut cea din urmă călătorie în Helveţia, m-ai rugat să iau informaţiuni despre cestiunea limbelor de acolo. Într-adevăr, această cestiune pentru voi, românii din Ardeal, a ajuns homerică: nu puteţi merge înainte cu dezvoltarea naţionale, precum n-au putut popoarele biblice să termine Turnul lui Babel. Studiul ce l-am făcut asupra acestei materie, ţi-l trimit. Sper că vei face uzul cuvenit şi pentru toţi voi va fi binevenit.

Primeşte frăţeştile mele îmbrăţişeri.

Al d-t. frate,

G. Sion.

Te rog să-mi înapoiezi manuscriptul, căci nu mi-am oprit copie.

Cei 50 fr. i-am dat, cum ai zis. [244]

 

7

 

   SOCIETATEA                                                                                                Bucureşti, 7/19 oct. 1876

  ACADEMICĂ

      ROMÂNĂ

 

                Onorabile domn şi amice,

                Sunt două săptămâne trecute de când am scris d-lui Moldovanu la Blaş în causa Syntacticei, când i-am trămis şi procesele verbali ale Societăţii, aşa cum s-au publicat în „Românul”. Totuşi, până astăzi n-am primit nici un raspuns. Nu cumva ai simţit d-ta ce să fie causa? În caz negativ, n-ai putea scrie şi d-ta la Blaş?

                Am schimbat pe bibliotecariul Societăţii, şi cu această ocasiune s-a observat că lipsesc cărţi. Dupe lista ce ne-o dă d. Dâmboviceanu, figurează şi asupra d-t. oarecari cărţi date fără cuitanţă. Ca simplă informaţiune, poţi să-mi trămiţi o însemnare că ce cărţi de ale Societăţii sunt la d-ta? Statutele Academiei de Berlin d-t. le-ai luat?

                Prin intervenţiunea d-lui Ghica, am scos [246] de la Casa de Depuneri valoarea obligaţiunilor dispărute.

                Am căpătat şi biblioteca lui Ghenadie Popescu, cărţi vechi şi rare, latine şi germane cele mai multe, mai mult teologice, cu toate aceste foarte importanţi.

                Când ne mai vii prin Bucureşti?

                Primeşte salutările şi urările mele pentru sănătate şi fericire.

                Frate,

Sion. [246v]

            (Cu însemnarea lui Bariţ: „1876. Societatea Academică Română, Bucureşti, 7/19  oct.

Răsp. 3 nov.”)

               

8

 

  SOCIETATEA                                                                                                     Bucureşti, 17 oct. 1876

 ACADEMICĂ

     ROMÂNĂ

 

                Stimate amice şi coleg,

                A doua zi după ce ţi-am scris în causa Syntacticei,am primit plăcuta ştire de la d. Moldovanu, că autorul primeşte recompensa noastră. Mi-a cerut manuscriptul, pentru ca să se  tipărească acolo. L-am trimis, arătându-i suma ce o avem afectată în budget pentru aceasta. Ne având însă autorizare formale, n-am desigilat plicul care cuprinde numele autoriului, care până acum, în formă, ne este necunoscut.

                Astăzi, sub bandă,-ti trimit 20 ex. din anunciurile concursurilor noastre. Vei fi bun a le îndrepta la ziariele şi foile literarie sau didactice din Ardeal, pre cari nu le prea cunosc. Am mai trimis lui Hodoş, Roman şi Babeş. [248]

                Când ne vii în Bucureşti? Am rămas mai singur la Delegaţiune. D. Ghica s-a dus la Londra  ex abrupto, în misiune de stat, după câte se zice.

                Zilele aceste s-a sinucis aice, prin strangulare, un Vasile Mateescu, carele prin testament a lăsat Societăţii 160 acţiuni la Drumuri Ferate Române. A mai lăsat şi o carte curioasă, intitulată Biografia lui V. Mateescu. Ţi-oi trimite-o, căci are oarecare interes, de nu literariu, dar social.

                Primeşte salutările mele.

                Sincer amic şi serv,

Sion. [248v]

            (Cu însemnare Bariţ:  „1876. Ge. Sion, Bucureşti 17 oct. Venită 3 nov. R[ăspuns] 3 nov.”)

 

                9

 

   SOCIETATEA                                                                                                Bucureşti, martiu 1, 1877

  ACADEMICĂ

      ROMÂNĂ

 

                Domnule coleg,

                Avizată că în cursul lunei curenţi se termină tipărirea Syntacticei, Delegaţiunea s-a consultat ce să facă cu ediţiunea. Aşadară a aflat cu cale ca 50 exempl. să se dea autoriului, 300 să se aducă aice, iar restul de 650 să se dea în îngrijirea dv.

                Eşti rugat, prin urmare, a regula ca să se depună pe la librăriele cari crezi că le-ar putea desface. Noi aice nu cred că vom vinde 50, dar în Transilvania, în Banat, în Ungaria, pe unde numele autoriului este popularizat, credem că se vor putea desface, pe preţul de 2 fiorini, ce am fixat.

                Dacă s-ar putea prinde cel puţin banii băgaţi pentru tipărire, am fi prea fericiţi.

                Te rog, dară, răspunde de primeşti asemine sarcină, căci am şi notificat d-lui Moldovanu această măsură.

                Primeşte frăţeştile mele salutări,

G. Sion. [250]

 (Cu însemnare Bariţ: „1877. G.Sion, Bucur.1/13 mart. R[ăspuns] 20 apr. Despre Sintaxea tipărită. Că am dispus ca să se vânză mai mult din Blas, prin I. Moldovanu”.)

 

                10

 

  SOCIETATEA                                                                                                    Bucureşti, 22 apr. 1877

 ACADEMICĂ

     ROMÂNĂ

 

                Onorabile amice,

La epistola d-t. din 19 ale curentei, mă grăbesc a vă răspunde astăzi, căci cine ştie ce va aduce ziua de mâne.

Din partea I^a a Gramaticei nu avem decât 80 exempl. Aşadar, am combinat a opri aice 30 şi a trimite la Blaş 50. Peste câteva zile vor fi împachetate şi espediate. Cât despre rabat, îl putem lăsa şi cu 25%, numai dacă s-ar putea să fim licuidaţi îndată, adecă suma ce ar coprinde aceste cărţi să se oprească din cei 8.000 lei ce avem a trimite pentru premiul Syntacticei.

Despre respunderea premiului, am răspus deja d-lui Moldovanu că până nu vom primi anuitatea de la Zappa (care ştiţi că se răspunde pe la finele lui mai sau iuniu), nu avem de unde să i-o dăm, căci împre[252]jurările de criză în care ne aflăm secând numerariul din ţară, nu putem încasa cupoanele bonurilor ce avem.

Espediând cărţile, voi mai scrie d-lui Moldovanu. Dacă ne vor sosi 3.000.000 lei din cei ce avem a-i primi de la ruşi (adecă venitul monastirilor greceşti secularizate, cari stau reţinuţi până acum în Basarabia, contestându-se dreptul de a le primi, şi care s-a adunat până la suma de 16.000.000), sper că ne vor intra bani mai curând şi atuncea ne vom accelera a trimite şi la Blaş.

Ce să-ţi mai spun de aice? În sferele guvernamentali este o atmosferă rezbelică: pare c-o să ne batem cu turcii. Camera se şi prepară a formula un vot pentru independinţă. Numai de n-am rămânea cu buzele umflate, ca sârbii.  Bârfească ungurii şi presa ovreiască din Austria cât vor voi despre armata română. Vor vedea, însă, poate în curând, că e mai validă şi mai valoroasă decât a muscalilorşi decât a lor, deşi, poate, causa nu e naţionale. După toată probabilitatea, [252v] avem să ne încăierăm. Poate vom trece şi peste Dunăre, ca aripă dreaptă a beligeranţilor pravoslavnici.

Ruşii înaintează. Astăzi unii au apucat pe Valea Ialomiţei, unii trec cu calea ferată spre Slatina, alţii îşi prepară campamentul dinsus de Bucureşti, la Băneasa. Iar la Ploieşti se prepară palatul administraţiunii, pentru ducele Nicolae. Acesta se zice că astăzi va trece Prutul. Primul ministru a plecat de alaltăieri spre a-l întâmpina la Iaşi.

Turcii ieri au aruncat câteva bombe asupra Brăilei, provocaţi de una baterie rusească care a tras asupra unui monitor al lor ce trecea.

Primeşte, scumpe amice, asigurările vechilor mele semtimente de frate şi serv,

Sion. [253]

 

11

 

SOCIETATEA                                                                                             Bucureşti, 12/24 aprilie 1877

ACADEMICĂ

  ROMÂNĂ

 

                Stimate amice,

                Am primit epistola d-tale din 8/20, şi mare mulţămire mi-a făcut, văzând că ai scăpat de cumpăna în care te adusese morbul. Cred că provedinţa a voit să te păstreze românilor, căci mare necesitate au, bieţii, de stâlpii lor cei bătrâni, mai ales în circumstanţele grave în care ne aflăm.

                Astă noapte ruşii au trecut, fără nici un manifest sau măcar aviz prealabile!... 12 mii prin Basarabia de Jos şi alţii atâţia pe la Ungheni, carii acuma poate că au şi apucat podul de la Bărboşi. Poate că şi turcii vor fi sosit în apropierea acelui pod, ca să-l bombardeze cu canonierele lor blindate, că de mai multe zile staţionau peste Dunăre, în dreptul gurei Siretului. Noi nu ne-am pronunţat pentru nici una din puterile beligerante. Rămâne ca Camerele, poimâni întrunindu-se, să decidă ce atitudine să iea oştirea noastră, [254] care până acum n-a făcut decât marşuri, spre a se concentra pe lângă capitală. Ocupaserăm deocamdată Calafatul, Galaţii şi Giurgiu, cu forţe considerabili, dar acuma oştirile noastre s-au retras. Locuitorii au început a emigra de la Dunăre spre interiorul ţerei, iar turcii poate astăzi sau mâine să treacă nesupăraţi. S-ar părea curioasă politica noastră, dar forţa lucrurilor ne-o dictează. Ruşii n-au voit să ne considere mai mult decât turcii: când a fost vorba să facem o convenţiune pentru trecerea armatelor lor, ei n-au voit să promită respectarea guvernului şi a autonomiei noastre, nici garanţia poziţiunei noastre politice pentru viitoriu. Nu destul atâta, ci imediat organizează administraţiunea lor pe locurile ce le ocupă, numind prefecţi, subprefecţi şi poliţai. Astfeliu ne tratează în cele din urmă coreligionarii noştri, după ce ne-au scăldat până acum cu dulci promisiuni şi speranţe! Nu ştiu ce vor zice Camerele noastre când se vor deschide, dar eu cred că, dacă vom vedea pe vreuna din puterile celelalte că intervin, poate ne vom alătura în acţiune pe lângă turci. [254v]

                Dar să venim la ale noastre. Eu, văzând întârzierea răspunsului d-t., am fost scris lui Hodoş ca să iea sarcina depunerei sau a desfacerei Syntacticei. Dar fiindcă acuma te-ai făcut sănătos şi, după cum scrii, ai şi intrat în relaţiuni cu d. Moldovanu, apoi voi retracta cele scrise lui Hodoş şi rămâi d-ta, cu autoritatea deplină ce o ai. Cât despre rabat, sunt autorizat a vă indica că dăm 20%, aceea ce se dă pe la librarii de aice.

                Totodată, fiindcă noi avem aice încă multe exemplare din partea 1^a a Gramaticei, dacă crezi că s-ar mai putea trece pe acolo, anunţă-mă, pentru ca să vă mai trimit 2-300 exempl[are].

                Primeşte, stimabile amice, cordialele mele felicitări şi frăţeştile mele îmbrăţişări.

                Al d-t. Frate,

Sion. [255]

                12

 

SOCIETATEA                                                                                                      Bucureşti, 25 apr. 1877

ACADEMICĂ

  ROMÂNĂ

 

Mult stimate amice,

Ne apropiem de zile de durere. Ieri dimineaţă s-a întors Brătianu de la Iaşi. A venit de acolo cu ducele Nicolae, până la Bărboşi. Acolo, cum a sosit, a fost salutat cu două ghiulele turceşti, cari au căzut chiar în faţa gării. După aceasta, ducele Nicolae au rămas la Brăila, de care se vede că au aflat turcii, fiindcă toată ziua de ieri au aruncat bombe peste oraş. Pe cât s-a simţit şi după cât ştiu din sigure informaţiuni, ruşii nu se mulţumesc cu convenţiunile câte am făcut până acuma. Ei cer ca armata noastră să ia parte activă, ca antegardă, la trecerea Dunărei, [256] şi în această acţiune armata noastră să nu aibă unitatea sa de corp separat, ci să fie înglobată în armata rusească, fără a ni se promite cât de mică compe[n]saţiune! Pe cât se ştie, ministrul nostru nu a putut veni la vreo înţelegere definitivă. Până una-alta, oştirea noastră a căpătat ordine să se retragă de pe terenurile ocupate [de] ruşi. Astăzi se face o revistă mare la Cotroceni, în cari vor defila 70 tunuri acum din nou montate şi după aceasta, fiindcă ruşii au început deja de ieri a trece spre Giurgiu şi Olteniţa, armata noastră are să se [256v[ îndrepteze către Oltenia. Nu ştim de acolo încotro va apuca, când ruşii vor înainta şi în direcţiunea aceea. Dacă ne vom învoi a ne bate împreună cu dânşii, de bună seamă vom dezarma, fiindcă s-a decis că ruşii nu pot să între cu operaţiuni serioase, ştiind în urma lor 70.000 baionete, cu care nu au confienţă.

Aceste sunt ştirile cari cred că pot să te intereseze şi cari ţi le pot comunica până astăzi.

Sunt silit să revin la chestiunea operei d-lui Cipariu. După informaţiunile luate din cancelarie, din part. I a Gramaticei  un mare număr de esemplare [257] sunt depuse în Transilvania. Chiar d-ta, prin scrisoare,  spui că au rămas numai două nevândute.Te rog anuţă-mă ce ştii în causa aceasta. Câte exemplarie s-au vândut? Cui au fost încredinţate? Cine au primit bani şi de la cine să cerem?

Primeşte, iubite frate, salutările mele,

G. Sion. [257v]

(Cu însemnare Bariţ: „Răsp. 10 mai. n[ou].”)

 

13

 

SOCIETATEA                                                                                                   Bucureşti, 6/18 mai 1877

ACADEMICĂ

  ROMÂNĂ

 

                Scumpe amice,

                Astăzi am pornit pentru Blaş 50 ex. din partea I a Gramaticei, din 110 ce mai posedam aice, precum şi câte 10 ex. din traducţiunile clasice ale Societăţii. Cu această ocasiune am scris d-lui Moldovanu că, aşa precum cele 500 exemplare rămase la Blas s-au lăsate acolo spre vânzare, s-au petrecut, şi fiindcă valoarea lor cată să revină Societăţii, să ne trimită o bonificare, pentru ca să o putem scădea din suma de 8.000 lei ce avem a da autoriului, se înţelege cu rabat de 20%. I-am scris totodată că dacă voieşte a lua asuprăşi şi exemplarele din p[artea] II, noi îi oferim un rabat de 25%, pentru ca să rămână autoriului şi să nu mai avem a cere compute pe viitoriu. Dacă socoteşti, scrie-i  şi d-ta în sensul acesta, pentru ca să ne putem regula până vom încasa banii ce avem a trimite [258] d-lui Cipariu.

                După venirea marelui duce pe aice, pare că acţiunea armatei noastre s-a regulat în mod mai măgulitoriu. Noi vom păstra unitatea noastră de corp, vom forma aripa dreaptă, operând de la Olt înainte, sub comanda domnitoriului nostru, cu un subsidiu de 12.000 ruşi, puşi tot sub comanda sa. Acestea însă până acum se şoptesc, nu se ştie dacă s-a făcut vreun tractat formale sau speciale.

                Armata rusească tot vine şi se coboară spre Dunăre. Nu se crede însă că se va cerca a trece înainte de a mai scădea apele. Până atunci numai tunurile noastre răspund celor turceşti, precum poate eşti informat din ziarele de aice. „Monitoriul” de ieri publică o foarte importantă circulară  a ministrului nostru de externe, arătând puterilor motivele legitime ce ne-au făcut a ne pune în agresiune cu Turcia. Nu ştiu însă cum vom scoate-o în capăt cu finanţele.  Ne costă armata până la 200.000 fr. pe zi!  Orice plăţi de la Tezaurul nostru sunt suspendate, rezervându-se încasările numai pentru oştire. Apoi încasările [258v] mereu se împuţinează, vămile despre Dunăre nu mai produc nimica, nici import, nici export, locuitorii despre Dunăre în bejanie, agricultura prăpădită, vitele jefuite de turci şi de recuisiţiuni. Apoi cât de mari vor fi greutăţile încă după trecerea armatelor peste Dunăre! Carele noastre trebuie să transporte dincolo producte, vite de mâncare, fân, grăunţe şi tot ce trebuie pentru întreţinerea a 400.000 mii de oameni! Dumnezeu numai să ne mai ajute a îndura suferinţele şi mizeria ce ne aşteaptă!

                Se mai s[p]une că poimâne, la 10 mai, are să se proclame independinţa! Dar cine ne va susţine-o? Vecinii? Dar le vine lor oare la socoteală să ne vadă tari şi independinţi? Europa? Dar avea-vom noi voce la capitulă? Iată lucruri cari în tot momentul ne împlu de grijă şi de temeri!

                Primeşte frăţeştile mele îmbrăţişări.

                Al d-tale frate şi serv,

    G.Sion.

                N.B. Când vei trece pe la Predeal, află că am acolo un frate revizor vamale. [259]

(Cu însemnarea lui Bariţ: „Răsp. 10/22 mai”.)

 

 

14

 

SOCIETATEA                                                                                                 Bucureşti, 14/26 mai 1877

ACADEMICĂ

  ROMÂNĂ

 

                Stimabile amice,

                Mi-a adus mare mulţămire scrisoarea  d-t. din 10/22 ale curentei. În aceste ultime zile am avut evenimente remarcabili. La 10 mai putem zice că s-a proclamat independinţa noastră. Mai întâi, dimineaţa, corpurile oficiali, apoi seara publicul capitalei, au făcut manifestaţiuni impozante: iluminaţiuni, serenade, preamblări cu torţe pe strade, au afirmat entuziasmul poporului pentru această idee. Eu însumi am ieşit din pesimismul meu şi am făcut o poezie la „Steaua României”, decoraţiunea română care cu această ocasiune s-a votat de Corpurile Legiutoare şi s-a promulgat ca fundaţiune naţionale. Ieri, domnitorul, inspectând armata care s-a întors de la Olteniţa (şi care astăzi a plecat peste Olt), a şi decorat doi soldaţi vulneraţi în luptă.

                Nu e decis încă dacă o să trecem peste Dunăre. Aceasta negreşit nu vom face-o înainte de a încheia un tractat speciale de alianţă [260] cu Rusia. Până atunce ne vom ţinea în defensivă. Minciunile austro-ungare despre dezerţiunea soldaţilor noştri şi despre pierderile ce ar fi suferit armata noastră ne fac mult să râdem. Noi suntem de a vedea şi a arăta lumei întregi că ostaşii noştri nu numai că nu dezertează, dar se disting prin sângele rece ce arată la auzul bombelor ce cad preste ei, prin entuziasmul lor şi prin dorul ce manifestă de a se întâlni la pept cu inemicul. Cerce honvezii corciţi cu jidanii să treacă dincoace, şi vom vedea ce se va alege de pintenii lor! Suntem gata a le proba valoarea romană.

                Colectele şi ofrandele pentru armata românească adresaţi-le la Bucureşti, la administraţiunea Crucei Roşie.

                La Ploieşti, mari preparative pentru recepţiunea ţarului. E mai probabile însă că va fi invitat de acolo la Bucureşti.

                Armata rusească se tot cară spre Dunăre. Trecerea se întârzie din causa mărimei apelor.

                Primeşte, stimate amice, salutările mele cele mai sincere.

                Al d-t. frate,

      G.Sion. [260v]

                (Cu însemnarea lui  Bariţ: „ 1877. G. Sion, Buc. 14/26 mai. R. 5iun./22 mai”.)

 

 

 

15

 

  SOCIETATEA                                                                                                    Bucureşti, 28 mai 1877                

 ACADEMICĂ

     ROMÂNĂ

 

                Stimabile amice,

În ziua sosirei împăratului Alexandru la Ploieşti, m-am dus acolo, ca să văd primirea ce i se face şi să studiez fisiognomia acestei urbe, ajunsă atât de importantă prin aşezarea cartierului generale în el şi prin vizitele atâtor înalţi oaspeţi. Acolo recepţiunea a fost mai mult rusească. Ceremoniele autorităţilor locali au fost mai neînsemnate. Representaţiunea comitetelor bulgare au fost la primul rang. Oraşul i-a făcut demonstraţiuni destul de afectuoase, prin iluminaţiuni şi strigări entuziaste, cari sunt naturali totdeauna la vederea magnificenţelor oamenilor mari. M-am întors în Bucureşti ieri şi aice peste una oră am avut a vedea şi recepţiunea împăratului, când a venit  de [!] întoarcă vizita domnitorului nostru. Aceasta a fost splendidă. Mă abţin a-ţi descrie detailurile, fiindcă sper că le veţi vedea prin ziarele noastre.

După ce m-am întors acasă, am aflat şi am cetit epistola d-t. din 24 ale curentei, la care viu a-ţi răspunde. [262]

Mai înainte, sosind la cancelaria Societăţii, am dat cu ochii de nefericitul nostru coleg Massim. Mi-a făcut o impresiune dureroasă. E cu totul smintit, bietul om, pierdut pentru totdeauna! Astăzi-mâine trebuie să-l interneze la Mărcuţa, unde alaltăieri am dus şi pe bietul Frunzescu, autoriul Dicţionariului statistic! Pare că o fatalitate urmăreşte pe autorii de dicţionare la noi!

Dar să vin la epistola d-t.

Nu ţi-am trimis şi chiar am întârziat a da la lumină Steaua României, până am căpătat autorizaţiunea domnitoriului, căruia am fost dedicat-o. Acuma, reproducându-se de mai toate gazetele, ţi-o trimit şi d-t., spre a face uzul ce vei afla cu cale.

Cât despre ţinerea sesiunei academice, deşi d. I. Ghica a expres părerea sa individuale de a nu o ţinea, dar ceilalţi membri ai Delegaţiunei s-au pronunţat ca şi d-ta şi astfeliu cred că o să fim la postul nostru, fie orice va fi. Voi provoca zilele aceste circulară de convocaţiune formale, din partea preşedintelui.

Acum, după sosirea împăratului, se vor ţinea consiliile de rezbel, pentru intrarea în acţiune a armatelor ruseşti. N-a respirat încă [262v] nimica despre rolul ce este rezervat oştirilor noastre. Se aud diverse versiuni, cărora însă nu e bine a le da crezare încă. Totuşi, participarea noastră ca parte beligerantă are o mare importanţă politică. Poate că vom fi împiedecaţi de a trece Dunărea, pentru ca să nu se escite susceptibilităţile Austriei. Poate că ni se va promite asecurarea independinţei, pe condiţiune de a ne mărgini în pasivitate neutrale. Politica are estravaganţele şi raţiunile sale; nu ştim la ce să ne aşteptăm. Acuma recunoaştem că guvernul nostru a greşit că nu şi-a deslegat calul înainte de a face convenţiunea pentru trecerea oştirilor ruseşti. Acuma vedem că  convenţiunea ce am făcut a fost o pură iluziune de autonomie: trecerea oştirei, stipulată în ea, s-a tradus în o curată ocupaţiune,  căci iată, o lună şi jumătate de când ţinem în spinare greutatea colosale a trei sute de mii de soldaţi, cari ne storc mereu şi cari adus populaţiunea rurale la panta mizeriei. Proviziunile, ce e drept, le plătesc, dar cu recuisiţiunea carelor de transport se fac împilările cele mai mari. Pentru 3 zile pierdute, bietul ţăran abia capătă 2 franci! Pe de altă oarte, au rămas oamenii fără semănături de [263] primăvară. Unii abia acuma pun porumburi, căci neîncetat sunt înhăţaţi la recuisiţiuni. Apoi  venirea oştilor pare că e interminabile. Să nu-ţi mai spun că locuitorii de pe marginea Dunării, pe unde staţionează oştirile, au ajuns deja la sapă de lemn: şi-au vândut sau şi au înjunghiat vitele, ca să scape de recuisiţiuni... şi altele, câte şi mai câte.

Voi utiliza scrisoarea d-t. pentru cestiunea comitetelor de femei. Acuma sunt nevoit a scurta scrisoarea mea, trămiţându-ţi o cordială îmbrăţişare.

Al d-t. serv şi frate,

Sion. [263v]

 

16   

 

 SOCIETATEA                                                                                               Bucureşti, 11/23 iuliu 1877

ACADEMICĂ

   ROMÂNĂ

 

                Mult stimate amice,

                De mult nu ne-am mai scris. Din partea mea a fost causa multele ocupaţiuni. Apoi, în zilele acestea de efervescenţă, îşi pierde omul timpul fără să-şi poată da comput.

                Îţi trimit acest un pachet cu 100 fascicole, o editură a două versuri ce am făcut, spre a aduce şi eu obolul meu la Crucea Roşie. Nu mă îndoiesc că şi scopul şi lucrul vor înlesni desfacerea lor în Braşov.

                Nu avem încă o comunicaţiune formale de la d-ta, dacă ai primit şi ai regulat punerea în vânzare a Gramaticei d-lui Cipariu (p. II). Bine ar fi să dai una relaţiune spaciale la adresa preşedintelui, spre a figura la dosariu. Dacă se vor fi încasat bani, câţi vor fi disponibili puteţi să-i remiteţi [264] d-lui Cipariu. Din nefericire, nu i-am putut încă trimite premiul. Causa este că la casă nu avem decât cupoane, pe care nu le putem realiza în bani sunători. Este greu acuma a scoate bani din visterie: orice sume intră, le rezervă pentru necesităţile mari şi serioase ale armatei. Am putea să schimbăm cupoanele în piaţă, dar aceasta s-ar face cu pagubă de 5%. Casa noastră nu o poate îndura, apoi cel în drept de a primi banii nu ştiu dacă ar primi să sufere. Nici nu cutez a i-o propune.

                Până la 20 ale curentei, armata noastră va trece Dunărea. Pontoanele, unele făcute, altele recuisiţionate la Galaţi şi Brăila, se tot cară mereu pe calea ferată, spre Oltenia. Entuziasmul armatei este escelente, şi sprăm că va astupa gurele îmbălate ale detractorilor noştri ebreo-maghiari.

                Ţi-o pot spune ca pozitiv că sâm[264v]băta  viitoare, la 12 ore, va începe bombardamentul asupra Rusciucului, care deja este blocat de pe toate părţile: 400 guri de tunuri sunt destinate a-l bate. Luarea lui este decisă.

                În curând se mai aşteaptă 3 corpuri de armată rusească. Numărul totale al armatei care are să fie peste Dunăre până la finele lunei are să se urce la 800.000.

                În zilele astea mă duc până la Moldova, pentru vreo două săptămâni.

                Să auzim de bine!

Frate şi serv,

G. Sion. [265]

 

17

 

   SOCIETATEA                                                                                              Bucureşti, 11/23 oct. 1877

  ACADEMICĂ

    ROMÂNĂ

 

                Stimabile amice,

                Cu părerea mea de rău, s-a întârziat trimiterea banilor d-t. Aceasta a fost din causă că la moşie m-a apucat timpul rău, care m-a ţinut în casă mai mult decât fusesem decis a sta. În fine, ieri s-au trămis acei nefericiţi 250 lei.

                Viu, la rândul meu, a te ruga pentru două lucruri:

                1^o Să dai una relaţiune Delegaţiunei despre aşezarea păţii a II-a a Gramaticei la librari. Dar mai înainte scrie că, dacă s-au vândut ceva până acuma (ceea ce nu mă îndoiesc), să verse banii la d. Cipariu.

                2^o Să intri în relaţiune cu d. Cipariu. Scrie-i despre dificultatea de numerariu în care ne aflăm, spre a-i putea răspunde cei 7.000 lei. Dacă voieşte să aibă banii şi să sufere pagubă de 7%, numaidecât poate să-i aibă, în aur. Societatea ştii bine că nu poate să sufere paguba aceasta. Ea nu poate da decât hârtii de valoare (şi stii proverbul: „Cea mai frumoasă fată nu poate da decât ceea ce are”), şi nici nu avem perspectivă, cel mult putem spera că va fi [266] monedă, care se aşteaptă, dar şi aceea, mi se pare, nu va avea cura la Blas.

                Atât deunadată.... Ne aflăm sub dureroasele impresiuni ale celor din urmă pierderi de la Plevna.

                Al d-t. frate şi serv,

Sion. [266v]

(Cu însemnarea lui Bariţ: ”1877. G. Sion, Buc. 11/23 oct. V[enită] 25. R[ăspuns] 16/28 oct. Să-mi  trimită procesele verbali de la  13 sept. înainte. Membrii aleşi. D-lui Cipariu scris în 7 nov.”)

 

18

 

 SOCIETATEA                                                                                           Bucureşti, 24 octombrie 1877

 ACADEMICĂ

      ROMÂNĂ

 

                Stimate amice,

                Am primit epistola d-t. din 16 ale curentei, la care dorind a răspunde, mai întâi voi  a-ţi scrie despre altceva, nu mai puţin interesante.

                Am văzut scrisoarea d-t. cătră Adamescu, relativă la hârtie. După acea scrisoare, eu mă aflu într-o poziţiune curioasă. Am asupra mea tipărirea lui Dione Cassiu, a Divanului şi a Biografiei Cantacuzinilor şi Brâncovenilor de Cantemir. Pentru aceasta îmi trebuiesc 60-70 topuri hârtie N^o 6, ca aceea cu care s-au tipărit Filipicele şi operele cantemiriene. Doresc să accelerez lucrarea, dar lipsa de hârtie mă ţine în loc. Doresc totodată să fac debite Fabricei din Zărneşti, pozitiv din sentimente patriotice, primind preţul oricare ni se va cere,  fără multă tocmeală. Dar dacă nu aveţi gata şi dacă sentimentele mele nu sunt nemerit puse întru aceasta, aş voi s-o ştiu cât mai repede. De aceea, voi scurta spunând că dacă până la finele lui noembre ne veţi putea preda hârtia de care am nevoie, o voi primi, iar de nu, voi fi silit a lua de la Socec, căci  şi el pe atunci abia pri[268]meşte sau aşteaptă a primi hîrtie de aceasta, de care acuma nu are defeliu.

                Întrebându-l pe d. Odobescu despre cartea ce-mi însemnezi, mi-a spus că nu-şi aduce aminte de o are, dar va cerceta.

                 Cât despre cele două punte ale  scrisorilor mele antecedenţi, nu e nici o grabă.

                Tesaurul lui Papiu, care-l reclami, s-a împachetat întru o ladă mare, spre  a ţi se putea espedi cu prima ocasiune. Dar acea ocasiune nu cumva o ai putea afla D-ta mai curând pe acolo? Să vorbeşti, adecă, cu vreun anume cărăuş, să vină să o ia?

                Nimica nou nu am de a-ţi comunica, afară de acele ce sunt prin jurnale. Una idee! Oare de m-aş îndemna să dau o voltă prin Transilvania, să fac câte o conferinţă în folosul Crucii Roşii, pe la Braşov, Sibii, Cluj, aş face oare vreo treabă?

                Am compus decurând  o dramă în versuri intitulată La Plevna, care se va juca zilele astea pe teatrul de aice. Nu o public însă, căci voi mai întâi să o cetesc în conferinţe, pe acolo pe unde nu se joacă.

                Salutare!

                Frate şi serv,

G. Sion.

                P.S.  Te rog întreabă pe văduva Munteanu de are vreun portret la repausatului, după care să facem noi unul mare pentru Societate. [268v]

(Cu însemnarea lui Bariţ: „1877. G. Sion, Bucureşti, 24 oct. st. v.  R[ăspuns]. 10. nov./30 oct. În 18/30 scrisei din nou: lipsa hârtiei de tipariu; concursul academic; conferenţele literarie pre 1/13 dec. din cauza teatrului român, la Sibii; Dora d’Istria; fundătorii Spitalului Filantropia; Institutul Doamna Ştirbei; femei literate”.)

 

 

19

        21 noembre 1877

                Stimate amice,

                Am primit lunga d-t. epistolă şi-mi pare rău că nu pot să fiu şi eu atât de lung, pentru ca să-ţi pot fi îndestul de plăcut.

                Să-ţi răspun însă pre rând la toate.

                De hârtie am avut lipsă, dar acuma a început a veni la Socec şi astfeliu  sperăm a accelera lucrările noastre, cari tărăgăie din lipsă de hârtie. Săptămâna asta sper că vor ieşi şi „Analele”, p. I, şi Istoria lui Bălcescu, pe care mă voi îngriji a ţi le trimite numaidecât. Acolo vor fi şi concursurile.

                Îmi spui să te vestesc cu două zile înainte de a veni pentru conferinţe. Dar eu nici mă cerc a veni pentru aceasta, înainte de a se prepara lucrurile acolo. Voi veni numai când vreun comitet oarecare va prepara lucrurile, adecă va vinde bilete şi mă va vesti. Mi-ar plăcea însă ca să fim împreună: d-ta să faci partea întâia şi eu a doua. Astfeliu cred că conferinţele ar fi mai atrăgătoare. Ia dar d-ta iniţiativa, prepară lucrurile – dacă se poate – şi anunţă-mă, ca să vin. Să fie însă bine înţeles ca recetele să se destine pentru Crucea Roşie şi din ele se vor scade numai spesele călătoriei noastre, adecă a mea [270] până acolo şi a d-tale până la Sibii, de vom merge.

                Să vin acum la Dora d’ Istria. Iată notiţele ce ţi le pot da. Ea este fiica vornicului Mich. Ghica. Mama ei se numia Catinca, născută Faca. Fraţi are doi care trăiesc: Iorgu şi Vladimir Ghica. A mai avut unul, Mateiu, care a murit. Surori, două: Olga, soţia lui Gr. M. Sturza şi Sofia, care a ţinut-o un oficialiu rus, Ururcu, ambele moarte. Ea a fost măritată cu principele Makalski, militariu rus. Din scrierile ei nu s-au tipărit încă nimica în româneşte. S-au tradus multe din ele de către Grigori Pereţ, cu spesele Eforiei Spitalelor, după stăruinţa lui beizadea Mitică, unchiul autoarei. Tipărirea nu se ştie când se va face.

                 Cât pentru dame cu merite literarie, nu poate fi vorba. După câte ştiu, se ocupă cu modele, cu petrecerile şi cu aventurile. Una singură, sub raportul acesta, merită a fi menţionată: Matilda Cugler, germană de origine, care face poesii uşoare, foarte frumuşele. Ea acuma este măritată cu profesorul Poni. Altfeliu, de alde d-na Maria Flechtenmacher şi alte două-trei triste mediocrităţi n-avem ce menţiona.

                Despre Sp[italul] Filantropiei nu poate fi vorba nici de fam[ilia] Ghica, nici Cantacuzino. El este fundat [270v] de un doctor grec, Caracaş, precum s-au fondat şi alte multe spitale, atât în Bucureşti cât şi prin provincii. Spitalul Colţa este fundat de Cantacuzineşti şi Pantelimonul de Ghiculeşti, ambele încă din secolul trecut. Apoi, sub Al. Vodă Ghica s-a înfiinţat  o epitropie, s-a îmbinat administraţiunea Colţii şi a Pantelimonului, unite, apoi sub Cuza s-au alipit şi alte spitaluri, fundate de alţii, precum spit[alul] de copii, de naştere, de la Ploieşti şi altele. Dar ca să facă cineva un studiu asupra numeroaselor stabilimente de caritate, trebuie un copios studiu bazat pe documente istorice.

                Nu ştiu, după toate aceste, dacă eşti mulţumit, dar zic că D-zeu să te întărească spre a-ţi tealiza planurile.

                Primeşte (fiindcă am cam ostenit) salutările şi sincerile mele îmbrăţişări.

                Al d-t. frate şi serv,

G. Sion.

                Cantemir picoteşte la tipografie, din causă că Hodoş întârzie cu trimiterea indicelui. Se vede că ocupaţiunile nu-l lasă să termine. [271]

 

20

17/29 ian. 1878

               

                Stimate amice,

                Adevărat e că te-ai mutat la Sibii? Am văzut apariţiunea „Observatoriului” sub redacţiunea lui Baritz, dar credeam – îţi mărturisesc – că este sub redacţiunea fiiului d-t. Nu-mi închipuiam că la etatea D-t. respectabile te vei strămuta din Braşov, ba încă te vei apuca de spinoasă şi mult obositoare lucrare a unui ziariu.

                Dar de ce nu trimiteţi şi Societăţii foaia aceasta? Lasă că, nu ştiu de ce, nici „Telegraful” de acolo nu ne vine! Acum 5-6 zile ţi-am cerut prin telegraf articolul sau conferinţa d-t. despre economia socială a Transilvaniei. D[omnul] Odobescu, care o avea, a pierdut-o, împreună cu alte hârtii însemnatece le avea în portofoliu. Apoi, căutând, n-am aflat nicăieri colecţiunea foaiei „Transilvania” [272] în care ai publicat-o mai întâi, şi mult ne-ar trebui, fiindcă i-a venit rândul a se tipări în „Anale”. Nu mă îndoiesc că telegrama ai primit-o şi manuscriptul îl voi primi, deşi am auzit că calea Prahovei este stricată şi comunicaţiunea împiedecată.

                De astă dată sperăm că avem să avem pace. Ruşii nu se mai bat, dar noi tot ne batem la Vidin, căci poziţiunea noastră de beligeranţi încă nu e stabilită, se vede, şi urmează ca cu noi să se încheie acte separate. Domnitoriul (pre care am avut onoare a-l vedea alaltăieri) era să plece la câmpul rezbelului, dar s-a împiedecat de ştirea că vine la el Ignatief cu o misiune oficiale. Acesta astăzi se aşteaptă. Vidinul este împresurat până la 3 kilometri de către români. Nu mai poate comunica cu nici un sat vecin.

                Multe greutăţi am mai suferit şi suferim. La mare sărăcie a ajuns populaţiunea rurale, cu nevoia recui[272v]siţiunilor, cu transporturile, şi mai ales cu epizootia venită de peste Nistru! Dumnezeu ştie când ne vom îndrepta!

                Dar ce face Hodoş? El nu ne mai trimite restul lucrării sale, spre a putea scoate la lumină opera lui Cantemir. I-am scris, şi nu răspunde.

                Iată, aproape anul de când a ieşit Syntaxea şi încă nu ştim ce s-a făcut, unde s-au aşezat şi câte exemp[lare] s-au vândut în Transilvania! Te rog, fă-ne una comunicaţiune formale întru aceasta, căci d-t. s-au încredinţat acele 650 exemplarie.

                Rugând pe Dumnezeu să te ţină sănătos, primeşte îmbrăţişările mele de frate şi serv,

Sion. [273]

 

21

28 ian. 1879

Mult stimate amice,

                În adevăr, se făcuse eroare cu poveştile lui Hinţescu, dar pe urmă i s-au trămis toate şi nici cred să mai fie reclamaţiune.

                Săptămâna aceasta vor ieşi şi „Analele” noastre, împreună cu anunţul pentru concursuri. Le vei primi. Începurăm şi tipărirea părţii a 2^a de „Anale”. Aştept disertaţiunea d-t., ca să o pun la locul ei.

                Salutare,

G. Sion. [274]

(Cu însemnarea lui Bariţ: „1879. G. Sion, 28 ian. st. v. R[ăspuns] 13./II n[ou]”.)